De ce a fost închis contul de Youtube al lui Ion Cristoiu. Explicațiile date de companie

Ion Cristoiu

SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Reprezentanții YouTube au explicat situația blocării contului ziaristului Ion Cristoiu, după ce acesta a fost atacat de hackeri. Ei spun că după examinare, s-a stabilit că nu a fost încălcată nicio regulă.

De ce a fost închis contul de Youtube al lui Ion Cristoiu

După cum am mai scris, Ion Cristoiu a avut parte de o surpriză neplăcută, vineri, 27 octombrie 2023. „Cristoiu TV”, canalul său de YouTube, nu a mai putut fi accesat.

Se pare că hackerii au preluat comanda asupra canalului său de YouTube și a contului de Google. Mai întâi, au schimbat numele canalului. Apoi, au făcut o transmisiune live despre criptomonede. La scurt timp, YouTube România i-a transmis următorul mesaj:

„Ți-am examinat conținutul și am descoperit încălcări grave sau repetate privind politica privind conținutul dăunător și periculos.

Din acest motiv, ți-am eliminat canalul de pe YouTube. (…) Ți-am eliminat permanent canalul de pe YouTube. Pe viitor, nu vei mai putea să accesezi, să deții sau să creezi alte canale YouTube”

De ce a fost închis contul de Youtube al lui Ion Cristoiu. Potrivit ziarului Libertatea care a contactat Google, proprietarul YouTube, reprezentanții platformei au dat mai multe răspunsuri referitoare la felul în care platforma moderează conținutul său.

Canalul a fost redeschis

Despre închiderea canalului lui Ion Cristoiu, responsabilii Youtube au spus că nu au descoperit încălcări ale regulilor. Astfel că, din acest motiv, canalul a fost redeschis.

„Privitor la eliminarea videoclipului de pe canalul domnului Ion Cristoiu. După examinare, am stabilit că videoclipul nu încalcă Regulile comunității și l-am restabilit. (…)

Privitor la hackingul contului domnului Ion Cristoiu. Am fost contactați de către reprezentanții creatorului pentru recuperarea contului Google, respectiv canalului de YouTube asociat contului, care au fost declarate compromise/piratate. Contul a fost restabilit.

Recomandările contra piratării contului de gmail Conturile Google pot fi piratate sau compromise din diverse motive. Printre aceste motive se numără conținutul dăunător (programe malware) și e-mailurile înșelătoare făcute să pară un tip de serviciu cu care ești obișnuit(ă) (phishing)” a spus oficialii YouTube.

Reprezentanții platformei au detaliat că atunci când li se atrage atenția că un videoclip a fost eliminat din greșeală, se examinază conținutul. Apoi se iau măsurile adecvate, inclusiv restabilirea videoclipurilor sau canalelor relevante.

De asemenea, ei au precizat că se oferă persoanelor dreptul de a contesta eliminările. Situație în care conținutul se reexaminează conținutul. YouTube punctează că oricine are voie să publice conținut pe YouTube, cu condiția să respecte Regulile comunității. Acestea se aplică în mod egal pentru toată lumea, indiferent de cine este creatorul sau funcția publică.

Oficialii platformei video spun că oricine încalcă regulile comunității va fi eliminat rapid. Decizia este luată folosind o combinație de sisteme automatizate și examinări manuale. Deciziile de moderare nu sunt luate în biroul local din România.

Oficialii reamintesc și pașii care pot fi făcuți pentru a întări măsurile de siguranță de orice utilizator.

– Să își activeze opțiunea de Protecție Avansată pentru a avea o securitate deplină.

– Să își activeze în contul lor verificarea în doi pași cu Google Authenticator sau cu ajutorul solicitărilor.