Dubla impunere fiscală practicată începând cu 2009, la care sunt obligate fabricile de medicamente din România, este singura cauză pentru care dispar medicamentele fabricate în România, iar industria farmaceutică din ţară pierde competitivitate la export, în ciuda investiţiilor făcute în ultimii 15 de ani.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, avertizează că fabricile de medicamente din ţară sunt forţate de mai bine de 8 ani să plătească pe lângă impozitul pe profit de 16% şi un impozit pe cifra de afaceri, sub formă obligaţiei de plata de tip “clawback” care a ajuns începând cu 2015 să depăşească valoarea impozitului pe profit.
“Această dublă impunere fiscală, care a trecut în anumite trimestre de 40%, este discriminatoare şi împovărătoare pentru agenţii industriali din acest sector economic şi reprezintă motivul pentru care membrii PRIMER au ajuns să fabrice medicamente care nu au rentabilitate economică, existând pierderi care trec de 10%. Astfel, din cele peste 1000 de medicamente care fac obiectul dublei impuneri fiscale şi care costă în marea lor majoritate mai puţin de 25 lei în farmacie sau în spital, cel puţin 200 sunt nerentabile, din cauza suprataxării aplicate în contextul celui mai mic preţ din UE. Continuăm să fabricăm aceste medicamente din respect pentru pacienţi din România şi cu speranţa că ele vor fi scutite în cel mai scurt timp de obligaţia de plata de tip “clawback””, a declarat Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER. “
Singura soluţie reală pentru a opri dispariţia medicamentelor ieftine este reprezentată de scutirea imediată de la plata obligaţiei “clawback” a medicamentelor care costă sub 25 lei, pentru a nu îngreuna în continuare accesul pacienţilor la medicamentele fabricate în România şi nu a afecta competitivitatea site-urilor de manufacturiere din ţară.
Unităţile de manufacturiere de medicamente din ţară, membre ale PRIMER, au pentru următorii 5 ani planuri de extindere şi tehnologizare în valoare de peste 100 milioane euro, care vor crea peste 500 de noi locuri de muncă; toate aceste investiţii pot face din România în hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate ţările din regiune. ”Aceste planuri rămân însă pe hârtie, pentru că în loc să investească în unităţi de manufacturiere, laboratoare de calitate, centre de cercetare-dezvoltare şi de studii clinice, membrii PRIMER sunt împovăraţi cu un impozit dublu nedrept şi impredictibil, de 40%”, reiese dintr-un comunicat de presă.