Este o boală sistemică ce afectează cel mai frecvent pielea şi muşchii, dar poate afecta şi articulaţiile, esofagul, plămânii şi rar inima. În cazul Sorinei Pintea, afecţiunea este ţinută sub control: „În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public. Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin”, a scris Pintea pe o rețea de socializare.

https://www.facebook.com/sorinapinteaomul/posts/1920678064730712

Potrivit medicilor, această boală rară este caracterizată de slăbiciune musculară şi miopatie inflamatorie, adică inflamarea muşchilor, care determină apariţia unor iritaţii la suprafaţa pielii. Deşi nu există un tratament curativ pentru această afecţiune, simptomele pot fi ameliorate cu ajutorul anumitor medicamente sau prin fizioterapie, scrie csid.ro.

Cele mai frecvente simptome ale dermatomiozitei sunt modificările la nivelul pielii, care constau în iritaţii localizate în jurul pleopelor, coatelor, genunchilor, pieptului sau spatelui, însoţite de mâncărime. De asemenea, boala se manifestă prin slăbiciune musculară care se agravează în timp şi care debutează la nivelul gâtului sau braţelor, extinzându-se treptat la nivelul picioarelor.

Simptome alarmante:

  • Crampele musculare
  • Dificultăţile la înghiţire (disfagie)
  • Oboseala excesivă
  • Scăderea neintenţionată în greutate
  • Febra
  • Apariţia unor noduli (depozite solide de calciu) sub piele
  • Respiraţie scurtă
  • Inflamaţii ale plămânilor, cauzate de aspiraţia lichidelor sau alimentelor în plămâni, ca urmare a tulburărilor de înghiţire
  • Ulceraţii la nivelul pielii

Specialiştii susţin că boala este determinată de o reacţie disproporţionată a sistemului imun şi are multe în comun cu alte afecţiuni inflamatorii. În astfel de situaţii, celulele imunitare ale organismului, adică anticorpii, atacă celulele sănătoase din corp. De asemenea, o afecţiune care determină scăderea rezistenţei sistemului imunitar, precum cancerul sau o infecţie virală, poate favoriza apariţia dermatomiozitei.

Statisticile arată că dermatomiozita este mai frecventă în rândul femeilor şi apare cu precădere la categoria de vârstă 40-60 de ani, dar şi copiii cu vârste între 5 şi 15 ani pot fi expuşi acestei afecţiuni.

Cum se pune diagnosticul şi ce tratament se recomandă

Diagnosticul de dermatomiozită se stabileşte pe baza simptomelor menţionate de pacient, a istoricului medical şi familial al acestuia, dar şi cu ajutorul mai multor analize şi investigaţii – teste de sânge pentru măsurarea nivelului de enzime musculare (creatinkinază, aldolază) şi autoanticorpi (adică cei care atacă celulele sănătoase), IRM, radiografie toracică, electromiografie (EMG), biopsie musculară sau cutanată.

Deşi nu sunt disponibile tratamente care să vindece definitiv dermatomiozita, anumite terapii pot ajuta la ameliorarea simptomelor şi la prevenirea complicaţiilor acestei afecţiuni. Cu cât acestea sunt începute mai devreme, cu atât sunt mai eficiente, iar evoluţia bolii este stopată sau încetinită. Aceste terapii constau în medicamente (prednison, azatioprină, metrotrexat, rituximab, hidroxiclorochina), folosirea de creme şi loţiuni de protecţie solară, fizioterapie, logoterapie.

În cazul în care există depozite de calciu sub piele, medicul poate decide înlăturarea acestora pe cale chirurgicală, pentru ameliorarea durerilor şi prevenirea altor infecţii dermatologice. De asemenea, există varianta injecţiilor cu imunoglobulină, substanţă care blochează atacul anticorpilor asupra celulelor sănătoase din organism şi reduce riscul complicaţiilor.

Ce complicaţii pot să apară

Dermatomiozita poate creşte riscul dezvoltării altor afecţiuni, precum sindromul Raynaud, lupus, artrită reumatoidă, sclerodermie, sindromul Sjogren, miocardită, insuficienţă cardiacă, aritmie cardiacă, boală pulmonară interstiţială sau chiar cancer (în special cancer pulmonar, de pancreas, de col uterin, de sân, ovarian sau gastrointestinal).