Liga Studenților (LS IAȘI) vine cu precizări de ultimă oră referitoare la obligativitatea certificatului verde în locații precum universități, biblioteci, dar și grădini botanice. Sursa citată explică că o astfel de condiționare poate fi percepută ca un abuz în serviciu.
Liga Studenților (LS IAȘI) solicită instituțiilor de învățământ superior și altor instituții să nu condiționeze accesul studenților sau al oricăror altor persoane de prezentarea certificatul verde la intrarea în spațiile universitare, cămine, biblioteci, arhive, institute de cercetare, grădini botanice etc., întrucât dispozițiile HG 1130/2021 nu se aplică pentru acestea. Orice astfel de condiționare constituie abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal), iar studenții sau persoanele interesate pot apela la Poliție pentru constatarea infracțiunii flagrante.
Tribunalul Suceava, prin decizia de suspendare a condiționărilor impuse studenților Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a constatat deja faptul că prevederile HG 1130/2021 nu se aplică în cazul instituțiilor de învățământ superior.
Majoritatea universităților au început să emită decizii proprii prin care accesul în spațiile acestora să fie condiționat de certificatul verde, invocând prevederile din HG 1130/2021 privitoare la condiționarea accesului în sediile instituțiilor publice centrale sau locale. Deciziile au afectat în mod grav studenții, absolvenții și studenții reprezentanți care nu dețin certificatul verde, aceștia fiind constrânși să realizeze teste PCR sau antigen, contra-cost, pentru diverse operațiuni: vizarea de carnete și legitimații de călătorie, depunerea de cereri, ridicarea de adeverințe, consultarea unui cadru didactic, eliberarea unor acte de studii etc. În toate cazurile este ca și cum studenții ar trebui să plătească o taxă pentru a avea dreptul de a accesa servicii sau a îndeplini diverse operațiuni care înainte erau gratuite, încălcându-se atât principiul securității raporturilor juridice, prezentarea testelor reprezentând o obligație oneroasă extracontractuală, cât și principiul gratuității învățământului public.
Pot universitățile să condiționeze accesul în spațiile proprii prin certificatul verde?
Universitățile care au adoptat aceste condiționări sunt în afara cadrului legal și săvârșesc un abuz grav, deoarece nu sunt autorități sau instituții publice centrale sau locale, ci doar autorități publice asimilate. Textul hotărârii de guvern face trimitere expresă și evidentă la instituțiile publice ale statului, așa cum sunt ele enumerate în titlul III, capitolele I-V din Constituție, adică la instituțiile centrale (ministere, autorități centrale autonome etc.) și autorități publice locale (Consiliu Județean, Consiliu Local, Primar).
Mai mult, măsurile privitoare la activitatea didactică în universități și accesul în cămine sunt reglementate prin dispoziții speciale, cu caracter derogatoriu de la normele generale din hotărârea de guvern, prescrise de art. 10, acesta făcând trimitere expresă la faptul că activitatea și accesul în instituțiile de învățământ superior va fi reglementat doar prin ordinele comune ale Ministrului Educației și ale Ministrului Sănătății, ori respectivele ordine nu impun nicio astfel de condiționare.
Nici muzeele, bibliotecile, fie ele centrale, de facultate sau biblioteci județene, municipale, orășenești sau sătești nu pot condiționa accesul utilizatorilor. Cel mai hilar caz este al bibliotecilor centrale universitare care au considerat că sunt instituții publice centrale pentru că scrie „centrală” în numele lor, cum este cazul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, dar și în cazul altor BCU-uri. Prin aceste decizii abuzive și lipsite de raționament juridic elementar, multe biblioteci au lăsat studenții, profesorii și cercetătorii nevaccinați în imposibilitatea de a-și continua activitatea de cercetare, de documentare pentru lucrări de licență, masterat, doctorat etc., accesul utilizatorilor nevaccinați fiind restricționat inclusiv pentru serviciile de împrumut de carte la domiciliu, nu doar pentru consultarea de material la sălile de studiu.
Art. 1 pct. 5 și 6 din HG 1130/2021 arată clar faptul că activitatea instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare de artă și meserii, precum și evenimentele culturale în spații închise sau deschise se desfășoară în baza ordinului comun al miniștrilor Culturii și Sănătății, neexistând vreo condiționare printr-un astfel de ordin cu privire la certificatul verde. Doar pentru activitățile desfășurate în sediile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise se impune accesul pe bază de vaccin sau trecere prin boală, condiția neaplicându-se în cazul muzeelor, bibliotecilor și altor instituții.
Accesul studenților nu poate fi restricționat
Accesul studenților în bazele sportive ale universităților nu poate fi restricționat de către conducerea acestora, întrucât ele nu sunt operatori economici în sensul solicitat de HG 1130/2021 pentru ca accesul să fie condiționat de certificatul verde. Amintim faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 4927/21.10.2021, a constatat în mod definitiv ilegalitatea închiderii sălilor de sport/fitness hotărârile de guvern de prelungire a stării de alertă.
Culmea lipsei de logică juridică: aranjamentele de flori din grădina botanică reprezintă „activitate culturală. Cazul care a stârnit, poate, revolta celor mai mulți ieșeni a fost decizia Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași de a condiționa accesul în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” de prezentarea certificatului verde bazat strict pe dovada vaccinării sau a trecerii prin boală, deci fără posibilitatea de a intra pe bază de test. Conducerea universității a încadrat plimbarea în aer liber în grădina botanică și admirarea aranjamentelor florare drept „activitate culturală”, asimilând-o cu un eveniment desfășurat într-un cinematograf sau sală de spectacole.
„Departamentele juridice ale universităților, dar și alte unor instituții de cultură, s-au dovedit încă o dată nu doar inutile în protejarea cadrului legal, ci chiar dăunătoare pentru studenți și buna desfășurare a activității universitare și de cercetare. Interpretarea cu reavoință a dispozițiilor HG 1130/2021 arată doar disperarea rectorilor și a unor oameni politici care le țin spatele pentru a constrânge prin discriminare, marginalizare, măsuri abuzive și ilegale studenții nevaccinați.
Drepturile și libertățile cetățenești nu pot fi limitate prin acte administrative, fie ele hotărâri de guvern, ordine de ministru sau acte ale unor instituții, ci doar prin intermediul legii și în limitele stricte impuse de Constituție. În fața acestor situații, singura soluție este sesizarea Poliției prin apelarea numărului unic 112 cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal) pentru constatarea ei în flagrant. Invităm toate persoanele care sunt discriminate de aceste măsuri să folosească argumentele juridice pe care Liga Studenților (LS IAȘI) le pune public la dispoziție în vederea restabilirii domniei legii și a respectării regimului constituțional de drepturi și libertăți.” a declarat Matei Pieca, vicepreședinte și purtător de cuvânt Liga Studenților (LS IAȘI).