Ionuț Bălan, analist economic
După ultimele decizii de politică monetară luate de băncile centrale din Europa mi-am adus aminte brusc de CDS-uri. Mai aveți idee ce-s? CDS-urile – Credit Default Swap – sunt considerate o asigurare împotriva falimentului unei ţări. Dar după “cutremurul” din Grecia şi “replica” din Cipru au încetat să mai fie căutate. De ce? Băncile şi investitorii care s-au asigurat au văzut că rămân de pe urma grecilor continentali şi insulari cu pierderi pe care nu şi le pot recupera pentru că Troica FMI-UE-BCE a avut grijă ca cele două state să nu se declare în faliment. Totuşi, într-o anumită măsură e şi vina investitorilor. Dacă în locul CDS-urilor ei ar fi ales TRS-urile – Total Return Swap – ar fi scăpat. TRS-urile sunt produse care te asigură împotriva pierderii de pe urma unei anumite emisiuni de obligaţiuni, înscrisă clar într-un contract, nu de faliment în general, precum CDS-urile. Dar oricum ar fi, decredibilizarea CDS-urilor face să nu mai existe un instrument de apărare împotriva riscului sistemic. Iar fără niciun semnal tras de pieţe, economiile se pot bloca fără preaviz. Şi, mai departe, în condiţiile în care nu e comensurat riscul, e dificil de investit în economie. Să analizăn însă mai bine cum se formează prețul creditului. Se ia prețul pasivului, al depozitului, se ajustează cu costul rezervelor minine obligatorii (RMO), cu asigurarea împotriva riscului de neplată (CDS), se adaugă marja de profit și rezultă prețul activului. Iar când ai un preț negativ la pasiv și unul pozitiv la activ, plasat la mare distanță, se vede că CDS-urile nu mai relevă corespunzător riscul după Grecia și Cipru.
Sigur că dacă e să plecăm urechea la teoria conspirației, putem accepta că a existat chiar un interes să fie decredibilizate, ca să fie reprezentat riscul de țară mult mai discreționar. Din păcate, dacă s-a procedat astfel nu s-a gândit nimeni că se poate ajunge la dobânzi negative. Și, de asemenea, nu doar CDS-urile sunt neverosimil de mici, ci și RMO. Ceea ce permite marjelor de profit să fie mari, ca urmare a faptului că sunt legate de decizii politice, care au diminuat rolul unui element de piață – CDS, e drept folosit greșit la un moment dat. Ca să precizăm limpede despre ce decizii politice e vorba, rolul CDS-urilor a fost înlocuit de reglementarea că deponenții ce au economisiri peste un anumit nivel sunt solidari cu situația proastă a băncii unde au banii, ceea ce a schimbat dintr-o întorsătură de lege profilul de risc al deponentului, pe care l-a transformat în investitor, și a conservat managementul defectuos. Acesta din urmă e susținut, precum femeile întreținute, din diferența semnificativă între dobânzile negative de la depozite și cele pozitive de la credite. Și pentru că imaginea CDS-urile e îngustată, oblonul către piață e aproape închis, se observă un cost al creditului mult prea mare față de capacitatea de a genera profit. Iar mai grav e că deși secvența economică se comprimă, băncile rămân cu aceleași marje de proft mari, ceea ce trădează managementul slab și subsecvent deciziei politice. Ca să conchidem, atunci când oamenii se uită spre dobânzile negative la depozite, s-ar aștepta să vadă și la credite același lucru. Dar nu observă asta, fiindcă prețul economisirilor s-a micșorat mult mai mult, ca să întrețină un management prost.
Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe pe bloguluibalan.ro