De ce dolarul american continuă să devină mai puternic. Pe măsură ce toate sondajele și casele pariuri au indicat că Donald Trump are tot mai multe șanse să se întoarcă la Casa Albă, valoarea dolarului a început să crească. Când rezultatul a devenit clar, moneda americană a țâșnit.
La o zi după alegeri, dolarul a crescut cel mai mult din ultimii ani în comparație cu alte alte valute importante. Și a continuat să crească, atingând un nou maxim, pe 13 noiembrie, în timp ce economiștii și comercianții au luat în considerare politicile președintelui ales și și-au revizuit previziunile pentru moneda dominantă a lumii, scrie Straistimes.
Este o schimbare bruscă după trei luni de slăbire susținută, dolarul atingând punctul minim la sfârșitul lunii septembrie.
Efect destabilizator asupra economiei globale
Mișcările bruște ale valorii dolarului pot avea efect destabilizator asupra economiei globale, deoarece moneda SUA se află în aproape 90% din toate tranzacțiile valutare. Mărfurile esențiale, cum ar fi petrolul, sunt de obicei evaluate în dolari.
Un dolar mai puternic îi ajută pe americani să cumpere mai ieftin bunuri străine și să călătorească în străinătate, dar companiile americane care exportă produse pot deveni mai puțin competitive. În afara Statelor Unite, o întărire a dolarului alimentează inflația în țările cu monede mai slabe și îngreunează plata datoriilor în dolari, afectând economia globală.
De ce dolarul devine tot mai puternic?
Creșterea recentă a dolarului poate părea ciudată, pentru că Donald Trump a repetat că, de dragul exporturilor americane, ar prefera să vadă dolarul slăbit. Cu toate acestea, planurile sale de a impune tarife mari la importuri și de a reduce taxele, ar putea avea efectul contrar, susțin analiștii.
Comercianții par să fie de acord: indicele general al dolarului a crescut cu aproximativ 3% din ziua alegerilor, o mișcare mare pentru acea piață într-o perioadă atât de scurtă.
În 2024, aproape fiecare monedă importantă și-a pierdut valoarea față de dolar, cu scăderi semnificative în ultimele săptămâni. Yenul japonez a scăzut cu aproximativ 9%, iar peso mexican cu peste 17% față de dolar de la începutul anului.
Beneficiile unui dolar mai puternic, în ceea ce privește puterea de cumpărare pentru gospodăriile și întreprinderile americane, se erodează dacă sunt însoțite de creșterea ratelor dobânzilor și a inflației mai mari. Unii analiști și investitori, care cred că dolarul ar putea deveni și mai puternic în lunile următoare, consideră această combinație ca fiind posibilă. Probabil, asta i-ar face pe mulți americani să se simtă mai săraci.
Trump este marele motor al dolarului
”Depinde mult dacă angajamentele de campanie ale administrației Trump se transformă în realitate. Trump este marele motor al dolarului”, a spus analistul valutar Standard Chartered Steven Englander.
Tarife mai mari, așa cum a promis Trump în campanie, ar impune efectiv taxe asupra tuturor mărfurilor importate. Susținătorii acestei măsuri spun că, prin scumpirea importurilor, se promovează alternativele interne.
Cât de mult ar putea crește dolarul?
Republicanii păstrează controlul asupra Camerei Reprezentanților, având astfel controlul total asupra Congresului, pe lângă Casa Albă. Analiștii de la J.P. Morgan au prezis că un astfel de rezultat va face ca indicele dolarului să câștige alte 7% în câteva luni, alimentat de slăbirea euro și a yuanului chinezesc. Analistii de la Barclays estimează că dolarul va ajunge la același nivel cu euro, pentru prima data în doi ani, dacă Trump va continua cu tarifele de 60% la importurile din China și o taxă de 10% pe toate celelalte importuri.
Primul mandat al lui Trump a început pe fondul unei creșteri scăzute și al inflației. Ratele dobânzilor erau aproape de zero, iar dolarul creștea de la o bază mai mică. De data aceasta, Trump moștenește o situație economică diferită.
Ce ar putea pune frână dolarului?
Analiștii de la Societe Generale nu cred că dolarul poate crește mai mult în lunile următoare, anticipând că va atinge vârful până la sfârșitul anului 2024, oglindind primul mandat al lui Trump.
„Câtă vreme SUA are o creștere puternică, rate mai mari ale dobânzilor și continuă încrederea lumii în statutul dolarului, dolarul va rămâne foarte apreciat, dar ne îndoim că poate deveni mult mai puternic”, au scris analiștii într-un raport de cercetare.
Un obstacol potențial în calea unei întăriri suplimentare a dolarului? Alte țări ar putea lua măsuri pentru a-i ține piept. Când Trump a adoptat pentru prima dată introducerea tarifelor, China a ripostat cu propriile tarife, lovind bunurile americane precum boabele de soia.
Este de așteptat ca și China și Japonia să facă ceva, dacă yuanul și yenul slăbesc în continuare.
Unii investitori cred că riscul turbulențelor geopolitice, care rezultă din tarifele agresive, l-ar putea convinge pe Trump să facă un pas înapoi. Alan McKnight, director de investiții la Regions Bank, a declarat că tarifele „foarte focusate” s-ar putea dovedi pozitive pentru economie.
„Dacă are o bază largă, este problematic”, susține el.
Jerome Powell, șeful Rezervei Federale, a refuzat să comenteze impactul economic al noii administrații, declarând că nu are încă suficiente detalii pentru a face o analiză.