E clar, avem de-a face cu o criză. Ne-am obişnuit cu ideea, întrebarea este cum procedăm mai departe. O primă reacţie este că se vorbeşte în exces despre criză. Nu e un lucru rău, ce mă îngrijorează însă este tonul tânguitor şi pesimist referitor la acest subiect. Lamentările nu intră în vocabularul unui manager. Atitudinea pasivă, resemnată îi este străină unui antreprenor. Un manager caută să fie parte a soluţiei, nu a problemei. Orice bun antreprenor va căuta să găsească beneficiile crizei şi să profite de ele. Pe mine criza mă bucură. Nu fac această afirmaţie din postura managerului al cărui business e la adăpost de întorsăturile puţin previzibile ale mediului economic, ci din postura omului de afaceri care vede în această criză o revenire la ierarhizarea companiilor şi a oamenilor pe baza eficienţei şi a performanţei, o reîntoarcere la valorile de bază ale businessului: încredere şi pasiune.
Perioada de creştere economică a favorizat apariţia multor firme de conjunctură. Pe piaţa de consultanţă au apărut companii deoarece a existat o nevoie izolată a unui client unic. Astfel de firme deservesc un client, dar nu ajută cu nimic profesia. Înăsprirea condiţiilor economice va conduce la o decantare a companiilor şi implicit a managerilor „wanna-be“. Va filtra organizaţiile prin prisma performanţei şi a eficienţei. Efectul va fi o consolidare a pieţei, cu jucători mai mari, mai puternici, mai competenţi. Un alt efect va fi o maturizare a managementului.
Dacă până acum companiile creşteau odată cu economia, iar deciziile manageriale erau dictate de evoluţia pieţei, o hotărâre neinspirată luată acum poate conduce la pierderea de cote semnificative de piaţă sau chiar la prăbuşirea afacerii. Analizele riguroase ale cash-flow-ului, cunoaşterea pieţei, înţelegerea nevoilor clientului, un plan de business bine consolidat, selectarea portofoliului de clienţi, flexibilitatea, adaptarea din mers la noile condiţii ale pieţei devin atribute esenţiale ale managerului care vrea să-şi păstreze compania profitabilă sau vrea să depăşească onorabil criza.
Cred, de asemenea, că actuala criză va normaliza relaţiile cu piaţa forţei de muncă. În ultima perioadă, salariile au crescut progresiv, de la an la an, fără a se lua în considerare faptul că performanţa angajaţilor nu creşte anual. Şi-a pus vreun manager întrebarea dacă oamenii lui ar mai lucra cu aceeaşi pasiune în condiţiile în care salariile lor ar scădea? Sau în cazul în care s-ar vedea nevoiţi ca o anumită perioadă să lucreze fără a fi plătiţi?
Dincolo de efectele negative, despre care vorbeşte toată lumea, această criză va aduce şi beneficii, pe care puţini par să le înţeleagă. Cel mai mare beneficiu va fi igienizarea mediului de business românesc, efect pe care îl aştept de mult şi care nu poate decât să mă bucure.
Robert Maxim este managing partner al Ensight Management Consulting