Cei care au călătorit în Vest au remarcat, fără doar și poate, diferența dintre „bătrânii lor și ai noștri“. Ai lor lucrează la 70 de ani, merg pe munte și la petreceri. Ai noștri vor să se pensioneze și să stea (cu excepțiile de rigoare)
Reprezintă înaintarea în vârstă o povară? Creșterea frecvenței bolilor, a insomniei, a epuizării arată că, măcar dintr-o perspectivă, cea a sănătății, îmbătrânirea nu este un proces ușor de suportat. Din orice alte puncte de vedere, însă, lucrurile nu stau chiar așa. Ba, dacă te iei după statistici, observi că e mai degrabă o chestiune de mentalitate – așa se face că în anumite țări (este vorba majoritar de nordul continentului) bătrânețea este doar un cuvânt, oamenii refuzând să-și schimbe stilul de viață odată cu apariția și adâncirea ridurilor.
Câteva exemple. Potrivit unui eurobarometru recent, vârsta medie la care belgienii se consideră bătrâni este de 67,9 ani; în cazul ciprioților, pragul urcă la 68,5 ani, iar în cel al olandezilor, depășește cu puțin 70 de ani. Întrebați până la ce vârstă s-ar simți confortabil să-și continue activitatea profesională curentă, italienii, suedezii și olandezii răspund că până după 64 de ani. Ar trebui oamenii să aibă voie să mai lucreze după ieșirea la pensie? Cu siguranță, afirmă nouă din zece danezi și olandezi. Care ar rămâne, probabil, perplecși de cât de diferit văd această perioadă a vieții cetățeni din statele vecine.
Iar românii sunt cel mai bun exemplu: față de națiile sus-menționate, noi ne considerăm bătrâni încă de la 60 de ani, nu ne simțim în stare să ne continuăm activitatea peste 57 de ani (!), ba chiar cei mai mulți dintre noi, peste 60%, sunt convinși că ar trebui să existe norme clare care să interzică munca după atingerea pragului de pensionare. Alte cifre relevante pentru dispariția chefului de muncă al românilor odată cu creșterea în vârstă se regăsesc pe coloana din dreapta.
Și încă un detaliu deloc de ocolit: la nivel european, categoria angajaților de peste 55 de ani a fost singura neafectată de prăbușirea economiei din ultimii patru ani. Astfel, în 2011, în UE, numărul angajaților din acest bazin de vârstă ajunsese la 29,5 milioane, în creștere cu 1,4% față de 2008 și cu peste 4% față de anul 2000. Citând din ultimul buletin privind ocuparea, publicat de Comisia Europeană în luna iunie, „această evoluție s-a datorat în mare parte dublării numărului de oameni care au rămas în câmpul muncii din Bulgaria, Ungaria și Slovacia. În tot acest timp, angajările au regresat într-un singur stat-membru: România“. Iar scăderea nu a fost deloc de neglijat: din 2003 și până acum (diferența dintre anii luați ca reper pentru aceste comparații se datorează neconcordanțelor dintre institutele de statistică european și român), gradul de ocupare în cadrul clasei 55-64 de ani s-a diminuat de la 27,9% la 23,8%, iar în cadrul categoriei de peste 65 de ani, de la 17,9 la 12,2%.
O asemenea atitudine ar fi de înțeles, măcar parțial, dacă românii s-ar bucura de pensii consistente, care să le asigure un trai liniștit după ce au decis să-și pună slujba în cui. Nu este nevoie de o analiză complexă a structurii sistemului autohton de pensii ca să ne dăm seama că, în ciuda câtorva zeci de mii de excepții, vârstnicii români trăiesc, fără a exagera, de pe o zi pe alta.
Se bate adesea moneda pe faptul că dorința multora de a se angaja se lovește de încăpățânarea angajatorilor. Și, într-adevăr, dacă ne luăm după un alt studiu recent realizat de Comisie, 20% din români afirmă că au fost la un moment dat discriminați în câmpul muncii din cauza vârstei. Chiar și așa, însă, nu stăm deloc rău din acest punct de vedere, aceasta fiind, de altfel, și media raportată la nivelul întregii Uniuni Europene. Comparativ, în statul care raportează cele mai îngrijorătoare cifre, Ungaria, patru din zece oameni s-au simțit la un moment dat nedreptățiți la angajare din cauza vârstei înaintate.
