Cifrele crizei greceşti sunt cu mult mai mari decât cele ale Argentinei de acum două decenii. De ce nu intră atunci Grecia în default, în incapacitate de plată? Este una din întrebările pe care participanţii la cina de lucru a Institutului Aspen România şi-au pus-o la începutul acestei săptămâni, o dezbatere cu tema "Global Economic Governance after the Great Recession – a view from US".
Din cauza unor norme interne ale think-tankului nu vă pot da prea multe detalii despre participanţi şi discuţii, însă câteva dintre ideile dezbătute chiar merită spuse mai departe.
Evenimentele din Grecia au potenţialul de a schimba cu totul lumea în care trăim şi nu e neapărat o schimbare pozitivă. Mulţi analişti vorbesc de o problemă a deficitelor Greciei, a cheltuielilor publice absurd de mari, considerând că aici poate fi identificată rădăcina răului. Este însă foarte posibil să nu fie deloc aşa. Actuala criză nu este neapărat a Greciei, ci mai degrabă a sistemului bancar.
Celebra "contagiune" – răspândirea devastatoare a efectelor intrării Greciei în incapacitate de plată – este foarte periculoasă pentru băncile care au expunere în Grecia şi pentru fondurile de investiţii care au cumpărat bonduri greceşti. Când vorbim despre expunerea Germaniei la criza grecească, vorbim de fapt despre expunerea băncilor germane. La fel, franceze. Marile puteri europene exact asta fac, îşi sprijină băncile şi o vor face până în pânzele albe, forţând toţi membrii UE să participe.
Aici apare a doua problemă, cea politică. Când California a avut mega-probleme, în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Clinton, a fost uşor pentru Casa Albă să rupă câteva zeci de miliarde de dolari de la guvernul federeal şi să-i doneze statului cu probleme fără să atragă oprobriul naţiunii. În actuala Uniune Europeană, lucrurile nu merg aşa. Orice eurocent care merge spre Grecia vine din banii contribuabilului german, danez sau polonez. Nimănui nu-i place să plătească oalele sparte de alţii. Lucrurile s-ar putea acutiza când la rând vor veni Spania, Portugalia şi poate Italia.
Sutelor de mii de greci revoltaţi de măsurile de austeritate, li s-ar putea alătura sute de mii de francezi care nu vor să mai plătească. De ce? Pentru că UE nu are mecanisme fiscale de coeziune şi nu are un sistem financiar integrat. Până când Uniunea nu va funcţiona unitar din punct de vedere fiscal, nu se poate vorbi despre o uniune politică, o uniune care şi-ar putea rezolva la fel de simplu ca federaţia americană problemele interne.
Atena este exemplul cel mai bun despre cum nu funcţionează uniunea. Guverne incapabile de disciplină fiscală, pentru că normele UE sunt aproape consultative, dar pefect apte de şantaj politic. În definitiv, asta face Papandreou, şantajează Europa ştiind că nimeni nu va avea curajul să pericliteze preţiosul propriu sistem bancar.
Un default al Greciei ar însemna ca pierderile să fie suportate doar de bănci şi deocamdată pare mai acceptabil ca sarcina de a evita un masiv "haircut" al datoriilor să revină cetăţenilor.