Dacă poziția Bruxelles-ului va slăbi, asta ar însemna sfârșitul celei mai mari și ultime speranțe de a opri cursa comercială să meargă până la capăt.
Prin cuvinte care par acum să îl bântuie din nou, premierul britanic Boris Johnson spunea odată că negocierile cu Uniunea Europeană pe tema ieșirii Marii Britanii din organizație vor face ca țara să-și gătească singură tortul și tot ea să îl mănânce. El susținea că Regatul Unit va pleca ducând cu el un acord care îi menținea un acces neștirbit pe piața continentului, piață care numără 450 de milioane de consumatori, Marea Britanie fiind totodată eliberată de enervantele decizii, reglementări și standarde ale Uniunii Europene. Singura problemă e aceea că negociatorii europeni nu par să vrea să renunțe la jumătatea lor de tort. Cum tratativele rămân blocate, termenul-țintă de 1 ianuarie 2021 se apropie cu repeziciune, iar Marea Britanie va fi scoasă din UE, restul lumii ar trebui să fie de partea UE și să vrea ca ea să nu renunțe la partea ei din prăjitură, transmite Foreignpolicy.
E ușor să califici mult prelungitul spectacol al Brexitului drept o treabă internă a Uniunii Europene – de mare interes pentru companiile care fac afaceri acolo, de un mai mic interes pentru cetățenii europeni și cu puține consecințe asupra altora. Asta ar fi o greșeală. În primul rând, vor apărea niște costuri economice imediate or, dacă Marea Britanie va avea parte de o ieșire anevoioasă, cu noi reglementări de ordin comercial, asta ar propaga unde de șoc pe tot globul. În următorul deceniu, economia britanică ar urma să sufere o contracție cu 4% și vor apărea perturbări imediate în traficul camioanelor și în cel aerian, fiind posibil ca asta să creeze o criză extinsă.
Dar, la nivel mondial, consecințele ar putea fi chiar mai mari. Dacă Bruxelles-ul are câștig de cauză în negocieri, asta va marca sfârșitul ultimei speranțe de a mai opri cursa comercială mondială să meargă până la capăt.
În miezul problemelor nerezolvate din cadrul Brexitului se află răsuflata metaforă a ‘nivelului marjei de acțiune de pe teren’. De zeci de ani, sintagma a fost invocată ca justificare ori de câte ori un ministru al comerțului reducea tarifele sau impunea tot felul de măsuri protecționiste asupra importurilor. În definitiv, cine ar putea face față unui teren accidentat? Dar această metaforă, insușită de multe dintre democrațiile occidentale bazate pe economia de piață, a dus la convingerea că o viitoare competiție capitalistă ar urma să fie corectă, mai mult sau mai puțin. Nu e nicio rușine dacă o companie își pierde cota de piață în fața unui competitor mai necunoscut, dar mai novator. Dar ce se întâmplă dacă un competitor are parte de mari credite fără taxe sau de alte subvenții din partea guvernului? Sau dacă revizorii le acordă un tratament preferențial? Sau dacă li se permite să-și arunce deșeurile în râul din apropiere. Cei mai mulți dintre noi ar considera asemenea practici drept incorecte și ar dori eliminarea lor. De exemplu, multe dintre disputele comerciale dintre Statele Unite și China se datorează tocmai nivelului marjei de acțiune de pe teren.
În negocierile pe tema Brexitului, aceste probleme s-au dovedit de departe cel mai greu de rezolvat. UE, deși are și ea păcatele ei, s-a dovedit campioana mondială a unui capitalism de mare clasă. De exemplu, ea a mers mult mai departe decât Statrele Unite în privința reducerii subvențiilor de la guvern pentru companii, s-a opus competiției taxelor care seacă rezervele guvernamentale și a susținut un nivel înalt de protecție socială pentru cetățenii săi. În tratativele pe tema Brexitului, europenii se tem că o Mare Britanie neținută în hățuri va arunca în aer investițiile, promițând companiilor care investesc în Marea Britanie un acces deplin pe piața UE fără toate aceste protecții costisitoare.
Marea Britanie ar deveni un Singapore de pe Tamisa
În 2018, Consiliul European a mers până într-acolo încât a inclus metafora în normele din cadrul negocierilor pe tema Brexitului, subliniind că “viitoarele relații vor deveni reciproc avantajoase numai dacă prevăd niște garanții solide care să asigure nivelul marjei de acțiune de pe teren”. Potrivit acestor directive, scopul este acela de “a preveni avantaje competitive nejustificate”, dându-se asigurări că un Regat Unit post-Brexit nu va contraveni reglementărilor europene care restricționează subvenționarea companiilor din bugetul de stat, limitează competiția taxelor și stabilesc niște repere în privința standardelor de pe piața muncii și a protecției mediului. Parlamentul European a mers chiar mai departe, susținând că Marea Britanie trebuie să adere la regulile UE în materie de protecție a consumatorilor, pe tema schimbării climei, în sectorul public de sănătate și în privința protecției animalelor dacă dorește să își păstreze pe piața UE un acces similar celui de care se bucură statele membre.
Pentru britanici, asemenea pretenții subminează însuși motivul întregului demers, respectiv, acela de a reinstitui controlul național asupra regulilor economice. Indiferent de ce vor fi dorit britanicii atunci când, în 2016, au ales să părăsească UE – controlul asupra imigrației pare să fi fost principalul motiv – pentru cei din elita Regatului Unit care au sprijinit Brexitul, adevăratul premiu era o mai mare autonomie economică. Eliberată din hățurile presupus sufocante ale reglementărilor UE, sau cel puțin așa se spunea, Marea Britanie ar deveni un ‘Singapore de pe Tamisa’ – un magnet al investițiilor fără reglementări și al comerțului liber, prietenos lumii afacerilor.
