Și chiar dacă planul aiuritor al lui Putin a fost de a anihila Ucraina într-un război de uzură, acesta va eșua, subliniază sursa citată.
”De ce nu am vizitat această țară înainte de război?”, se întreba, recent, pe Twitter o jurnalistă germană aflată în Ucraina. Aceasta este o întrebare pe care și-o pun acum mulți occidentali care au călătorit în Ucraina după invazia din februarie. Jurnaliști, politicieni și numeroși voluntari care se află în țară pentru prima dată. După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, Ucraina nu a beneficiat niciodată de o atenție așa de mare, scrie DW.
Generațiile viitoare vor fi mistuite de ură și furie reciprocă
Ucraina și Rusia nu vor mai avea niciodată legătura solidă, frățească, pe care o aveau înainte de război. Anexarea Crimeei, în 2014, a creat deja o fisură între ucraineni și ruși. Generațiile viitoare, din ambele țări, vor fi mistuite de ură și furie reciprocă.
Cea mai mare amenințare pentru Ucraina din ultimul secol
Data de 24 august este Ziua Independenței Ucrainei. Anul acesta, sărbătorea va sta sub semnul doliului, al suferinței și al sfidării. Deși Ucraina a sângerat și a suferit, a rămas în picioare și continuă să lupte.
Acest război este cea mai mare amenințare cu care s-au confruntat Ucraina și poporul ucrainean în ultimii o sută de ani. Ultima dată când s-a confruntat cu un astfel de pericol a fost în momentul în care bolșevicii au respins scurta independență ucraineană și au rusificat Ucraina, în tradiția Rusiei țariste. Se poate repeta istoria?
Asta vrea să obțină Vladimir Putin
Nu există nicio îndoială că asta vrea să obțină și președintele Vladimir Putin. Scopul său de „deznazificare” este o încercare de „ dez-ucrainizare”. Planul nebunesc al lui Putin este anihilarea Ucrainei într-un război de uzură, însă va eșua.
Președintele rus și-a lansat asaltul asupra vechii Ucraine. I se părea o pradă ușoară: economia și armata Ucrainei erau inferioare Rusiei, clasa politică și societatea erau adesea polarizate, iar sprijinul din partea Occidentului era pe jumătate. A fost cea mai gravă eroare de calcul a lui Putin!
Noua Ucraină, clădită de „generația independenței”
La șase luni după ce Rusia a trimis trupe în Ucraina, Putin are de-a face cu o nouă Ucraină în curs de dezvoltare. Transformarea începuse deja, dar atacul Rusiei a accelerat această schimbare. Noua Ucraină abandonează rapid multe dintre lucrurile care au legat-o de Rusia: o limbă comună, nume comune de străzi, monumente și așa mai departe. Cel mai important este că noua Ucraină învață cum să se apere.
Țara este mai puternică din punct de vedere militar decât oricând și devine și mai puternică grație asistenței occidentale. Ucraina actuală este mai rezistentă decât era acum un secol datorită „generației independenței”. Este generația pentru care tot ceea ce este ucrainean ține de normalitate. Acesta este gândul care îi mână în luptă și care îi va face să triumfe. Această nouă Ucraină este coșmarul lui Putin.