Posesorii de iPhone și iPad au fost surprinși să afle miercuri că aceste gadgeturi rețin informații despre locurile în care au fost, începând din luna iunie a anului trecut.
Informația a șocat cu atât mai mult cu cât acest fișier poate fi accesat de oricine, iar faptul că datele sunt stocate în această maniera este evident că nu este în beneficiul clientului.
Fișierul care conține datele colecționate se numește "consolidated.db" și există, conform celor de la wired.com, dou[ posibilități de a găsi în telefon acest fișier.
Prima, cu ajutorul unei aplicații special create, pe care o găsiți aici, iar a doua, mai complicată, necesită un Mac.
Click aici pentru a vedea cum să găsești fișierul cu datele tale.
De ce face Apple acest lucru?
Răspunsul oficial al Apple a fost că aceste date sunt stocate pentru îmbunătățirea serviciilor de geolocalizare, pentru a fi mai precise și updatate într-un timp cât mai scurt.
Oficialii Apple spun că această bază de date este complet securizată și sigură, însă s-a descoperit faptul că este de ajuns ca telefonul să fie conectat la o rețea publică wireless ca datele din fișier să fie accesate de către oricine.
Care este problema?
Problema majoră în acest caz nu este neapărat că Apple colectează datele, ci că aceste date sunt reținute foarte mult timp. Acestea ar fi trebuit șterse din baza de date, conform legii, după o anumită perioadă de timp.
Mai mult, oficialii companiei au spus foarte explicit că această bază de date poate fi accesată numai de către Apple.
Un ultim aspect este că Apple a colectat date personale fără informarea explicită a clientului.
Urmăriți peste tot
Pete Warden şi Alasdair Allan, doi experţi în securitate, au anunţat recent o descoperire şocantă: terminalele iPhone şi tabletele de internet iPad (cu 3G), înregistrează, în secret, toate locurile în care a fost utilizatorul, începând cu luna iunie a anului trecut.
Cei doi cercetători au descoperit că terminalele Apple înregistrează toate locurile unde au fost şi salvează informaţiile într-un fişier secret care este apoi copiat pe calculatorul utilizatorului atunci când cele două aparate sunt sincronizate. Toate acestea fără ştirea utilizatorului.
Fişierul conţine informaţii legate de latitudine şi longitudine, ceea ce înseamnă că folosind un simplu program se pot afla toate locurile în care a fost posesorul aparatului.
Apple a introdus această funcţie în dispozitivele sale odată cu lansarea sistemului de operare iOS 4, în luna iunie a anului trecut.
Pete Warden, unul dintre cercetători care a lucrat cinci ani la Apple, a declarat că oricine, de la un soţ gelos şi până la un detectiv particular, pot afla pe unde ai umblat în ultimele luni.
Warden şi Alasdair au prezentat această descoperire astăzi în cadrul conferinţei Where 2.0 din San Francisco. Alasdair a declarat că în telefoanele cu sistem de operare Android nu au găsit această funcţie.
“Aceasta este o descoperire îngrijorătoare. Localizarea unei persoane reprezintă un subiect sensibil, iar terminalele Apple sunt o ameninţare la viaţa privată, a declarat Simon Davies, directorul Privacy International.