Aurora Boreală a apărut, duminică noapte, pe cerul României

Aurora Boreală a apărut, duminică noapte, pe cerul României! Practic, aurora boreală trebuia să se vadă în toată țară. În unele zone, însă, nu s-a putut observa din cauza norilor și din cauza iluminării stradale prea puternice.

Aurora Boreală a mai apărut pe cerul țării în anii 2003 și 2015. Totuși, ce s-a văzut noaptea trecută pe cer a fost mult mai intens. A fost un fenomen rar. În mod normal, ar fi trebuit să se vadă în jurul polilor magnetici, nu aici.

„Pentru noi, în România, este un fenomen rar. Ultima oară când s-au văzut aurore așa ușor a fost cam prin 2015 și înainte, cam prin 2003.Ce s-a văzut în noaptea anterioară este cu mult mai intens, decât până acum. Este rar pentru că în mod normal nu ar trebui să se vadă de aici, ci din jurul polilor magnetici.

Ce s-a întâmplat ieri a fost că două erupții mari plecate acum câteva zile de la soare au ajuns în preajma câmpului magnetic. L-au deformat și astfel a putut intra materie de la soare și mai jos ca latitudine în atmosfera noastră și de asta s-a văzut de la noi.

Practic trebuia să se vadă în toată țara, dar cam în toată Europa trebuia să se vadă. Cine n-a văzut este pentru că nu a fost pe fază și nu a ieșit afară sau a avut nori sau s-au aflat în orașe puternic iluminate”, a explicat, luni dimineață, Adrian Șonka, astronom al Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, pentru Antena 3 CNN.

aurora boreală 1
SURSA FOTO: Antena 3 CNN
aurora boreală în România (2)
SURSA FOTO: Antena 3 CNN
aurora boreală în România (3)
SURSA FOTO: Antena 3 CNN
Adrian Șonka
Adrian Șonka (SURSA FOTO: Descoperă.ro)

Despre Aurora Boreală

Ce este Aurora Boreală? Temperatura din miezul Soarelui este enormă. La această temperatură are loc o reacție de fuziune nucleară a hidrogenului. Ca urmare, particulele încărcate electric sunt aruncate din atmosfera Soarelui și scapă în spațiu. Acestea ajung la un moment dat la Pământ și interacționează cu câmpul magnetic al Terrei (numit magnetosferă), creând o perturbare în magnetosferă. Apoi, aceste particule ale vântului solar se ciocnesc cu gazele care compun atmosfera Pământului. Aceste coliziuni determină emisia de lumină vizibilă. Lumina vizibilă o numim Auroră Polară („Boreală” în emisfera nordică și „Australă” în emisfera sudică).

Culorile ei se datorează naturii și altitudinii atomilor din atmosferă, loviți de particule încărcate energetic, ce vin de la soare. Fiecare element chimic emite lumină vizibilă de o anumită culoare. La altitudinea la care se regăsesc Luminile Nordice, atmosfera este în mare parte formată din oxigen, ce emite o lumină verde în câteva secunde. Acesta este motivul pentru care aurora este predominant verde.