Qatar este interesat să investească în România
Qatar și România. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a dat asigurări că există un potenţial foarte mare în zona de turism. Odată cu intrarea în Schengen Aerian și Schengen Naval, se aşteaptă o creştere a numărului de turişti qatarezi în România. Pentru a stimula turismul, sunt necesare investiţii în hoteluri de lux, cu un standard de 7 stele, precum cele din zona Golfului.
A avut discuţii cu potenţiali investitori din Qatar în domeniul turismului. Sunt interesaţi să investească rapid în România. A stabilit un termen de o lună pentru comisia mixtă care trebuie să prezinte lista de proiecte de investiţii. Domeniul investiţiilor este foarte variat, cuprinzând turismul, marile proiecte în diverse domenii şi industria. Există interes din partea industriei manufacturiere din Qatar pentru a produce şi exporta în România. I-a invitat să investească în România.
Va organiza comisia mixtă rapid. Doreşte să organizeze un forum economic în care reprezentanţii mediului de afaceri din România şi Qatar să identifice oportunităţi de investiţii, inclusiv în turism, industria farmaceutică şi în alte domenii de activitate.
„Există potenţial foarte mare pe zona de turism. Dacă ne referim la turiştii români care vizitează Doha şi Qatar, veţi constata că am depăşit perioada pandemiei, astăzi sunt în jur de 7.400 pe primul semestru, au fost 12.000 anul trecut, în perioada pandemiei erau peste 16.000, deci din această perspectivă este o dinamică. Pentru că am intrat în Schengen-ul aerian şi naval sunt convins că va creşte numărul de turişti qatarezi în România, pentru a creşte acest turism avem nevoie de investiţii, de hoteluri cu un anumit standard, 7 stele, un standard foarte ridicat, aşa cum sunt obişnuiţi cei din zona Golfului să găsească.
Am purtat discuţii cu potenţialii investitori în turism din statul Qatar, iar aceştia sunt decişi să vină foarte repede în România. Avem un termen de o lună ferm pe care premierul l-a impus astăzi pentru comisia mixtă care trebuie să vină cu lista de proiecte. Domeniul este foarte variat.
În discuţiile pe care le-am avut cu Asociaţia oamenilor de afaceri am plecat de la turism, la marile proiecte în toate domeniile de activitate unde sunt şi ceilalţi colegi, până la industrie, inclusiv industria farmaceutică. Sunt interese de a dezvolta astfel de colaborări în toate aceste domenii de activitate. Reprezentanţii industriei manufacturiere produc în Qatar, vor să exporte în România, i-am invitat să şi investească în România.
Vom organiza această comisie mixtă foarte repede. Dorim să avem şi un forum economic cu posiblitatea ca reprezentanţii mediului de afaceri din România să fie împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri din Qatar şi cred că este cea mai bună şi cea mai rapidă formulă, astfel încât să identificăm oportunităţi, de la investiţii în turism până la investiţii în industria farmaceutică, trecând prin toate domeniile de activitate la care vă puteţi gândi”, a explicat el, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Doha, Qatar.
România și Qatar ar putea lega parteneriate puternice
Bogdan Ivan vrea parteneriat cu șeicii. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, vrea parteneriate cu șeicii și oamenii de afaceri din Qatar! Vrea să se folosească de „minţile geniale” ale cercetătorilor şi it-iştilor din România pentru a întării relațiile diplomatice dintre București și Doha.
„Vreau să folosim acest potenţial tocmai pentru a seta relaţii de business foarte clare cu un stat care este foarte deschis înspre o colaborare cu ecosistemul de cercetare.
Pâinea fără gluten sau alţi compusi care pot fi folosiţi pentru persoane cu boli nutriţionale până la securitate cibernetică, cloud de inteligenţă artificială, platformă de securitate cibernetică şi hub-uri de finanţare pentru start-up-urile din România. Eu am gustat din acest produs şi am recomandat să fie împărtăşită această informaţie cu spitalele din România, cu secţiile de nutriţie şi boli metabolice”, a zis el.
Se dorește facilitatea exportului produselor agricole românești, într-un mod care să fie avantajos pentru ambele țări. S-a semnat un acord de cooperare între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România și Ministerul Municipalității din Qatar. Acest acord se referă la regulile privind importul și exportul de animale vii și păsări.