Raluca Turcan a găsit vinovatul pentru prețul uriaș al gazelor naturale. Ea a susținut că PSD este de vină pentru prețurile record la gaze. Ministrul Muncii a precizat că aceste creșteri vin după deciziile luate de guvernul PSD în 2018.
”Avem, în momentul de față, un preț record la gaz, din ultimii 10 ani de zile. Factura pe care o plătesc românii acum este generată și de contextul național, dar și de deciziile anterioare. Și dați-mi voie să vă fac două mențiuni pe care unii le trec cu vederea. Vreau să știți că în anul 2018, Guvernul de atunci a blocat exploatările la Marea Neagră în condițiile în care anul acesta, dacă nu ar fi fost blocate exploatările la Marea Neagră, am fi putut avea desfacere de vânzare de gaz din perimetrul național”, a declarat Raluca Turcan.
Peste 10 mii de români s-au plâns în primele șase luni ale anului Autorității de Reglementare în Energie de felul în care sunt tratați de marii furnizori de gaze și curent. Nu se cunoaște câte dintre plângerile lor au fost și soluționate, dar șefii ANRE spun că în urma acestor sesizări au dat amenzi usturătoare.
Amenzi masive și plângeri numeroase
Marii furnizori nu au reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor avute de la ei, o dată cu liberalizarea pieței din România. Instituții precum ANRE și Consiliul Concurenței susțin că au aplicat sau vor aplica amenzi masive, pentru a face dreptate consumatorilor.
”În doar 6 luni în 2021 am depășit 10.000 de plângeri. Sunt foarte multe plângeri. Avem peste o mie de sesizări la adresa Hidroelectrica. Unele au fost rezolvate. S-au dispus amenzi. Cred că este compania, la adresa căreia sunt cele mai multe plângeri din gestiunea noastră. Sunt dificultăți pe care le întâmpină în primirea și gestionarea avalanșei de cereri pentru că trebuie să recunoaștem că are de luni bune cele mai mici prețuri și în comparatorul de pe site-ul ANRE.
Am aplicat sute de amenzi în valoare de peste un milion de lei către Hidroelectrica. Ei chiar fac eforturi și încearcă să se adapteze să gestioneze.
Practic, toți furnizorii mari, toți furnizorii de ultimă instanță, CEZ, Electrica, EOn, Enel, pentru nerespectarea termenelor de răspuns la solicitări de ofertă, pentru nerespectarea termenelor în care trebuie să semneze contractul.
Și la toți, pentru aceste nereguli s-a aplicat o amendă de 400.000 lei, în mai multe rânduri deja.”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca