Primul model iPhone a fost lansat de Apple pe 29 iunie 2007. A urmat iPhone 3G pe 11 iulie 2008, iPhone 3GS pe 19 iunie 2009 şi iPhone 4 pe 24 iunie 2010. Având în vedere aceste date de lansare, toată lumea se aştepta ca următorul terminal iPhone 5 să fie disponibil, fie în iunie, fie luna aceasta.
iPhone 5 nu se află încă pe rafturile magazinelor deoarece toate prototipurile testate prezintă aceeaşi problemă: se încing. Inginerii Apple nu au găsit nicio metodă să răcească procesorul A5 montat în carcasa lui iPhone 5, care este mult mai subţire decât cea a iPhone 4. Astfel, Apple va lansa în această toamnă iPhone 4S şi va amâna lansarea iPhone 5 pentru anul viitor, scrie ibtimes.com.
Apple a avut o problemă similară în anul 2009, cu modelul 3GS. Mai mulţi utilizatori s-au plâns atunci că telefonul lor se supraîncălzea. Compania a dat vina pe vreme şi pe alţi factori externi.
Apple ar putea monta în iPhone 5 procesorul A6 construit pe tehnologia de 28 nanometri, renunţând la cipul A5.
Apple a comercializat 20,34 de milioane de terminale iPhone în trimestrul doi, devenind cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume după volum, depăşind Nokia şi Samsung. Apple a vândut peste 100 de milioane de terminale iPhone de la lansarea primului model, în anul 2007.
Sursa: ibitimes.com