Banii s-au făcut incomparabil mai uşor decât în alte părţi. Asta se întâmplă acolo unde se produc transferuri mari de proprietate, dar şi unde economia subterană e înfloritoare. Aproape zilnic, suntem bombardaţi de statistici care ne spun că România a devenit o ţară scumpă: case, terenuri, vacanţe, medicamente, maşini, toate au preţuri mai mari decât în ţări mai dezvoltate economic decât România. Sigur, nu întotdeauna comparaţia e corectă; dacă pui preţuri
Banii s-au făcut incomparabil mai uşor decât în alte părţi. Asta se întâmplă acolo unde se produc transferuri mari de proprietate, dar şi unde economia subterană e înfloritoare.
Aproape zilnic, suntem bombardaţi de statistici care ne spun că România a devenit o ţară scumpă: case, terenuri, vacanţe, medicamente, maşini, toate au preţuri mai mari decât în ţări mai dezvoltate economic decât România. Sigur, nu întotdeauna comparaţia e corectă; dacă pui preţurile caselor din cele mai selecte cartiere bucureştene alături de cele din periferia murdară a Parisului, poţi să ajungi la concluzii false. Dar şi în cazul unor comparaţii corecte, rezultatul este tot acesta: România nu mai e deloc o ţară ieftină.
Care sunt cauzele? Prima ar fi că aceste preţuri, care pot părea exagerate, au putut fi plătite. Deci, există cerere solvabilă, e drept în condiţiile unei oferte restrânse. Cei care au plătit aceste preţuri nu sunt neapărat mafioţi, corupţi, evazionişti etc. Ei sunt români, ale căror venituri au crescut specataculos în ultimii ani, sau străini, care au simţit potenţialul de creştere a pieţei româneşti.
Dacă vorbim de piaţa imobiliară, aici a existat un efect de antrenare de la sine; adică, ţăranul din apropierea oraşelor s-a trezit că terenul, pe care nici nu-l mai lucra, valorează dintr-o dată sute de mii sau milioane de euro, iar după ce a încasat banii, s-a repezit la oraş să le cumpere case copiilor, mărind astfel cererea. La toate acestea s-a adăugat, evident, creşterea creditării. Investiţiile străine masive au mărit şi cererea, dar tot cu ajutorul lor va creşte şi oferta, multe miliarde de euro din afară fiind orientate către zona imobiliară. România se află, din acest punct de vedere, într-un cerc virtuos: investitorii străini cumpără terenuri (pentru a avea unde să construiască), iar românul încasează, apoi oferă salarii şi creează locuri de muncă, iar în final creşte oferta de case, temperând în acest fel creşterea preţurilor în viitor.
Dar de ce sunt scumpe vacanţele? De ce e mai ieftin în Austria decât la Poiana Braşov? Şi pentru că (iarăşi) oferta este redusă, dar există şi o nevoie de refulare a celor care au avut succes (dacă banii sunt o măsură a succesului!) de a arăta acest lucru în ţară, unde poate întâlni mai mulţi cunoscuţi. Şi mai e cu siguranţă o explicaţie a acestor preţuri: banii în România, în aceşti ani, s-au făcut incomparabil mai uşor decât în alte părţi. Asta se întâmplă acolo unde se produc transferuri mari de proprietate (privatizarea), dar şi unde economia subterană e înfloritoare. Evoluţia acestor preţuri şi tendinţa lor de a se alinia celor europene este însă şi dovada unei economii dinamice, care creează tot mai mulţi câştigători:cei care cumpără apartamentele încă din faza de proiect, cei care cumpără un număr impresionant de maşini din import, cei care iau cu asalt supermarketurile au în spate un salariu tot mai mare sau o afacere tot mai prosperă. Ei sunt câştigători, ei sunt cei care saltă preţurile.