Curs de guvernare arată că România este – curioasă coincidență – pe ultimul loc în Europa la ponderea salariaților în populația activă (dar și în populația totală).
Populația activă a României este de 8,9 mil. persoane. Legal, cu normă întreagă avem înregistrați doar 4,8 mil. salariați. Restul, până la 6,2 mil. de salariați descoperiți de INS (adică vreo 1,4 mil. persoane) lucrează la negru sau cu normă parțială, ceea ce este posibil să reprezinte în bună măsură tot muncă la negru. Vă amintesc că în urmă cu câțiva ani Consiliul Fiscal venea cu o cifră similară, estimând că în România sunt 1,5 mil. de salariați la negru. Restul până la 8,9 milioane, adică 2,2 milioane persoane, sunt angajați pe cont propriu sau persoane ocupate în agricultura de subzistență, șomeri etc.
Deci asta este. Ponderea salariilor în PIB este cea mai mică din Europa fiindcă, well, în România nu prea sunt salariați. Cel puțin oficial. Ponderea salariilor în PIB este mică nu fiindcă munca este exploatată de capital, așa cum crede Victoria Stoiciu, nu fiindcă guvernele au fost pro-business, nu fiindcă “privatizații” își trag profituri mari în vreme ce muncitorii fluieră a pagubă. Nu. Ponderea salariilor în PIB este mică fiindcă nu există locuri de muncă. România reușește abia în acest an să ajungă din nou la numărul de locuri de muncă existente în anul 2009, înainte de criză.
De ce nu există locuri de muncă? De ce au emigrat 3 milioane de oameni, potențial salariați? – remember, în 1989 erau 8 mil. de salariați… Păi tocmai pentru că statul i-a exploatat și i-a asuprit pe antreprenori și face asta în continuare. Nimeni nu este prost să creeze locuri de muncă pentru a plăti biruri la stat. România este pe locul 7 în UE la povara fiscală pe muncă iar birocrația este sufocantă. “Privatizații”, adică tocmai motorul economiei, continuă să fie disprețuiți. Economia de piață este “funcțională”, adică așa de formă. Dar competiție adevărată nu există, dovadă protestele taximetriștilor în fața UBER. Oamenii nu sunt liberi să inoveze, să producă, să creeze avuție. Statul le pune bețe în roate la fiecare pas, îi încarcă cu nevoia prezentării a zeci de autorizații și avize, birocrații îi umilesc pretinzând că știu ei mai bine decât antreprenorii cum ar trebui aceștia să-și conducă afacerile (imaginați-vă asta!). Una peste alta, în România nu se creează locuri de muncă deoarece în România condițiile de muncă și de producție sunt foarte proaste. QED. Tocmai că România nu premiază acumularea de capital și investițiile, din contră – dovadă că România este (csf, ncsf, altă stranie coincidență!) codașa Europei la investițiile străine. Statul nu încurajează afacerile, ci le descurajează.
Statisticile se vor schimba radical abia atunci când România va oferi condiții competitive pentru capital, adică pentru acumularea de avuție. Atunci se vor arunca oamenii să facă firme (ups! și la natalitatea firmelor stăm prost în Europa!), să producă și inevitabil să angajeze salariați. Până atunci băltim în continuare, încălziți de gândul că suntem cei mai tare IT-iști din Europa și că măcar în acest domeniu este penurie de forță de muncă.
P.S. Am zis că salariul minim contribuie la scăderea ponderii salariilor în PIB? N-am zis. Păi da, salariul minim împinge firmele să angajeze la negru (atunci când nu trag efectiv obloanele), deci scade numărul oficial de joburi, deci oficial compensarea muncii în PIB scade. Crescând salariul minim statul român face exact opusul a ceea ce ar trebui să facă! – dar, bineînțeles, lumea educată știe că face asta de fapt pentru a colecta mai multe biruri la buget, pe termen scurt, nu pentru a guverna în interesul oamenilor.
