Probabil că cel mai traumatizant moment pentru cineva este atunci când nu ai alternative și nu poți să alegi; când orice variantă este necâștigătoare și când nu există răul mai mic și răul mai mare…iar o decizie trebuie luată cu orice preț și toți sunt cu ochii pe tine.

Refuzul cancelarului german Angela Merkel de a lăsa Banca Centrală Europeană să împrumute direct statele aflate în dificultate a fost aspru criticat, în special de francezi, care am văzut că au mers până într-acolo încât au fost în stare să spună că nemții sunt responsabili de un suicid colectiv. Trist este că nemții, prin prisma experiențelor pe care le-au trăit, știu ceva pe care ceilalți europeni nu-l știu. Sau nu vor să-l știe. Răspunsul poate fi cuprins într-o denumire cu rezonanță istorică: Republica de la Weimar.

Nemții știu că dacă vor da voie Băncii Centrale Europene să cumpere obligațiuni ale statelor aflate în dificultate, se va ajunge la un moment dat când va trebui pornită tiparnița de bani pentru euro. Astfel, se va crea un fenomen de care Germaniei îi este frică teribil de mult: hiperinflația. Motivul? În timpul Republicii de la Weimar, nemții au trăit cea mai crâncenă perioadă de hiperinflație din toată istoria. Se întâmpla imediat după Primul Război Mondial, iar eșecurile politicilor radicale anti-inflaționiste au fost cele care au contribuit la venirea la putere a lui Adolf Hitler. Până la apariția celei de-a doua tragedii mondiale nu a fost decât un singur pas.

Achiziționarea de obligațiuni din partea BCE ar îndepărta, într-adevăr, tensiunea de pe piețele externe, unde dobânzile sunt tot mai mari, iar capacitatea de a se împrumuta a statelor aflate în dificultate este tot mai redusă. Îndepărtarea acestui rău echivalează cu alegerea răului hiperinflaționist, pentru care, odată apărut, este nevoie de măsuri radicale care să diminueze sau să îndepărteze aceste presiuni.

Ultimul lucru pe care Germania îl vrea este hiperinflația, acesta fiind, cel mai probabil, motivul pentru care nu vor o Bancă Centrală care să se apuce să împrumute de una singură, iar apoi să tipărească bani. În aceste condiții, parcă nu-ți mai vine să-i acuzi pe nemți. Asta înseamnă însă că vor continua finanțările de pe piețele externe, unde banii sunt tot mai scumpi și mai greu de obținut, iar defaulturile tot mai aproape.

Cum spuneam, cel mai greu este să nu ai de unde să alegi. Singurul lucru cert este că se înmulțesc paralelele dintre ceea ce se întâmplă acum și ce se întâmpla în prima jumătate a secolului trecut.