O analiză publicată de The Atlantic explică fenomenul, subliniind că acest declin nu se referă doar la instituțiile religioase, ci la însăși societatea americană.
Aproximativ 40 de milioane de americani au încetat să mai meargă la Biserică în ultimii 25 de ani. Adică 12% din populație, reprezentând cea mai mare schimbare concentrată a prezenței în biserică din istoria Americii.
O veste proastă pentru America
Mulți creștini resimt acut această schimbare, care este o veste proastă pentru America în ansamblu: participarea la o comunitate religioasă se corelează, în general cu rezultate mai bune în materie de sănătate și o viață mai lungă, generozitate financiară mai mare și familii mai stabile. Toate acestea sunt extrem de necesare într-o națiune cu rate din ce în ce mai mari ale singurătății, bolilor mintale și dependenței de alcool și droguri, subliniază publicația americană.
40 de milioane de americani au renunțat să mai meargă la biserică în ultimii 25 de ani
„Faceți o plimbare pe o stradă principală din aproape orice oraș. S-ar putea să observați că treceți pe lângă mai multe biserici scoase la vânzare, decât case puse la vânzare”, au scris doi sociologi în The Atlantic în ianuarie. Iar faptele confirmă această imagine: așa cum notează Jake Meador, redactorul șef al revistei Mere Orthodoxy, aproximativ 40 de milioane de americani au încetat să mai meargă la biserică în ultimii 25 de ani. „Reprezintă cam 12 la sută din populație și este, cu siguranță, cea mai mare schimbare concentrată a participării la slujbele Bisericii din istoria Americii”, scrie el.
O carte nouă, semnată de Jim Davis, pastor la o biserică evanghelică din Orlando, și Michael Graham, scriitor la Gospel Coalition, se bazează pe rezultatul unor sondaje făcute printre 7.000 de americani, încercând să explice de ce oamenii au părăsit biserica sau, în limbajul cărții, de ce au ales ”divorțul”. Dar și ce se poate face pentru ca unii oameni să revină. Cartea celor doi aduce în prim-plan o posibilitate intrigantă: ”ce se întâmplă dacă problema nu constă în faptul că bisericile cer prea mult de la membrii lor, ci că ei au așteptări mult prea mari?”
Potrivit unui sondaj în rândul tinerilor adulți, 32% dintre respondenții care au declarat că au părăsit biserica au spus că au făcut-o pentru că reprezentanții Bisericii „păreau prea aspri sau ipocriți”, 29% au spus că „nu s-au simțit conectați cu biserica”, iar 25% au spus nu sunt de acord cu poziția bisericii lor cu privire la problemele politice și sociale. Chiar și în comunitățile care găzduiesc biserici cu mulți enoriași, procentul total al populației care frecventează biserica continuă să scadă, în special în rândul celor cu vârsta sub 30 de ani. În urmă cu câțiva ani, Grupul Barna a lansat un nou sondaj care citează (printre altele) cinci motive convingătoare pentru care frecventarea bisericii continuă să scadă, în special în rândul Milenialilor. Vestea bună este că, odată observate tendințele, se poate lucra la inversarea acestora. În studiu, Barna citează 5 motive specifice pentru care Milenialii au încetat să mai vină la biserică
Irelevanța, ipocrizia și eșecul moral
Deși acestea sunt, de fapt, trei motive pentru care oamenii părăsesc Biserica, studiul Barna le grupează într-unul singur pentru că asta face majoritatea oamenilor în viața reală. Ei susțin că Biserica este irelevantă (de ce ar merge cineva la Biserică?) și plină de ipocrizie (dovada este eșecul moral al multor lideri religioși)
Dumnezeu nu mai este în Biserică
Oamenii merg la biserică în căutarea lui Dumnezeu, dar întâmpină dificultăți în a-L găsi, susțin o parte din cei chestionați. Advărul este că, în urma unor experiențe proaste, mulți au părăsit biserica în căutarea Lui Dumnezeu. Mulți au susținut că se pot ruga și acasă și că se simt mai bine spunând o rugăciune simplă, decât în lăcașul de cult. Cu siguranță, o înțelegere mai clară a maturității și experienței creștine ar putea ajuta, în mare măsură, oamenii să se conecteze cu Dumnezeu.
Îndoiala legitimă este interzisă
În multe biserici conservatoare, întrebările legitime sunt respinse cu răspunsuri tăioase și adesea banale. În multe biserici liberale, există un soi de ambiguitate, astfel încât întrebările la care se poate răspunde sunt lăsate fără răspuns. Reprezentanții Bisericii trebuie să facă față tuturor întrebărilor, chiar dacă acestea sunt incomode.
Nu înțeleg predicile și nu li se vorbește mai mult despre Dumnezeu
Un cuplu de americani a spus că a încercat să revină la Biserică când au devenit părinți dar, după un an au renunțat. Motivul? Nu au înțeles nimic din predică. ”Parcă ne vorbea într-o limbă străină”, a spus femeia. Cu siguranță, mulți americani au ascultat o predică timp de 45 de minute, dar nu au priceput o iotă.
Nu găsesc aici o comunitate
Studiul Barna subliniază că, în ciuda unei adevărate epidemii a singurătății în rândul americanilor, doar 10% raportează că merg la biserică pentru a se afla în comunitate. Oamenii se așteaptă ca biserica să fie ultimul loc în care vor găsi o comunitate. Și asta e tragic. Dintre multele critici care pot fi aduse bisericii, lipsa comunității nu ar trebui să fie una.