De ce este bine să te cântărești astăzi. Tradiția care nu trebuie ignorată de absolut nimeni
Astăzi este o zi extrem de importantă pentru noi toți. Poate nu mulți știu, dar astăzi se sărbătorește ziua cântăririi greutății, a somnului dar și a smereniei. În prima clipă când pășim în noul an există un obicei care nu trebuie trecut cu vederea. Asta pentru că în perioada sărbătorilor de iarnă, toți ne-am relaxat și am ignorat, poate cu desăvâșire, regulile de alimentație pe care ni le-am impus în timpul anului.
De aceea, mulți dintre noi își planifică ca, chiar de la începutul noului an, să pornească pe un drum important, cel al pierderii din greutate. Mesele bogate de Crăciun și Anul Nou și-au spus cu siguranță cuvântul. Motiv pentru care, acum este momentul ideal pentru a începe un nou plan de slăbire. Primul pas important este să ne suim pe cântar ca să vedem greutatea de la care pornim și să notăm numărul de kilograme acumultate.
Weigh-In Day a fost creată în 2012 ca zi naţională de brandul american de cereale pentru micul dejun Special K. Intenția acestora a fost de a schimba modul în care oamenii gândesc şi vorbesc despre pierderea kilogramelor. WeighInDay este sărbătorită în fiecare an în prima zi de luni din ianuarie. Cu alte cuvinte, chiar în primele zile din ianuarie este indicat să bifați Ziua cântarului.
De ce este bine să fii smerit astăzi. Tradiția care nu trebuie ignorată de absolut nimeni
Tot astăzi se sărbătorește și ziua smereniei sau HumiliationDay este momentul în care se celebrează atitudinea modestă, de recunoştinţă, iar în unele religii, o apropiere mai mare faţă de divinitate. Acum este unul dintre momentele în care ne putem exprima recunoştinţa pentru tot ceea ce avem, a le mulţumi celor apropiaţi şi a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit în viața noastră. Ziua smereniei este un prilej de a conştientiza privilegiile de care avem parte şi a fi recunoscători pentru accesul la hrană, apă curentă şi adăpost.
Tot în această perioadă se sărbătorește și ziua somnului. Se știe că lipsa odihnei poate avea consecinţe negative asupra organismului, de la riscul producerii unor accidente rutiere la deteriorarea proceselor cognitive sau chiar la apariția unor probleme grave de sănătate. O zi dedicată somnului – FestivalofSleepDay – reprezintă o modalitate de a contracara această tendinţă şi de a sublinia importanţa somnului şi necesitatea lui pentru sănătate şi productivitate.