Analistul spune că mitingul organizat de Dragnea este o mișcare foarte bună, în urma căreia Iohannis va pierde fiindcă o mare parte din populație nu se simte reprezentată al Summitul UE de la Sibiu.

Chirieac l-a criticat pe președinte pentru că a refuzat să-i invite la Summit pe prim-ministrul Viorica Dăncilă, pe președintele PSD, Liviu Dragnea, dar și pe liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

”De ce cred că PSD a simțit nevoia să organizeze mitingul acesta? Fiindcă o mare parte din populația României nu se simte reprezentată la Summitul Uniunii Europene de la Sibiu. Vă dați seama ce integrator ar fi fost domnul Iohannis? Sărea cu 20 de procente. Era mult peste domnul Cioloș dacă la Sibiu chema pe toată lumea. Este Summitul României. A vrut să fie singur. Erai oricum președinte, erai șeful tuturor. Are alegeri, trebuia să invite șefii celor două Camere. Trebuiau să invite tot Guvernul. Ce putea să facă Merkel? Îi dădea afară? Nu participau la discuții acolo, participa domnul Iohannis, dar erau întâlniri, recepții, stabileau și miniștrii întâlniri bilaterale. Ministrul Transporturilor, ministrul Apărării, ministrul de Externe stabileau întâlniri. Chemam Academia, chemam membri ai Academiei, chemam rectorii universităților din România, îi invitam pe Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gică Hagi, simbolurile României. Cheamă-i pe toți, hai împreună.

PSD își face mitinguri tocmai pentru a se reprezenta și pentru a atrage atenția mitingului de la Iași, doamna Dăncilă se duce în altă parte, se împrăștie pentru că este campanie electorală. Altminteri, domnul Iohannis putea să aibă un punct de inflexiune în privința șansei pentru un al doilea mandat astăzi. Punctul de inflexiune este acesta. Ne-am săturat de război. Putem înțelege asta? Cică s-a luptat împotriva corupției. Rezultatul a fost că s-a blocat complet administrația și nu s-a făcut un metru de șosea. Aceasta a fost lupta împotriva corupției. Trebuie reinventată și lupta anticorupție, dar și solidaritatea între români.

În această zi trebuie să aduci aminte lucrurile pozitive, cum este imaginea Sibiului. Este un oraș. În douăzeci de ani vrem ca și alte orașe să arate precum orașele din Vestul Europei. Suntem aceeași cultură. Nu avem jumătate de cap, noi, românii. Suntem la fel ca ceilalți”, a explicat Bogdan Chirieac, prezent în cadrul jurnalului de știri, de la România TV.