În ciuda progreselor realizate în ultimii ani, politica energetică a Uniunii Europene nu și-a îndeplinit principalele obiective: asigurarea accesului la energie la prețuri abordabile și stabile, menținerea competitivității industriei europene, garantarea siguranței aprovizionării cu energie a tuturor cetățenilor, de pe întreg teritoriul Uniunii, promovarea criteriului durabilității în producția, transportul, distribuția, stocarea și consumul de energie, deci orientarea către o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
Aceste obiective sunt comune tuturor, atât liderilor politici, cât și societății civile, de la furnizorii de energie și întreprinderi până la sindicate, consumatori și ecologiști. Părerile sunt însă diferite cu privire la modul în care trebuie realizate aceste obiective.
Politicile energetice naționale și-au demonstrat limitele, și totuși nu există o politică energetică europeană comună care să permită depășirea lor. În ciuda promisiunilor făcute de multe guverne, prețurile le energie au explodat în ultimii ani, consecința fiind o acutizare nemaiîntâlnită a sărăciei energetice. Iarna trecută, între 50 și 125 de milioane de europeni au suferit din cauza lipsei de combustibil, fie ca urmare a deconectării sau amenințării cu deconectarea de la rețea, fie ca urmare a incapacității de a-și plăti facturile. Această situație nu a fost abordată în mod corespunzător de țările din UE.
Statele membre sunt prinse într-o relație de interdependență atât de strânsă, încât soluțiile pe cont propriu nu mai sunt viabile. După cum s-a observat recent, țările europene pot opta în mod suveran pentru anumite măsuri în ce privește aprovizionarea cu energie (de exemplu, renunțarea la energie nucleară în unele state UE), dar cu ce preț! Deciziile unilaterale sporesc riscul apariției divergențelor și pot duce, de exemplu, la creșterea sau fluctuația prețurilor în cazul producției și consumului de energie la nivel regional, ca să nu menționăm decât două aspecte. În prezent, nicio țară europeană nu poate asigura cetățenilor săi, pe cont propriu, aprovizionarea cu energie în condiții de siguranță și la prețuri abordabile.
Trebuie să renunțăm la această viziune mioapă. Unirea într-un front comun este singura cale pentru țările europene de a răspunde preocupărilor cetățenilor și de a garanta așezarea intereselor europene pe primul plan. Voința politică este, fără îndoială, una din datele problemei, dar nu singura. În primul rând, potențialul pieței interne nu a fost valorificat la maximum pentru a spori siguranța energetică și pentru a oferi cetățenilor valoare adăugată. În al doilea rând, Tratatul de la Lisabona prevede în mod explicit solidaritatea statelor membre, dar aceasta a rămas literă moartă în actualul cadru instituțional. În al treilea rând, UE nu dispune de mijloacele financiare necesare unor acțiuni de anvergură sau pentru a impune anumite opțiuni privind sursele de energie. Bugetul anual al UE este derizoriu în comparație cu cheltuielile statelor membre în acest domeniu. Acest lucru limitează în mare măsură fondurile alocate acțiunilor comune de interconectare a rețelelor de energie electrică și de gaze și proiectelor comune de cercetare în domeniul energiei cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Prin urmare, este vital ca UE să fie dotată cu resurse financiare independente și autonome pentru a finanța proiecte de interes comun la nivel european, în special în domeniul energiei din surse regenerabile. În al patrulea rând, o chestiune la ordinea zilei și cu implicații sociale precum energia ar trebui să se bucure de implicarea deplină a cetățenilor. Absența unui dialog structurat între factorii politici și de decizie și societatea civilă este un lucru extrem de grav.
Se impune o nouă abordare, una care să pună accentul pe un nivel sporit de integrare și solidaritate. Opțiunea cea mai ambițioasă și mai promițătoare este cea a instituirii unei Comunități Europene a Energiei, care să acopere toate aspectele economice, politice și strategice relevante. Aceasta ar implica integrarea piețelor energiei, coordonarea politicilor în materie de cercetare, a deciziilor în materie de investiții și a mecanismelor de solidaritate, precum și necesitatea de a vorbi într-un singur glas pe scena internațională. Toate acestea au nevoie de o abordare supranațională viguroasă.
Pot fi adoptate imediat o serie de măsuri intermediare ferme, de la o integrare sporită a piețelor naționale ale energiei până la o planificare comună a rețelelor, orientând politica energetică către consumatori, pentru a da doar câteva exemple. Bunăoară, dorim o „europenizare” progresivă a mixului energetic, măsură necesară în contextul creșterii cotei de energie din surse regenerabile în mixurile energetice naționale. Europa nu-și mai poate permite nicio amânare în ceea ce privește opțiunile și investițiile energetice, întrucât deciziile majore adoptate în prezent în materie de energie presupun angajamente pe mai multe decenii. Dezvoltarea progresivă a unei Comunități Europene a Energiei i-ar putea mobiliza din nou pe cetățenii europeni în jurul unui proiect a cărui valoare adăugată este indiscutabilă și, mai presus de orice, care va răspunde așteptărilor și preocupărilor cetățenilor UE reflectate în sondajele de opinie efectuate recent.
Având în vedere impactul deciziilor în materie de energie asupra tuturor celorlalte domenii, cetățenii nu pot fi excluși din dezbaterile privind viitoarele mutații structurale. Comitetul Economic și Social European și Notre Europe solicită insistent ca aceste dezbateri să se desfășoare la nivelul UE și propun crearea unui forum al societății civile europene care să monitorizeze chestiunile din domeniul energetic. Solicităm Comisiei Europene să joace un rol mult mai substanțial în elaborarea unei politici energetice coerente, credibile și eficiente, pe care să se întemeieze Comunitatea Europeană a Energiei. Acțiunile cu caracter exclusiv național în materie de energie au devenit nerelevante, dat fiind că realizarea unui sistem energetic durabil, rezistent și orientat către viitor nu este posibilă decât la nivel european.
Articol elaborat de Jacques Delors, preşedinte-fondator al asociaţiei Notre Europe, şi Staffan Nilsson, preşedintele Comitetului Economic şi Social European