Cu o amintire frumoasă din momentul nașterii a rămas și Andreea, o mămică aflată la a doua sarcină. Sarcina decurgea fără probleme, însă la vârsta gestațională de patru luni, gravida a simțit că relația dintre ea și medicul obstetrician care îi urmărea sarcina nu era chiar ceea și-ar fi dorit. Prin urmare, a ales să caute un alt medic. În urma unei recomandări, Andreea a ajuns la Dr. Ancuța Sultan, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR. Chiar de la prima consultație, femeia a simțit că a făcut alegerea cea mai bună, după cum mărturisește chiar ea.
Dr. Ancuța Sultan i-a urmărit sarcina cu multă atenție până când aceasta a ajuns la termen și i-a oferit Andreei toate răspunsurile de care avea nevoie. Pentru o naștere în siguranță, gravida a optat pentru serviciile Maternității SANADOR. Femeia a ales, la fel ca la prima sarcină, să își aducă copilul pe lume prin naștere naturală.
La Maternitatea SANADOR, atât Andreea cât și bebelușul ei au beneficiat de cele mai bune îngrijiri medicale, dar și de toată atenția unei echipe empatice și cu multă experiență. Gravida a fost susținută pe tot parcursul travaliului de Dr. Ancuța Sultan, dar și de moașa Dana Mahera.
Nașterea a fost rapidă, nu au apărut complicații, iar faptul că Andreea era înconjurată de o echipă medicală extrem de bine pregătită i-a dat încredere și a avut un impact pozitiv asupra stării de bine a acesteia. Bebelușul a primit, de asemenea, cele mai bune îngrijiri pe Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic SANADOR.
Pentru o naștere în siguranță, dar și pentru cele mai bune îngrijiri, este foarte important ca viitoarele mame să opteze pentru o maternitate dotată cu echipamente performante și echipe medicale multidisciplinare, cu vastă experiență, gata oricând să intervină în orice moment în cazul unei situații neprevăzute.
La Maternitatea SANADOR, viitoarele mămici beneficiază de pachete de naștere adaptate nevoilor lor, fie că optează pentru o naștere naturală, fie pentru cezariană. Maternitatea SANADOR este dotată cu un bloc de nașteri modern, compus din trei săli de naștere aseptice, astfel încât nașterile să aibă loc în condiții sporite de siguranță. Bebelușii născuți sănătoși la Maternitatea SANADOR beneficiază în Secția de Neonatologie de cele mai bune îngrijiri, oferite de o echipă medicală foarte bine pregătită și experimentată. În cazul bebelușilor născuți prematur sau cu probleme de sănătate, aceștia sunt monitorizați și primesc îngrijiri avansate în Secția de Terapie Intensivă Neonatală, dotată la standarde internaționale, astfel încât să ofere micuților o adaptare mult mai ușoară la viața extrauterină.
În cazul unei probleme apărute în timpul sarcinii, viitoarele mame se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, care funcționează nonstop cu 26 de linii de gardă, inclusiv linie de gardă de obstetrică-ginecologie și neonatologie.