În prezent, fiecare își apără cu vehemență poziția, dar și iertarea are viitor, fiind prevăzută, pe o coloană, în Legea fundamentală.
În ultima vreme, s-au spus multe despre dreptul la libertatea de exprimare. Unii îl consideră în pericol, deoarece „coridorul a ceea ce se poate spune” devine din ce în ce mai îngust. De cele mai multe ori frapează vehemența cu care propria poziție este apărată ca fiind singurul adevăr din cadrul unui discurs și ura cu care sunt copleșiți oamenii care gândesc diferit, situație observată în special pe internet.
Nu statul restricționează libertatea de exprimare a oamenilor, ci ei înșiși pentru că uită că oricine poate greși. Capacitatea de a admite că ai greșit este o virtute subevaluată, dar este atât de necesară pentru coexistență și chiar pentru democrație.
O privire înapoi ajută: constituția noastră a apărut după război pe ruinele unei erori colective. Germanii au urmat liderul greșit și au produs cel mai grav dezastru în Europa, iar o situație asemănătoare trebuie cu orice preț evitată.
Părinții Legii fundamentale au dat Republicii Federale Germania o constituție care prevedea un sistem sofisticat de libertăți individuale și o organizație de stat bazată pe controale și mijloace eficiente de contrabalansare, care trebuiau, de asemenea, să rezolve defectele de concepere de la Weimar.
Nu doar Aliații au scris textul, ci chiar trauma unui comportament istoric necorespunzător, durerea și rușinea revărsându-se în țesătura legislativă și ajungând să o modeleze, se arată în materialul de opinie publicat în Der Tagesspiegel.
Una dintre caracteristicile omului este tocmai posibilitatea de a comite erori de judecată. Nu numai Goethe cunoștea ideea conform căreia „Omul greșește atâta timp cât se străduiește” (spune Dumnezeu, „Domnul”, în „Faust”), ci ea era deja evidentă pentru vechii greci.
Grecia antică a fost marele creuzet al formelor de guvernare occidentale: monarhie, aristocrație, tiranie, oligarhie, suveranitatea nobilimii, ohlocrație (întreaga formă de guvernământ aparține maselor populare), teocrație și, în cele din urmă, democrație.
Grecii au experimentat formele de guvernământ, așa cum facem noi astăzi cu proiectele antreprenoriale de tip start-up. Care dintre aceste forme duce la cele mai bune rezultate? În care dintre ele este cel mai bine să trăiești? Cât de stabilă este forma de guvernare împotriva dușmanilor interni și externi? Cum se comportă această formă în perioadele de criză? Grecii și-au dat seama că simpla întrebare „Cine este cel mai bun conducător?” nu își poate găsi răspunsul în rândul muritorilor.
O greșeală în alegerea conducătorului poate avea consecințe dezastruoase pentru întreaga lume. Așadar, pe de o parte, este nevoie de o formă de guvernământ în care inevitabilele greșeli în alegerea conducătorilor să nu se dovedească a fi o catastrofă. Pe de altă parte, aceste greșeli pot fi revizuite prin alegeri, de exemplu, și este de preferat să nu ne bazăm pe zei în acest caz.
America votează marți; și aici este posibil ca o eroare să fie revizuită. Oricare ar fi rezultatul, nu ar trebui să îi privim pe americani cu aroganță. Am văzut prea multe atacuri asupra democrației, nu numai venite de la extremiști și islamiști, ci și de la unele partide care s-au transformat în partide ideologice și care par să creadă pe oricine reprezintă valorile potrivite. Acest fapt conduce și spre alte consecințe, ultima fiind încercarea de a interveni în principiul democrației pentru a forța ca jumătate din parlament să fie reprezentat de femei.
Drept urmare iertarea va fi în curând o calitate căutată. Într-un moment în care partidele devin din ce în ce mai mici, iar oamenii sunt o colecție de membri ai grupurilor definite de politicile de identitate cărora le lipsește viziunea mai largă de construire a comunității, în viitor va fi necesar să se poată alcătui orice formă de guvernământ, oricum ar arăta aceasta.