Scăderea nivelului veniturilor este efectul introducerii noului cadru legislativ privind asigurările de malpraxis, obligatoriu datorită Directivei 24, susţine Viorel Rotilă, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Mai exact, odată,dacă sistemul asigurărilor de malpraxis va deveni funcțional aşa cum a fost propus în urmă cu o săptămână, despăgubirile ce urmează a fi acordate în situații specifice trebuind să fie unele de nivel european, iar primele de asigurare pe care trebuie să le plătească salariații vor creşte considerabil.
Până acum, sistemul asigurărilor de malpraxis a fost doar o formă de colectare a unor sume de la angajații obligați să se asigure de cele mai multe ori la sume simbolice, fără obligaţia despăgubirilor morale.
"Profesioniștii din sănătate sunt victimele unei abordări eronate în ceea ce privește cauzalitatea situaților de malpraxis, pe umerii lor fiind așezată, în mod nepotrivit, întreaga responsabilitate privind ivirea acestor situații nefericite. Motiv pentru care costurile noului sistem de asigurări vor diminua considerabil veniturile acestor salariați cu sumele consistente aferente noilor tipuri de asigurări. Practica „Acarului Păun” de care dau dovadă an după an factorii de decizie în momentul în care identifică de fiecare dată drept vinovați doar simplii salariați, este în totală contradicție cu practica occidentală în domeniu, unde până la 85% din astfel de cazuri sunt considerate erori de sistem, atrăgând răspunderi proporționale în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește ponderea sumelor plătite pentru asigurările de malpraxis", spune preşedintele FSS.
Astfel, acest cost se adaugă cheltuielile profesionale pe care medicii le suportă dintotdeauna: „impozitul profesional” (plata „cotizației” obligatorii către organismele profesionale) și, mai ales, plata cursurilor de formare profesională continuă, multe din acestea și ele fiind obligatorii, sub sancțiunea interzicerii dreptului de a profesa (anularea certificatului de liberă practică).
FSS arată că cheltuielile aferente formării profesionale continue se situează între 3 și 6% din veniturile nete, raportat la un nivel normal de diligență în domeniu. Acest procent mediu nu include cheltuielile profesionale ale medicilor rezidenți și ale specialiștilor cu maximă diligență în domeniu, care pot ajunge și la 50% din salariul net. Suplimentar, la nivele egale de specializare procentul cheltuielilor profesionale din salariul este invers proporțional cu mărimea salariului, afectând cu atât mai mult pe angajații cu salarii mai mici.
Cumularea costurilor aferente noilor asigurări de malpraxis cu cele ce țin de formarea profesională continuă conduce la un procent estimat la cca. 10% din veniturile nete ale salariaților. "Creșterea procentului alocat costurilor profesionale indică mărimea reducerii efective a veniturilor de beneficiază efectiv acestea", a concluzionat Viorel Rotilă.