Viticultorii autohtoni ar putea vinde mai bine în străinătate, dacă ar lucra mai mult la imaginea produselor lor şi ar învăţa să se muleze pe aşteptările cumpărătorilor de peste hotare. Nu suntem la coadă chiar în toate clasamentele europene. În ultimii ani, România se luptă cu Portugalia pentru locul cinci pe continent la capitolul vin. În 2009, de pildă, portughezii au produs 5,6 milioane de hectolitri, iar noi 5,37 milioane. Nu la fel de asemănătoare sunt cifrele
Viticultorii autohtoni ar putea vinde mai bine în străinătate, dacă ar lucra mai mult la imaginea produselor lor şi ar învăţa să se muleze pe aşteptările cumpărătorilor de peste hotare.
Nu suntem la coadă chiar în toate clasamentele europene. În ultimii ani, România se luptă cu Portugalia pentru locul cinci pe continent la capitolul vin. În 2009, de pildă, portughezii au produs 5,6 milioane de hectolitri, iar noi 5,37 milioane. Nu la fel de asemănătoare sunt cifrele când vine vorba de exporturi. Dacă viticultorii portughezi vând peste hotare cam cinci milioane de hectolitri anual (80%-90% din producţie), românii reuşesc, în ultima vreme, să comercializeze în afara ţării doar între 100.000 şi 150.000 de hectolitri (cam de trei ori mai puţin decât în perioada 2001-2003).
„Sunt state, ca Ungaria, Bulgaria sau Moldova, unde suprafeţele cultivate cu viţă-de-vie sunt mai mici decât la noi, dar care exportă mai mult“, spune Ioan Ştefan, director executiv al Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV). Explicaţia acestui aparent paradox este complexă. „Printre altele, la noi a avut loc naţionalizarea viilor, apoi retrocedarea lor, dar fără tehnica necesară. Apoi, mai există încă suprafeţe cultivate cu soiuri hibrid, în ciuda programelor de reconversie“, spune Ion Puşcă, proprietarul firmei „Casa Vinului – Dr. Puşcă“. În opinia altora, imaginea României este principala vinovată.
„Am un asociat olandez care a vrut să vândă vinuri româneşti la el în ţară. Aproape toţi îi întorc spatele. Când a încercat cu vinuri din Georgia, a avut mult mai mult succes“, explică Nicolae David, directorul general al Vinterra Internaţional. El crede că, până nu vom schimba percepţia străinilor legată de ţara noastră, nici exporturile de vin nu vor creşte.
Baronul Jakob Kripp este soţul unei descendente a lui Barbu Ştirbey, Ileana Kripp-Costinescu. Cei doi au recuperat, în 2001, proprietăţile din Drăgăşani (30 de hectare de teren, din care 23 de hectare cu viţă de vie, o cramă şi un conac) confiscate de comunişti şi au pus bazele Domeniilor Ştirbey. Jakob Kripp crede că exporturile de vinuri din România suferă ca urmare a lipsei unui buget de marketing. ”Producătorii din alte ţări adună anual milioane de euro (prin contribuţii în fonduri administrate de organizaţii de producători), mai primesc si subvenţii de la stat şi le cheltuiesc în pieţele lor ţintă în activităţi comune de marketing”, explică el.
Proprietarul Domeniilor Ştirbey consideră că un rol important este jucat şi de calitatea vinurilor. ”Până acum cinci-zece ani, op bună parte a vinurilor din România nu corespundea cu gustul consumatorilor din Europa de Vest sau din America, care sunt pieţele principale de export de vin. Abia în ultimii ani viticultorii autohtoni au început să producă mai mult după gustul clienţilor de peste hotare. Ne aflăm, din acest punct de vedere, cam unde se găsea Portugalia acum 20 de ani”, explică el.
Nu în ultimul rând, structura pieţei îşi spune şi ea cuvântul. ”Nu cred ca există vreo altă ţară producătoare de vinuri de dimensiunea României unde se mai produce aşa mult vin în stil tradiţional, în curtea ţăranilor. Într-o situaţie similară se afla Portugalia acum 50 de ani”, afirmă Jakob Kripp. El spune că, dacă raportăm volumul de vin exportat la vinul imbuteliat sau produs in conditii ”moderne” (circa 1 milion de hectolitri din totalul de 5 milioane), cota de export este mai aproape de cea înregistrată de alte ţări.
Dar poate, de fapt, lucrurile nu stau chiar aşa de rău şi, în realitate, producătorii locali nu se înghesuie să vândă în străinătate. „Trebuie să luăm în calcul şi piaţa internă, care este suficient de mare încât să absoarbă cam toată producţia locală, ceea ce i-a făcut pe viticultori să nu fie foarte interesaţi de exporturi“, arată directorul executiv al APEV. Acesta mai ales că, spun specialiştii, mentalitatea consumatorului occidental nu e tocmai încurajatoare – este învăţat cu vinuri bune, la preţuri scăzute.
Una dintre soluţiile de creştere a exporturilor ar putea fi găsirea unei nişe pe piaţa internaţională, crede Ioan Ştefan. „Noi intenţionăm, de exemplu, să promovăm în exterior soiurile autohtone“, explică el. Ruxandra Florea, PR consultant în cadrul Scriptmedia, consideră că, în primul rând, ar trebui creată o imagine a vinurilor româneşti în străinătate, deoarece, în momentul de faţă, nu există o părere bine definită despre ele. „Şi este păcat, pentru ca, în ultima vreme, aici se întrunesc acele condiţii care pot face un vin special“, spune ea. Apoi, modalitatea de abordare trebuie diferenţiată pentru Europa şi Lumea Nouă, iar produsul trebuie să fie de calitate.
„Imaginea e importantă, însă nu poate fi susţinută dacă brandul nu-şi respectă promisiunea“, arată Ruxandra Florea. „Mi-ar plăcea să se spună despre vinurile româneşti că sunt speciale atât prin cupaj şi aromă, cât şi prin grafică şi, mai ales, prin povestea pe care o spun. Vinurile noastre ar trebui să vorbească despre ceea ce sunt acum oamenii şi locurile de aici“, conchide ea.
Țările latine domină producţia europeană de vin, circa 50% din total provenind din Franţa şi Italia.
19 milioane de dolari este valoarea exporturilor româneşti de vin în 2009. Spre comparaţie, companiile portugheze au vândut, numai în SUA, vin de 70 de milioane de dolari anul trecut
În ultimii patru ani, exporturile româneşti de vin au rămas la un nivel relativ constant, de circa 2%-3% din producţia totală
