Profețiile lui Mitică Dragomir

Mitică Dragomir nu a fost surprins de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România. El a spus că era conștient de soarta lui Călin Georgescu și că se aștepta la eliminarea acestuia din cursa electorală. În opinia sa, Călin Georgescu a fost „scos din joc” din cauza influenței mari a adversarilor săi politici.

În România, după Revoluția din Decembrie 1989, lucrurile s-au schimbat. Acum, „situațiile neplăcute” sunt gestionate de DNA și CCR, fără violențe.

DNA-ul este folosit pentru a trimite adversarii politici la închisoare atunci când nu pot fi înfrânți altfel, iar CCR este implicată în decizii politice importante, dând exemplul suspendării lui Traian Băsescu din anul 2014. Călin Georgescu s-a confruntat cu o situație similară, în care „mulțimea” nu a putut să-l înlăture prin mijloace democratice.

„Nu a fost o surpriză pentru mine. Ca la noi, la nimeni.. că știi, la timpuri noi, noi suntem capre și oi. Stăm capră și turmă de oi. Asta suntem. Știam că-l curăță (n.r. pe Călin Georgescu) pentru că au o forță prea mare. Trump nu venise, așa că… Mă așteptam chiar să încerce ce i-au făcut lui Trump, dar uite că la noi s-au învățat destul, după moartea lui Ceaușescu. Nu e bine, totuși prin crime, cu astea. De aceea au făcut și DNA-ul și CCR-ul.

DNA-ul…concurenții mei politici dacă nu pot să-i bat, îi bag puțin la pușcărie, iar CCR, ce s-a întâmplat și cu Băsescu. Mulțimea a vrut să-l dea afară, nu l-a putut da afară (n.r. Referendumul din 2014.) Așa și cu Georgescu”, a spus el în cadrul podcastului „Profețiile lui Mitică”.

Călin Georgescu ar fi învins-o lejer pe Elena Lasconi, crede Mitică Dragomir

Călin Georgescu și Elena Lasconi ar fi trebuit să se confrunte în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Totuși, „finala” nu a mai avut loc din cauza unei decizii a CCR. Mitică Dragomir crede că, dacă alegerile prezidențiale s-ar fi desfășurat conform planului, Călin Georgescu ar fi câștigat cu ușurință.

El este de părere că Georgescu Călin ar fi obținut între 80% și 85% din voturi. Nu crede că Elena Lasconi, candidata USR, ar fi avut vreo șansă.

Comparând situația lui Călin Georgescu cu cea a fostului președinte al SUA, Donald Trump, Dumitru Dragomir a spus că ambii au fost criticați în mod similar, fiind acuzați, de exemplu, de legături cu Rusia. Totuși, România nu este America, iar Călin Georgescu probabil nu va ajunge președinte, așa cum nici Donald Trump nu a mai revenit încă la puterea statului.

”Finala nu a mai avut loc după decizia CCR. Dacă alegerile se țineau conform calendarului, candidatul independent ar fi câștigat lejer. Dacă Georgescu era lăsat să concureze la alegerile de duminică ieșea cu 80 – 85%. Iar acum, eu, care sunt un om cu experiență în viață, nu comentez hotărârile CCR-ului.

Desecretizarea fost o parte din scenariul făcut de Iohannis. Ăștia l-au făcut în toate felurile pe Iohannis, dar e cel mai tare președinte din ultimii 35 de ani. De la Ceaușescu încoace, el a fost mai tare președinte. Îți dau argumente: l-a dat pe Maior afară, l-a dat pe Coldea afară, l-a dat pe Iulian Fota afară, primul lui consilier. Hellvig a plecat el. E unul dintre deștepții tineri peneliști din această țară.

Și cel mai tare lucru pe care l-a făcut: toată lumea a crezut că a dat-o pe Kovesi afară. Nu! A pus-o în cel mai mare și cel mai greu post din UE. Păi, cel mai tare om din Uniunea Europeană nu e Ursula (von der Leyen – n.r.). Cea mai tare este doamna Kovesi a noastră.

Să fii procuror general al Uniunii Europene? Mâine o arestează pe Ursula, dacă are probe. Ce poate să-i facă? Dacă nu, le fabrică. Ce i s-a întâmplat lui Georgescu, mai puțin faza cu glonțul în ureche, i s-a întâmplat lui Donald Trump. Exact criticile, că putinist, criticile, tot, tot. Noi nu suntem America. Și Trump nu a ajuns la putere”, a explicat Dumitru Dragomir.

Mitică Dragomir
SURSA FOTO: captură de ecran YouTube