Pentru a contracara tendința de îmbătrânire a parcului auto din România, problemă care se accentuează an de an începând cu 2008 au fost adoptate deja o serie de măsuri, cum ar fi programul Rabla și programul eco bonus, care stimulează casarea mașinilor vechi și achiziționarea de autoturisme noi.
Cu toate acestea, impactul economic nu a fost suficient pentru a schimba tendința pieței, resimțindu-se nevoia unor măsuri suplimentare cum ar fi un nou mecanism de impozitare a autovehiculelor care să ia în calcul nivelul de emisii poluante al autovehiculelor și normele Euro ale motoarelor acestora. Între 2008-2015, numărul total de autovehicule aflate în circulaţie în România a crescut cu 28%, atingând 5,2 milioane, cea mai mare parte a acestei creşteri venind din importurile de maşini second-hand. În prezent, peste 75% din autoturismele vândute în România sunt second-hand, mai bine de 50% cu o vechime de peste 10 ani. În aceeași perioadă, rata medie anuală de înnoire a parcului auto a fost de aproximativ 2,6% în România, jumătate față de media UE de 5,7%. Astfel, vârsta medie a parcului auto naţional a crescut de la 7,7 ani în 2008 (în linie cu media UE la momentul respectiv) la 13,2 ani în 2015, cu 5,3 ani mai mare decât vârsta medie a flotei auto din UE. Totodată, de la lansarea programelor Rabla şi eco bonus până în prezent, doar 17% din numărul de mașini noi au fost înmatriculate prin aceste programe, ponderea autovehiculelor mai noi de 2 ani scăzând de la 22% din totalul parcului auto în 2008 la doar 4% în 2015 (față de 11% media UE).
Fără inițiative suplimentare, este posibil ca vârsta medie a flotei auto din România să continue să se deterioreze, depășind 14 ani în 2020 – aproape de două ori media UE, devenind o problemă serioasă atât pentru mediu, cât şi pentru siguranța în trafic. De aceea, pentru a schimba situația, ar fi necesar ca programele existente să fie complementate de măsuri care să asigure o soluționare sustenabilă a acestei probleme, cum ar fi un nou mecanism de impozitare a autovehiculelor – care să țină cont nu doar de capacitatea cilindrică, ca în prezent, ci şi de elemente ca nivelul de emisii al autovehiculelor şi normele Euro ale motoarelor acestora. Acest sistem ar fi aplicabil doar autovehiculelor înmatriculate după intrarea în vigoare a unei eventuale legi în acest sens, oferind o perioadă de grație cu un termen rezonabil. Armonizarea sistemului anual de impozitare al autovehiculelor cu taxa de înmatriculare va încuraja achiziția de autoturisme noi, eficiente, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de mediu asumate la nivel comunitar de România. Ţări precum Irlanda, Marea Britanie sau Luxemburg au renunţat deja la impozitarea autoturismelor în funcție de capacitatea cilindrică şi au trecut la un impozit bazat pe emisiile de CO2. Alte state precum Germania sau Portugalia au inclus alături de capacitatea cilindrică şi factorul emisiilor poluante în calculul impozitului auto. În cazul acestor țări, trecerea la un nou mecanism de impozitare s-a realizat treptat, aplicându-se în paralel ambele sistemele de impozitare. Astfel, la momentul schimbării modului de calcul al impozitului, posesorii de autoturisme nu au fost direct afectați, impozitul nou aplicându-se doar mașinilor înmatriculate după acea dată.
BOGDAN Belciu,Partener PwC România