Organizarea statală este un fel de Mafie legală! Sunt convins că această afirmație va zgâria timpanele multor urechi fine de intelectuali și nu numai. Și, totuși, de ce nu am pune la îndoială beneficiile aduse de această formă de organizare socială? Mai ales că, de-a lungul istoriei, am constatat în nenumărate rânduri că hărțile politice sunt într-o continuă dinamică.
Frontierele există pentru a fi contestate, mutate, anulate, în funcție de nimic altceva decât voința politică a câtorva indivizi aflați vremelnic în fruntea bucatelor. Iar războaiele, fie ele militare, diplomatice sau economice, sunt, în fapt, căile firești de schimbare a unei realități care devine la un moment dat neconvenabilă mai-marilor momentului. Să ne gândim un pic cu ce se ocupă Statul. Adică acest personaj colectiv cu drept de viață și de moarte asupra supușilor, care ne reprezintă pe toți, dar care se află sub comanda doar a unora. În primul rând, orice stat strânge taxe.
Chiar dacă ai vrea să scapi de ele, nu ai avea unde să te ascunzi în ziua de astăzi. Probabil că și în jungla amazoniană există un ochi care-ți urmărește mișcările și o minte care se gândește cum să tragă un folos de pe urma muncii tale. Firește, toate aceste datorii pe care le ai doar pentru faptul că ai venit pe lume sunt justificate. Mai precis, cineva se ocupă să-ți explice că e mai bine așa. Că este spre binele tău să plătești, fiindcă altfel ți-ar fi mult mai rău. De ce să plătești? Păi, în primul rând, pentru ordine socială. Adică pentru instituțiile care se ocupă să te protejeze, atât de dușmanii din afară ai – cum altfel?!? – statului, cât și de cei dinlăuntrul granițelor.
Primești această protecție? Oarecum. Mai degrabă, va trebui să te mulțumești cu faptul că, dacă nu te păzești singur și ți se întâmplă ceva rău, vinovații vor putea, teoretic, să fie prinși și trași la răspundere. Bine și așa, să zicem… Apoi mai plătești pentru drumuri. Pe care ți le face altcineva, nu după cum îți dorești și ai nevoie, ci după planuri judicioase făcute de „specialiști“ în domeniu. Iar dacă specialiștii hotărâsc peste noapte că Alexandria lui Dragnea – ca să dăm un exemplu – este mai importantă decât Centura Bucureștiului, trebuie să accepți. Altfel, intri în conflict cu ordinea socială de la capitolul precedent.
Plătești apoi pentru educație, deși dacă vrei să-ți folosească va trebui să dai bani unor profesori privați, pentru sănătate, deși cotizezi și aici din greu pentru buzunare private dacă vrei să rezolvi o problemă mai serioasă, și pentru aparatul administrativ, care are ca singură funcție supraviețuirea lui însuși. Cu alte cuvinte, organizarea statală nu-ți oferă nimic din ceea ce nu ți-ai putea face rost și singur în cazul în care ești priceput, ambițios și muncitor. Să spunem că există și o altă rațiune a existenței statului: solidaritate cu cei asemenea ție și sentimentul de apartenență la un grup de care avem nevoie prin însăși natura umană. Dar și aici lucrurile sunt discutabile, știut fiind că românii de origine maghiară din Odorhei – iarăși, ca să dăm un exemplu – se consideră foarte diferiți de românii neaoși de la Giurgiu, să zicem. Singura rațiune pentru care găsesc organizarea statală folositoare este nevoia de a inventa și a apăra un set de reguli care să ne facă să o ducem mai bine decât vecinii noștri de cealaltă parte a liniei numite granița cu care Omul a mutilat trupul planetei. Iar asta folosește doar celor aflați Înăuntru, ca să-i protejeze de ceilalți care sunt Afară.
Dumneavoastră, cititorilor, de care parte a gardului vi se pare că vă aflați?
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial, Capital
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 49 a revistei Capital din săptămâna 9-15 decembrie 2013