De ce crapă roşiile? Cum poate fi prevenită crăparea tomatelor

roșii

SURSA FOTO: Dreamstime

De ce crapă roşiile? Cum poate fi prevenită crăparea tomatelor. Indiferent dacă ești grădinar începător sau un profesionist experimentat, există întotdeauna lucruri neștiute despre plante, pe care te străduiești să le rezolvi. Dacă îți place să cultivi roșii, poate ai observat că, uneori, se crapă și te-ai întrebat de ce. Profesioniștii în grădinărit explică acest fenomen care este destul de frecvent.

De ce se crapă roșiile?

Răspunsul este simplu: au prea multă apă. „Roșiile crapă adesea din cauza schimbărilor rapide ale udării, provocând creșterea și extinderea rapidă a fructelor”, spune Nikhil Arora, co-fondator Back to the Roots.

Acest lucru se întâmplă adesea atunci când roșiile sunt udate foarte mult ,după o perioadă de secetă”, explică expertul, potrivit Marthastewart.

Nu înseamnă neapărat că ești vinovat de udarea excesivă a plantelor de roșii – o ploaia torențială, apărută din senin, după o secetă prelungită, ar putea fi motivul pentru care roșiile se crapă.

Anumite soiuri sunt predispuse la crăpare

„Când roșiile se confruntă cu o perioadă secetoasă, urmată de multă apă (fie de la ploi abundente fie de la irigare), interiorul roșiilor crește rapid, deoarece absoarbe apa, dar pielea nu se poate întinde suficient de repede pentru a se adapta la creșterea bruscă”, spune Daniel Powers, fondatorul Institutului Botanic.

„Acest lucru duce la despicare sau crăpare”.

Alte motive au mai puțin de-a face cu apa și mai mult cu creșterea prea rapidă sau cu faptul că un anumit soi este predispus la crăpare, cum ar fi roșiile cherry și heirloom, spune Powers.

„Uneori, roșiile se pot crăpa atunci când cresc prea repede în general, nu doar din cauza consumului de apă”, spune el.

Roșii; SURSA FOTO: Brio Natura

Ce poți să faci dacă roșiile se crapă

Este indicat să le recoltați devreme, chiar dacă nu sunt complet coapte.

Crăpăturile din pielea roșiilor pot duce la putrezire și boli dacă nu sunt controlate. Dacă aveți roșii aproape coapte, lăsați-le pe blatul din bucătărie pentru a continua procesul de coacere și urmăriți cu atenție tăieturile. Puteți mânca roșii crăpate, dar veți dori să vă asigurați că nu miros acru sau nu au infiltrații.

Soiuri de roșii mai puțin predispuse la crăpare

Dacă vreți să cultivați roșii care nu se crapă, luați în considerare plantarea unuia dintre aceste soiuri:

Roma
Big Beef
Big Boy
San Marzano
Prunișoare
Golden Sweet
Sun Gold
Celebrity

Fertilizarea incorectă

Roșiile au nevoie de hrană și umiditate suficiente. Hrănirea necorespunzătoare poate produce rău fructului în curs de dezvoltare. Astfel, roșiile pot începe să crape.

Metoda ideală de hrănire a roșiilor

În perioada de creștere, roșiile au nevoie de fertilizare de două ori pe lună și trebuie combinată cu udarea. Atunci când fructele încep să se formeze, roșiile au nevoie de potasiu. În această perioadă, azotul și fosforul pot fi excluse.

Trebuie să monitorizezi cu atenție concentrația de îngrășământ folosită, întrucât o cantitate prea mare de fosfor, azot sau potasiu poate duce la crăparea roșiilor.

În seră, concentrația soluției îngrășămintelor ar trebui să fie chiar mai mică decât în câmp deschis, deoarece din cauza umidității ridicate, nutrienții sunt absorbiți mai repede, iar planta pur și simplu nu reușește să-i asimileze.