Am auzit ieri formularea că, din cauza „scutelnicilor” sistemul public de sănătate este subfinanţat cronic. Aş putea accepta această abordare dacă aş stii că persoana care face afirmaţii stie cum funcţionează sistemul public de sănătate, care sunt sursele sale de finanţare, ce se finanţatează din contribuţiile de sănătate ale oamenilor, ce se finanţează din taxele şi impozitele fiscale generale, care sunt costurile reale, unde este risipa.

Nu am nici o speranţă că aceste lucruri sunt înţelese, am văzut şi la case mai mari că aceste chestiuni sunt într-o ceaţă imensă, pentru că acolo unde e ceaţă se poate face orice, din pix şi din interes şi mai ales se poate face cum vrea „jupânul” pentru că oamenii nu ştiu şi nu li se explică cum se folosesc banii şi din ce se obţin.

Las la o parte jargonul acesta de joasă anvergură care nu face cinste nici unui demnitar al statului român şi am să încerc să prezint câte ceva, cât pot de simplist ca să înţelegeti toti cum stăm în acest domeniu.

1. Cine sunt „scutelnicii”?

Nu o să mă refer la toţi, ci la două categorii mari de persoane care împreuna ne conduc la peste 9 milioane persoane (grosso modo). Aceste două categorii sunt copiii de până la 18 ani (4 milioane persoane) şi pensionarii (peste 5 milioane persoane).

De ce sunt scutiţi?

Copiii sunt scutiţi de orice taxe şi impozite până la vârsta majoratului pentru că ei reprezintă partea de populaţie în care statul investeşte pe perioada creşterii (sau ar trebui să investească), iar pe această perioadă ei nu produc venituri (pe baza şi a interdicţiilor corecte de altfel cu privire la muncă şi exercitarea dreptului la muncă)

Pensionarii sunt scutiţi pentru că au cotizat timp de 35 de ani la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, iar ceea ce primesc nu sunt venituri rezultate din activitatea curentă ci venituri cuvenite urmare a activităţii anterior prestate (pentru care au cotizat) şi să nu mai spun că primesc probabil până la 60% din ce au cotizat (asta este altă poveste şi are drept cauză principiul solidarităţii care mănâncă din principiul contributivităţi).

2. Unde se duc banii din contribuţii de asigurări de sănătate?

Banii din contribuţii de asigurări de sănătate se duc în serviciile medicale de sănătate. SERVICII MEDICALE!

Programe naţionale de sănătate, servicii medicale curente, medicamente, tratamente etc. Banii de contribuţii NU se duc în INVESTIŢII!!!

Aici este marea confuzie a unora!

Vă prezint la final cum stăm cu deficitele şi cu banii din contributii de la Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

3. În FNUASS se strâng şi contribuţiile pe medicamente, dar și taxele pe viciu prevăzute în legile speciale care prevăd această destinatie.

4. În acest context, prima discuţie şi analiză care se face este dacă inputul de venituri pe FNUASS (contribuţii de sănătate, contribuţii pe medicamente, taxa pe viciu) ne conduce într-o subfinaţare cronică a sistemului public de servicii medicale de sănătate.

5. Din ce se fac investiţiile, cheltuielile de capital în sistemul public de sănătate?

Răspunsul este că se fac din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi bugetele locale din sume alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat. Deci, investiţiile în spitale, dotările, echipamentele, alte cheltuieli de organizare şi functionare a sistemului public de sănătate NU SE FAC DIN CONTRIBUTII DE SĂNĂTATE. Se fac din taxele şi impozitele generale prevăzute în Codul Fiscal care nu au neapărat această destinaţie.

Când avem această poză, raportat şi la punctul 4, ne întrebăm, ce şi care sursa de finanţare are carenţe care conduc la subfinanţarea cronică a sistemului public de sănătate?

Când facem analiza, vedem că sumele alocate anual sectorului public de sănătate prin bugetul Ministerului Sănătăţii sunt insuficiente.

Ei bine, deci nu „scutelnicii” de la asigurări de sănătate provoacă subfinaţarea sistemului, ci deficitele fiscale înregistrate de bugetul de stat ale cărui institutii de colectare a taxelor şi impozitelor generale, „lasă bani în economie” cum spune mai nou ministrul de finanţate, dar de fapt falimentează sistemele publice pentru că nu încasează impozitele si taxele cuvenite statului.

Aş putea plusa şi aş spune că atunci când unii folosesc jargon de tipul „scutelnic” ar trebui să îl intrebe pe ministrul de finanţe dacă decizia sa de a nu incasa taxele datorate de contribuabilii fiscali nu are efecte negative pe orizontala cheltuielilor publice statale?

Nu mai intru în detalii referitor la scăderea bugetului Ministerului Sănătăţii în anul 2020 cu 22%, aici este clar şi cred că şi voua, după ce citiţi aceste rânduri, vă este clar de ce s-a procedat aşa:

S-a scăzut partea de finanţare a infrastructurii publice de sănătate pentru că se ştia că se va „privatiza” partea de servicii medicale aşa că doar nu era ca cei care vor să ducă banii către privat să întărească sistemul public pentru ca acesta din urma să faca concurenţă privatului prin calitate, dotări şi spitale moderne. Şi asta este dovedit de bugetul FNUASS la capitolul bunuri si servicii (de acolo se decontează serviciile medicale) care a fost mentinut al nivelul anului 2019.

Aş concluziona şi aş spune că Dumnezeu a vrut până la urmă să aşeze lucrurile cum trebuie, privatizarea sănătăţii să eşueze iar toata propaganda să vadă cine şi ce sistem acţionează în situaţii de urgenţă critice.

Nu vreau să lungesc această analiză, voi pune câteva grafice referitoare la bugetul FNUASS din care veţi intelege că bugetul FNUASS a fost subfinanţat până la momentul în care angajatorii au fost lăsati să reţină contribuţiile de asigurări de sănătate iar unii dintre ei au ales să îşi bage banii în buzunar în loc să plătească bugetului FNUASS banii angajaţilor. Lucrurile s-au echilibrat la momentul trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, iar în acest moment deficitul s-a diminuat considerabil.

Finanţati infrastructura de sănătate! Finalizaţi spitalele regionale în 3 ani şi nu în 9 ani! Nu mai daţi vina pe cetăţeni! Fiţi manageri reali, nu pamfletari! Mulţumesc!