În 2001, economia Ungariei a înregistrat una dintre cele mai promiţătoare dezvoltări, a subliniat Matolcsy, la o discuţie publică pe tema preşedinţiei Uniunii Europene deţinută de Ungaria în primele şase luni ale acestui an.

"Dacă am fi continuat acea politică economică de succes, atunci ne-am fi putut alătura zonei euro înainte de criză şi am fi fost un membru puternic. Dar ca un membru slab nu merită să fi în zona euro", a subliniat oficialul maghiar.

Acesta a afirmat că adoptarea monedei euro de către Ungaria va fi posibilă doar în 2018-2020, deoarece ţara trebuie în primul rând să-şi întărească economia.

Polonia, care a abandonat obiectivul de aderare la zona euro în 2012, a amânat estimările de la mijlocul acestui deceniu spre sfârşitul deceniului. Ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a declarat, luna trecută, că Polonia ar putea să nu se alăture zonei euro înainte de 2019.

Şi premierul Ungariei, Viktor Orban, afirma recent că este "de neconceput” aderarea la euro înainte de 2020.

Republica Cehia şi-a sporit îngâmfarea privind avertismentul său de lungă durată în privinţa euro. "Când încă nu există o piaţă unificată europeană în proporţie de 100% … când statele mai slabe din zona euro trebuie să le subvenţioneze pe cele mai bogate şi când nu este clar care va fi soarta euro, cu siguranţă nu este momentul adecvat să ne alăturăm", a declarat în iunie premierul ceh Petr Necas.

Chiar şi cele mai entuziaste state în privinţa adoptării euro – Lituania şi Letonia – par mult mai precaute în privinţa datei la care vor fi pregătite să adere. Rezultatul este că noul val de state care să adere la euro, estimat anterior până la mijlocul acestui deceniu, ar putea fi amânat cu câţiva ani. Dar nici un stat nu anunţă că nu ar intra deloc în zona euro, chiar dacă preşedintele ceh Vaclav Klaus a sugerat, în toamna lui 2010, că executivul ar trebui să negocieze opţiunea de a nu adera.

Toate cele 12 ţări care s-au alăturat Uniunii Europene din 2004 sunt obligate de lege să adere, deşi ele trebuie mai întâi să îndeplinească criteriile de aderare, astfel încât este flexibil termenul de aderare.

Trei state – Slovacia, Slovenia şi, din ianuarie 2011, Estonia – sunt deja în zona euro. Dar extinderea în ultimul an a crizei datoriilor în zona euro, de la Grecia la Irlanda şi Portugalia, a scos în evidenţă capcanele statutului de membru al zonei euro şi necesitatea unor reforme substanţiale ale guvernanţei UE.

Ţările din Europa de Est au văzut, de asemenea, exemplele statelor care au rămas în afara zonei euro. Cele două care au păstrat controlul asupra cursului de schimb – Polonia şi Cehia – au fost printre cele mai puţin afectate de criza financiară mondială şi s-au redresat printre primele.

Polonia şi-a menţinut competitivitatea în 2008-2009, deoarece zlotul s-a depreciat cu 20%. În schimb, Letonia, unde rata de schimb a monedei naţionale este legată de euro, s-a confruntat cu o ”devalorizare internă” dureroasă, salariile şi preţurile au scăzut, aşa cum trebuie să se întâmple acum în Grecia şi Irlanda. Marek Belka, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, a declarat, luna trecută, că experienţele statelor mai slabe din zona euro şi a ţărilor care şi-au legat monedele de euro au determinat Varşovia să regândească meritele aderării la euro. Intrările masive de capital decuplate de cursul de schimb fix nu au produs mai multă competitivitate şi modernizarea economiilor, aşa cum se spera, dar a avut ca efect în majoritatea cazurilor bule în sectorul construcţiilor.

Autoritățile din România au anunțat recent că au păstrat anul 2015 ca țintă pentru adoptarea monedei europene.
Sursa: Agerpres