Când disputa ruso-americană pentru Ucraina se va fi încheiat, Xi Jinping va fi cel care va ieși câștigător. Indiferent de modul în care se va sfârși această dispută, nu va ajuta decât China. Vorbind despre reacția Occidentului în fața lui Putin, președintele Xi Jinping va bate șaua pe un singur lucru: lumea occidentală nu știe să-și protejeze propriile interese.
Concluzia îi aparține lui James Carafano, directorul Centrului pentru Studii de Politică Externă Douglas și Sarah Allison, al cărui comentariu a fost prezentat de Fox News.
Președintele Joe Biden nu are o strategie clară pentru a se asigura că, de această dată, comunitatea transatlantică va ieși mai puternică și mai competitivă în ringul geopoliticii globale din ultima confruntare cu Moscova. Sa fim cinstiți! În ciuda tuturor bâlbâielilor și greșelilor de la Casa Albă, este clar că președintele nu vrea să abandoneze nici Ucraina, nici pe aliații europeni, în ciuda faptului că, înaintea crizei, unii oficiali ai administrației sugerau că asta ar face SUA.
Dar nu e suficient să nu mai dorești un nou fiasco precum cel pe care Biden l-a văzut după retragerea americană din Afganistan. Administrația SUA are nevoie de o strategie clară pentru a se înfățișa ca un adevărat lider global, dar acum nu există vreun semn că ar avea una.
În loc să împingă ajutorul pe ușa din față, Biden a ezitat luni la rând
Lista pașilor împleticiți și nesiguri este lungă. În primul rând, avem instabilitatea Washington-ului în a-i ajuta pe ucraineni cu arme și muniții, pentru a se apăra și a-l descuraja pe Putin. În loc să împingă ajutorul pe ușa din față, pentru a trimite Moscovei un semnal puternic, Biden a ezitat luni la rând. A fost nevoie ca această criză să atingă apogeul, până când președintele american a decis să acționeze.
Primul „ajutor letal” abia acum a sosit. Nici acum, SUA nu pot beneficia de sprijinul deplin al aliaților din NATO pentru consolidarea apărării Ucrainei. Prietenii buni ai lui Biden, adică nemții, au fost jenant de recalcitranți.
Putin a săpat adânc la temelia, deja fisurată, a solidarităţii europene
La rândul său, Putin are numeroase opțiuni. El a făcut cereri imposibile (cum ar fi oprirea extinderii NATO), dar nu va suferi nicio consecință, dacă ambițiile sale nu vor fi satisfăcute.
Putin a atins deja două obiective majore. În primul rând, a reușit ceea ce nimeni nu ar fi crezut. În prezent, încrederea în Biden este, conform sondajelor, mai mică decât temperatura arătată de un termometru din Alaska în luna ianuarie. În al doilea rând, Putin a săpat adânc la temelia, deja fisurată, a solidarităţii europene. Nimeni nu se mai laudă azi cu o Europă „întreagă, liberă și în pace”.
Ce va face Putin de aici încolo, doar el știe. Iată ce știm noi. Putin a făcut mulți pași nesăbuiți, riscanți și destabilizatori. Dar nu a declanșat niciodată al Treilea Război Mondial. Probabil că e suficient de inteligent pentru a-și da seama cum să scoată ceva ce-și dorește din această criză, fără să dea foc lumii.
Biden și liderii europeni au demonstrat că nu au o strategie solidă cu care să se ocupe nici de China, nici de Rusia
Acest lucru ridică Chinei mingea la fileu.
Rusia și China au aceleași obiective în Europa. Ele vor o Europă divizată și slabă. Mai vor ca această comunitate transatlantică să se dizolve și ca americanii să stea acasă la ei.
A cere comunității transatlantice să-și facă griji doar pentru Rusia sau doar pentru China e ca și cum i-ai spune unui pacient că spitalul îi poate trata ori cancerul ori boala de inimă, astfel încât să poată alege cum să sfârșească de o moarte oribilă.
Administrația Biden și liderii europeni au demonstrat în mod repetat că nu au o strategie solidă cu care să se ocupe nici de China, nici de Rusia, darămite de ambele.
Occidentul are nevoie de lideri cu viziune mai largă. Chiar acum, Putin doarme și visează la Stalin în toată gloria lui. Xi îl visează probabil pe Mao mărșăluind. Biden și prietenii săi probabil că visează la SpongeBob.