Insistența UE, ca Regatul Unit să adere la standardele sale dacă dorește să rămână în piața comună, nu este, așadar, negociabilă. “A se crede că noi am putea accepta avizul UE asupra așa-zisului nivel al marjei de acțiune de pe teren ar însemna că nu se înțelege tocmai motivul demersurilor noastre“, a declarat negociatorul-șef britanic, David Frost, într-un referat prezentat la Bruxelles, la începutul acestui an. “Nu este vorba doar despre o simplă negociere a unei poziții care să se poată schimba sub presiune – este vorba despre însuși motivul întregului proiect”. Regatul Unit afirmă că Bruxelles-ul trebuie să fie pregătit să accepte un acord similar celor pe care le-a negociat cu Canada, Japonia și cu alte țări, acorduri din care UE elimină taxele fără să ceară respectarea totală a regulilor. Dar Franța, mai ales, afirmă că acele țări au un comerț mai redus cu Europa și că, în consecință, ele pot perturba mai puțin piețele din UE.
Pe de altă parte, din punct de vedere economic, Marea Britanie este mult mai integrată în UE, iar o relaxare a standardelor UE post-Brexit ar putea forța blocul să-și coboare propria ștachetă dacă dorește să rămână competitiv.
Cu siguranță că susținătorii Brexitului au un punct de vedere îndreptățit: s-ar putea ca o Mare Britanie cu reglementări mai puține să se bucure de un succes mai mare în competiție. Nu este o coincidență faptul că puține companii mondiale de înaltă tehnologie își au sediul în Europa. Pentru un tânăr întreprinzător cu idei bune, care vrea să devină fabulos de bogat cu un amestec minim din partea guvernului, pentru deschiderea unui magazin, de exemplu, Statele Unite sunt mult mai potrivite decât Europa. S-ar putea totodată ca Europa să pară paranoică dacă s-ar teme că Marea Britanie ar arunca frenetic în aer reglementările pe tema mediului, din sectorul muncii sau pe cele vizând protecția angajaților, în stilul președintelui american Donald Trump și al aliaților săi republicani. Johnson s-a angajat deja să respecte reglementările existente, deși nu a fost de acord să se alinieze și unor viitoare reglementări ale UE.
După cum nici UE nu a respectat mereu ceea ce ‘predică’. Irlanda și Olanda sunt fiefuri importante ale multor scheme diabolice de evaziune fiscală, puse la punct de niște companii high-tech precum Apple și Google, chiar dacă Bruxelles-ul încearcă acum să elimine asemenea practici.
Este greu de prevăzut care va fi rezultatul acestor negocieri
Regimul ajutoarelor de la stat din UE face mult mai mult ca să împedice guvernele să cheltuiască banii contribuabilor ajutând companiile. Dar masivele subvenții franceze și germane în sprijinul companiei aeronautice Airbus au ajutat firma să își asigure succesul comercial în concurența sa cu Statele Unite, care durează de decenii. Dar, cu toate astea, UE rămâne să reprezinte cel mai serios efort din lume în sprijinul netezirii ‘ascuțișurilor’ din capitalismul mondial. De exemplu, inechitatea veniturilor în statele membre ale UE este, în medie, mult mai scăzută decât în Marea Britanie sau Statele Unite.
Desigur, este greu de prevăzut care va fi rezultatul acestor negocieri acum blocate. Ambele au motive ca, până la sfârșitul anului, să se dea înapoi de pe marginea prăpastiei. Dar poziția Regatului Unit este de departe cea mai slabă dintre pozițiile celor două părți. Unul dintre argumentele-cheie pro-Brexit ale lui Johnson a fost perspectiva unui nou acord comercial cu SUA, acord pe care Administrația lui Trump, anti-UE, l-a sprijinit cu entuziasm. În afara UE, Statele Unite sunt de departe pentru Marea Britanie cea mai mare piață de desfacere, iar progresul tratativelor pe tema unui acord între SUA și Marea Britanie i-ar fi întărit mâna lui Johnson. Dar viitoarea administrație a președintelui-ales, Joe Biden, s-a arătat mult mai puțin entuziasmată de un asemenea acord.
Comisia Europeană a întins și ea o ramură de măslin viitoarei Administrații Biden, cerând Washingtonului să nu rateze șansa “unică într-o generație” de a se alătura unui nou program al alianței transatlantice, bazat pe principii, pe interese și pe o influență de nivel mondial. Propunerea le recomandă celor doi giganți ai economiei să aprofundeze cooperarea în privința menținerii sub control a pandemiei, în lupta împotriva schimbării climei, întru reglementarea economiei digitale, în depistarea investițiilor periculoase și în revigorarea regulilor comerțului mondial prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului. Agenda este în concordanță cu platforma lui Biden. Apelurile sale pe tema unei “mai bune consolidări”, recomandă Statelor Unite să abordeze problemele într-un stil mai european, investind în forța de muncă, în comunități și în rețeaua de siguranță socială, acum grav afectată.
Un rezultat relevant al Brexitului, care să mențină angajamentul față de înaltele standarde europene, ar fi un puternic semnal care ar dovedi că o nouă direcție este posibilă atât în privința comerțului mondial, cât și în privința capitalismului – acolo unde guvernele cooperează pentru ca economiile să fie mai mult în serviciul populațiilor lor. Întrucât negocierile pe tema Brexitului se apropie de un acord final sau de un eșec, UE trebuie să continue să susțină că nu va accepta să împartă tortul decât în termeni echitabili. Lumea urmărește cu atenție.