De ce nu e bine să foloseşti anvelope de iarnă la mâna a doua

Echiparea autovehiculelor cu anvelopele corespunzătoare condiţiilor severe din timpul iernii creşte aderenţa vehiculului şi scade riscul accidentelor, însă nu şi dacă foloseşti anvelope second hand, potrivit lui Titi Aur, pilot de raliuri.

Distanţa de frânare a autovehiculelor scade cu până la 50% atunci când maşina este echipată cu anvelope corespunzătoare sezonului în care sunt folosite, arată testele efectuate de specialiştii Michelin.
Aceleaşi teste demonstrează că, în sezonul rece, în cazul în care maşina este echipată cu anvelope de iarnă, distanţa de frânare poate fi redusă cu 6 metri pe un carosabil umed şi cu 31 de metri pe o şosea acoperită de zăpadă, comparativ cu situaţia utilizării unor anvelope care nu sunt concepute special pentru iarnă. Aceste date au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde pe tema importanţei folosirii anvelopelor de iarnă şi a impactului acestora în siguranţa rutieră organizată de Michelin.
La discuţii, alături de specialiştii Michelin, au participat reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, ai Autorităţii Rutiere Române, ai Registrului Auto Român, ai Parteneriatului Român de Siguranţă Rutieră precum şi Titi Aur, pilot profesionist de raliuri.
 
De ce nu e recomandat să foloseşti anvelope de iarnă second-hand

“O mare greşeală pe care o fac românii este aceea că achziţioneaza anvelope de iarnă la mâna a doua pe care alţii le-au aruncat.  Aceste cauciucuri nu au aceleaşi proprietăţi ca cele noi, iar distanţa de frânare este afectată”, a afirmat Titi Aur, pilot de raliuri.

“Dacă nu am bani să îmi cumpăr anvelope de iarnă, nu circul, a declarat Costin Tătuc, comisar şef serviciu IGPR, care a prezentat şi o statistică terifiantă.

Anul trecut, în ţara noastră, s-au inregistrat 9.213 accidente rutiere, 8.477 de persoane au fost ranite grav şi 2.363 au murit.  În primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 6.715 accidente grave, cu 11% mai puţin faţă de 2008 când a fost atinsă valoarea maximă de 7.561 de accidente. Principalele cauze sunt viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate, conducere imprudentă şi depăşire neregulamentară. Cele mai multe accidente au loc duminica între orele 16.30 şi 21.00.

Ce sancţiuni rişti?

“Legea 5/2011 face parte dintr-un plan asumat de către Uniunea Europeană în domeniul siguranței rutiere, pentru perioada 2011-2020, de reducere cu 50% a numărului persoanelor decedate în urma accidentelor de circulație”, a declarat Florian Meluş Coman, Director General Autoritatea Rutieră Română.

Faţă de legea 195/2002, care prevedea oricum sancţiuni pentru cei care conduceau automobile nepregătite pentru sezonul rece, aceasta aduce înăsprirea sancţiunilor, adică amenzi între 2.500 şi 4.000 lei, sancţiuni pentru cei care folosesc lanţuri în afara drumurilor acoperite cu zăpadă deoarece distrug infrastructura rutieră, iar în cazul producerii unui accident, administratorul drumului poate cere despăgubiri şoferului pentru a acoperi reparaţiile necesare pentru a readuce infrastructura la starea iniţială.

“Imediat cum se va aşterne zăpada vom efectua controale şi vom aplica sancţiuni pe drumurile acoperite cu zăpadă gheaţă sau polei, însă trebuie să intelegeţi că nu vom abuza”, a mai spus Florian Meluş Coman.
Referitor la faptul că în legea 5/2011 nu se menţionează o perioadă calendaristică, Coman a declarat că ea va intra în vigoare la 1 noiembrie, iar dacă va fi să ningă în iunie se vor aplica sancţiuni. Vezi ce au păţit românii în Bulgaria
De ce anvelope de iarnă

Anvelopele de iarnă conţin un amestec de cauciuc cu silica care le menţine flexibilitatea în timpul iernii. Este important ca atunci când temperaturile scad, anvelopele să rămână flexibile, reducând astfel semnificativ distanţa de frânare şi sporind aderenţa. Pentru a îmbunătăţi tracţiunea şi manevrabilitatea autovehiculului, anvelopele de iarnă sunt prevăzute cu lamele care acţionează ca nişte „gheare" care se înfig în zăpadă.

„Anvelopele de iarnă sunt concepute special pentru rularea pe un carosabil dificil în timpul iernii. Caracteristicile lor duc la îmbunătăţirea frânării, a tracţiunii şi a manevrabilităţii vehiculului, comparativ cu anvelopele de vară sau cele all-seasons”, a declarat Cedric Binoit, Director Comercial Michelin România şi Balcani.

Testele efectuate de Michelin arată că echiparea cu anvelope de iarnă potrivite reduce distanţa de frânare pe zăpadă cu 31 metri comparativ cu anvelopele de vară. La aceste performanţe ajută atât compoziţia cauciucului anvelopelor de iarnă cât şi lamelele cu care sunt prevăzute.

Anvelopa de iarnă reprezintă singurul contact al vehiculului cu solul iar această suprafaţă de contact este de aproximativ 150 cm2, adică de mărimea unei palme. Deoarece anvelopele reprezintă singura suprafaţă de contact cu solul acoperit cu gheaţă şi zapadă, alegerea celor mai potrivite anvelope de iarnă sporeşte siguranţa în trafic.

Pentru anvelope, iarna începe la 7°C

Anvelopele de iarnă oferă aderenţă perfectă şi tracţiune maximă pe porţiuni de drum umed, cu zăpada sau cu porţiuni de gheaţă, dar şi pe asfalt uscat la temperaturi mai mici de 7 grade Celsius. Contrar opiniei generale, anvelopele de iarnă nu se uzează mai repede decât anvelopele de vară dacă sunt folosite atunci când afară este sunt sub 7 grade Celsius, iar acestea au o durată de viaţă de sub cinci ani.

<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/6fLW3OiH8OQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>