Un cunoscut medic din România a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care explică motivele pentru care, din păcate, oamenii care se vaccinează riscă să moară și ei din cauza coronavirusului. Mesajul medicului vine în contextul în care există multe voci care spun că acesta este ineficient împotriva bolii.
Motivul pentru care cei vaccinați mor de COVID! Un cunoscut medic a explicat tot: Va declanșa o ”luptă la graniță”
Cunoscutul medic Gabriel Diaconu a postat pe rețeaua de socializare un mesaj în care enumeră și explică motivele pentru care unii oameni care se vaccinează anti-COVID ajung să facă boala și să piardă lupta cu virusul.
”Bezna. De ce mor și oameni vaccinați anti-COVID de infecția cu COVID? E o răbufnire de triumf. Ai văzut? A murit! Si era vaccinat! Băgați-vi-le (după caz) pe gât, în fund, prin alte orificii.
Să explici moartea unei persoane care a făcut gestul pe care – încă – mulți îl evită din diverse motive, anume a crezut că, vaccinându-se, se va pune la adăpost, nu e ușor. Pare că așteptările i-au fost înșelate. Și pare că a făcut ce-a făcut degeaba.
Iar aici statul face, și își face, un mare deserviciu pentru că se abține să detalieze, prin faimoasa trompetă de comunicare strategică, ce anume stă în spatele excepțiilor de la regulă.”, spune acesta.
Scăderea imunității
Medicul a precizat că una dintre cauzele deceselor în rândul celor vaccinați anti-COVID este scădea imunității. Acesta l-a dat de exemplu pe Colin Powel care chiar dacă s-a vaccinat, s-a infectat cu coronavirus și a murit.
Cu toate acestea, familia lui Colin Powel a declarat că bărbatul suferea de mielom multiplu, boală cunoscută și sub numele de ”sindrom imuno-deficitar”.
”Da, oameni vaccinați anti-COVID pot muri de COVID. S-a vorbit mult zilele acestea de decesul gral. Colin Powell (pe care am avut onoarea să-l cunosc într-un anumit context, mulți ani în urmă). Acesta (L.edit) NU primise și a treia doză, dar totuși a făcut boala și a murit de complicații. Avea 84 de ani.
Într-un gest excepțional, familia omului de stat american a permis ziariștilor diseminarea informației că Powell suferea de ceva vreme de mielom multiplu. Mielomul multiplu este o boală care afectează formarea de imunoglobuline, adică anticorpi. Noi numim asta, în medicină, un ”sindrom imuno-deficitar”, unde bariera de apărare a organismului este, prin boală, serios afectată.
Cauzele scăderii imunității sunt multe. Și nu, nu au decât marginal de-a face cu câte urzici mănânci, cât sirop de cătină bei, câtă echinaceea ai băgat în tine pe burta goală. În fapt, trebuie spus răspicat, piața ”imunostimulatoarelor” de tip plafar și plante este în proporție zdrobitoare o șarlatanie. Toate suplimentele pe care le bagi în tine NU te apără de infecție, respectiv de complicațiile ei.”, notează medicul.
Alte boli
Gabriel Diaconu a mai spus că în afară de cei care mor din cauza sistemului imunitar, mai există și cei care au probleme cu alte organe majore.
”Mai sunt situații în care, deși persoana are un sistem imun minim competent, alte verigi ale bolii intervin care nu pot fi oprite în drumul spre fatalitate. Indiferent dacă ești vaccinat, sau nu, faptul că iei contact cu virusul va declanșa o ”luptă la graniță”. Că e în nas, în gât, că se produce pe căile tale respiratorii, armata ta imună se va lupta ”parte în parte” cu tăvălugul viral. Asta cheamă, angajează în conflict o mulțime de paliere ale metabolismului. Că vorbim de eliberarea de citokine, de interleukine, că vorbim de interferoni sau de histamină/ bradikinină, elementele comune majorității infecțiilor de căi respiratorii pot, în rare cazuri, afecta echilibrul funcționării altor organe.
Inima, spre exemplu. Ficatul, spre exemplu. Rinichii, spre exemplu.
Morțile acestea sunt, într-o zi cu cer senin, perfect prevenibile prin intervenție medicală curentă. Dar în haos, în fum, în plin război informațional, când îți gem spitalele de cazuri mult mai grave, medicina clachează și ea.
O spun foarte clar: acești oameni NU ar fi trebuit să moară de COVID. Acești oameni au murit de COVID pentru că prostia generală a adus arborele sanitar în situația de-a nu mai putea trata bolnavi. Nu vaccinul i-a trădat pe acești oameni. Toți oamenii care continuă să nege proporția gravă a epidemiei i-au trădat pe acești oameni.”, mai spune medicul.
”Românii sunt doar în aparență sănătoși”
În mesajul său de pe Facebook, medicul spune că ”sănătatea unui om are două domenii: unul aparent (cum se simte omul, dacă se simte sau nu sănătos), și unul inaparent (cum e de fapt el pe dinăuntru, cât de bine îi merg de fapt organele).
”Românii sunt doar în APARENȚĂ sănătoși. Încă dinainte de pandemia de COVID, la nivel de calitate a vieții, a aerului, a alimentelor pe care le mâncăm, a băuturilor pe care le bem, stăteam foarte prost, populațional.
Nu trece zi să nu aud de un caz care sună cam așa: vaccinul e de rahat, cum e posibil, omul era ca un munte (!!!!), nu era obez, bine avea un pic de burtă dar nu exagerat, nu fuma, bine mai bea dar ca tot omul (!!!), nu fusese în viața lui la doctor (?), a fost responsabil, s-a vaccinat, avea diabet dar nimic grav (?), nu lua decât o pastilă…
În urmă cu câțiva ani România fusese declarată o țară unde obezitatea este endemică. O țară unde avem peste jumătate de milion de diabetici, mulți dintre ei de vârste mici sau foarte mici. O țară unde oamenii mănâncă mult și prost.
România era declarată printre țările cu cel mai mare consum de alcool per capita. Avem prea mulți fumători. Avem aer prea poluat în marile aglomerări urbane.
Drept urmare propaganda anti-vaccinală cu privire la COVID se lovește de realitatea imediată, de igienă publică, a ”materialului social” în care a dat buzna, și a făcut beznă, noul coronavirus.
Nu avem timp acum să dăm timpul înapoi. Nu putem reface sănătatea mătrășită a acestui popor vreme de un sfert de secol, timp în care majoritatea oamenilor, în majoritatea timpului, și-au ignorat cu bună știință grija propriei sănătăți, trăind sub impresia copilăroasă că dacă nu mă doare nu mă caut, dacă nu mă mănâncă nu mă scarpin.
Suntem aici, acum, și singurele repere pe care le avem sunt cele de principiu în ce privește utilitatea vaccinării. De la cele mai mici vârste la care s-a aprobat, anume 12 ani.
Pentru că e suficient să te uiți pe stradă și să vezi că mulți oameni sunt rațe în calea puștii. Iar urletele inepte ale mulțimii nu-i scutește pe oameni de o oglindă personală.”, a fost mesajul medicului.