Gigi Becali, oferă noi informații despre incidentul care a uimit întreaga țară. Acesta vorbește despre cauzele decesului lui Petrică Mîțu Stoian.
Invitat în cadrul emisiunii „Punctul culminant”, Gigi Becali a făcut dezvăluiri șocante la scurt timp după trecerea la cele sfinte ale interpretului de muzică populară. Acesta a afirmat public că motivul real care a cauzat moartea cântărețului este altul față de ce s-a vehiculat până acum la televizor.
„El nu a murit din cauză la hiperbară”
Gigi Becali a susținut, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, că are informaţii care demonstrează că decesul lui Petrică Mîțu Stoian nu s-a produs din cauza tratamentului cu oxigen hiperbaric.
„Mîţu Stoian nu a murit de hiperbară, ci de altceva. Nu pot spune mai multe, gata. Nu a murit din cauză că a intrat în camera hiperbară. Nu pot să vă zic mai multe, puteau să vă zică oamenii care mi-au spus şi mie. Dar nu are nicio legătură cu clinica. Nu are rost să discutăm. El nu a murit din cauză la hiperbară. Şi eu în clinica mea am cameră hiperbară”, a spus Gigi Becali.
„Le zic că nu mai țin minte”
Întrebat dacă le va oferi informaţii anchetatorilor care se ocupă de dosarul regretatului artist, Gigi Becali a spus nu dorește să fie implicat, chiar dacă aceștia vor dori să îl supună unui interogatoriu.
„Le zic că nu mai ţin minte, că altfel aş implica şi alte persoane.”, a explicat acesta.
„Plămânii erau maro, nu roz”
Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mîțu Stoian, a anunțat public că autopsia a dezvăluit că plămânii fratelui ei aveau o nuanță maro din cauza tratamentului post-covid cu oxigen hiperbaric.
„Nu erau afectați plămânii. După autopsie, plămânii lui erau maro, nu roz, așa cum sunt ai oricărei persoane, chiar și după ce moare. Înseamnă că i s-au ars acolo, în cabina respectivă, la clinică”, a spus sora răposatului artist.
Ministerul Sănătății a explicat, anterior, că oxigenoterapia hiperbară nu este inclusă în protocolul de tratament după infectare întrucât nu există cercetări pertinente care să dovedească eficienţa în fața contaminării cu noul virus.