Click pentru mărirea graficelor
În alte cazuri, nu este vorba doar de preconcepțiile recrutorilor, ci de lipsa unor abilități clare, după cum sugerează Charlie Crocker, country manager al companiei de resurse umane GI Group: „din experiența noastră, angajatorii români, în general, nu se feresc în a recruta angajați seniori, ci aceștia din urmă, pur și simplu, nu îndeplinesc cerințele organizațiilor. De exemplu, o bună parte din acești candidați nu cunosc limbi străine sau nu au abilități de utilizare a calculatorului“. Alt obstacol însemnat ar fi, în opinia sa, „incompatibilitatea privind așteptările salariale, atunci când profesioniști seniori candidează pentru posturi entry-level“. În momentul găsirii unui numitor comun al așteptărilor angajat-angajator, oportunități în piață ar exista, crede managerul GI Group: „o tendință în creștere pentru seniori este reprezentată de domeniul call-centerelor și al centrelor de externalizare a serviciilor datorită calmului manifestat, a modului matur și facil de interacțiune și comunicare sau a experienței de viață arătate în gestionarea situațiilor tensionate“.
Neajutorați și neautoajutați
Resursele financiare reduse ale pensionarilor nu i-au îmbiat nici pe agenții economici să se îngrămădească cu oferte pentru acest tip de segment de vârstă. Se creează, astfel, un cerc vicios: vârstnicii nu vor să continue să lucreze, adâncindu-se astfel în sărăcie și monotonie, din care ar putea ieși, de exemplu, dacă ar avea acces la anumite servicii. Pe care, însă, piața nu vrea să li le ofere, pentru că nu sunt destul de „promițători financiar“.
Este adevărat, se conturează câteva tentative timide de lansare a unor pachete specifice de către clinicile medicale private, iar unele bănci se laudă cu acordarea de dobânzi preferențiale în cazul depozitelor deschise de persoanele de vârsta a treia. Categorie ce pare să nu prezinte niciun interes pentru companiile de telefonie mobilă, și asta în condițiile în care în Occident pensionarii reprezintă unul dintre caii de bătaie ai operatorilor. Orange este singura companie din sector care a lansat, în urmă cu doi ani, un telefon și un pachet dedicat acestui grup de vârstă. Inițiativă lăudabilă, dar neconcludentă, dacă ținem cont că, potrivit unei analize a publicației online Cnet, pe piața americană există câteva sute de modele de telefoane pentru seniori.
Și totuși, există un sector care i-a primit cu brațele deschise: turismul. Și asta, culmea, datorită unui program spaniol, Travel Senior 55+, lansat în urmă cu trei ani în scopul ocupării numeroaselor zone turistice din peninsula iberică de-a lungul întregului an. De atunci, toate marile agenții au lansat pachete specifice pentru clienții de peste 55 de ani (Christian Tour și-a deschis chiar un brand specific, Senior Voyage). Prețurile sunt cel puțin rezonabile, după cum arată Mădălina Grosu, de la Happy Tour: „Noi am câștigat și anul acesta licitaţia organizată de către guvernul spaniol pentru promovarea de programe pentru seniori în Costa Blanca, Costa del Sol şi Palma de Mallorca“, zone în care tarifele sunt sub 400 de euro pentru un sejur de o săptămână. Interesant, spune ea, este că una dintre destinațiile preferate de pensionarii români este Berlinul, „probabil pentru că ani la rând și-au imaginat cum ar fi să ajungă aici, să reușească să treacă dincolo de Zid“.
Trăgând linia…
În Europa, speranța de viață a crescut cu opt ani doar din 1960 și până acum, iar până în 2040 se estimează că oamenii vor trăi cu cinci ani mai mult. Încă două decenii și ajungem la un scenariu pe cât de realist, pe atât de îngrijorător: în 2060, în Europa, raportul dintre persoanele de peste 64 de ani și cele de sub acest prag va fi de doar 1:2, față de 1:4, cât este în momentul de față. Iar România urmează îndeaproape acest tipar. În momentul de față, avem de-a face cu o vârstă a treia fatalistă, adesea înrăită, resemnată și fără ambiții. Evident, excepții există, și nu puține. Singura speranță pentru ca generațiile viitoare să realizeze că viața nu se termină odată cu ieșirea la pensie ar fi, însă, transformarea acestor excepții în regulă.
7,27 de milioane de oameni cu vârste de peste 50 de ani trăiesc în România. doar 2,37 milioane dintre ei lucrează
