Primul a fost dat de faptul că la alegerile parlamentare din decembrie s-au clasat pe locul 2, la câteva procente în spatele PSD. Al doilea, chiar mai rușinos decât primul, a fost dat de faptul că peste 70% dintre români au ales să nu voteze. În răspăr cu aserțiunile unor analiști, așa cum am explicat deja într-un material anterior, sociologic vorbind, când majoritatea cetățenilor unui stat nu ies la vot înseamnă că Statul/Sistemul și partidele politice au eșuat în misiunea de a-i determina pe oameni să se simtă reprezentați, protejați, respectați și utili.
Este un semnal care ar îngrozi orice lider politic responsabil. Mai cu seamă că, în acest caz, acest eșec este direct decontat de un singur partid, PNL. Pentru că PNL avea la momentul respectiv – și are inclusiv astăzi – atât Guvernarea, cât și Președinția, prin Klaus Iohannis. 70% dintre români, la care se adaugă cei care au votat alte partide, nu PNL, consideră că PNL nu îi reprezintă pe ei. Că liberalii se reprezintă doar pe ei înșiși și interesele lor personale, nu interesele țării.
Chiar fostul premier Ludovic Orban a declarat în 2020 că „Premierul îl dă partidul care câștigă alegerile”. Poate pe dl. Orban l-ar fi ajutat să cunoască aforismul „e prudent să gândești de mai multe ori înainte să deschizi gura o dată.” Deoarece, conform propriei declarații, PNL nu trebuia să propună nici un nume pentru funcția de Prim-Ministru după alegerile din iarnă. Tocmai din acest considerent logic și principial, care postulează că „învingătorul decide premierul”, dacă în fruntea PSD s-ar fi aflat Eugen Teodorovici, nu Marcel Ciolacu, ar fi fost extrem de dificil pentru Iohannis să impună un premier liberal.
Faptul că Marcel Ciolacu simulează opoziția precum simulează damele de companie climaxul este un lucru deja cunoscut printre membrii PSD, cât și vizibil pentru o parte a electoratului social democraților. În fapt, din informațiile mele, tocmai relația de amiciție „din culise” dintre Orban și Ciolacu a fost cea care l-a determinat pe Klaus Iohannis să îi ceară demisia șefului liberalilor din funcția de premier, imediat după alegeri. Sursele mele vorbesc despre faptul că, după o discuție cu Ciolacu, Orban le-ar fi propus liberalilor o alianță cu PSD, cu o majoritate confortabilă, care ar fi lăsat în opoziție atât USR-ul, cât și UDMR și AUR. Se pare că, imediat ce a aflat de această idee năstrușnică, Iohannis l-a convocat la Cotroceni și i-a cerut demisia. În acest fel ar fi căzut Orban în dizgrație și în ochii junelui politic Rareș Bogdan.
Altfel ar fi stat lucrurile dacă la vârful PSD s-ar fi aflat un lider bătăios. Mi-e greu să cred că, după victoria PSD în alegeri, un personaj de talia lui Teodorovici nu ar fi forțat mâna președintelui pentru a-l numi pe el premier, printr-o alianță cu AUR și chiar cu UDMR. Iar dacă Iohannis ar fi refuzat, la fel de greu îmi e să cred că Teodorovici nu ar fi început imediat demersurile de suspendare, invocând gravele și repetatele încălcări ale Constituției de către schiorul de la Cotroceni.
Trecând peste acest aspect, e clar că având tripleta Ciolacu-Tudose-Dâncu în fruntea PSD, liberalii exercită puterea într-un perpetuu dolce far niente. Cu excepția unor diatribe lansate pe ici pe acolo pentru ochii vulgului, și a unei moțiuni simple trântită în dorul lelii, liberalii știu că nu au de ce să-și facă griji că PSD le va pune niscaiva probleme inițiind vreo moțiune de cenzură sau o suspendare a președintelui. Mai degrabă liberalii se simt agasați de partenerii de la USR, cu care sunt pe un curs de coliziune, atât ideologică, cât și politică, deoarece se bat pentru același electorat. La asta se adaugă și pretențiile tot mai mari ale USR-iștilor, dar și apetența lor spre a disturba status quo-ul care le e pe plac liberalilor de la firul ierbii, adică primarilor, consilierilor șamd.
Am urmărit cu un zâmbet amar pe chip circul din Parlament de la dezbaterea Legii Bugetului pe anul în curs. Deși dezbatere e mult spus. Cîțu, care a fost în ultimul an și jumătate atât ministru de finanțe, cât și Premier, s-a lansat într-o alocuțiune care deja devine superfluă. „Greaua moștenire”, „risipa PSD”, „reparăm greșelile trecutului”. Confruntați cu promisiunile lor electorale și cu legea care prevede, printre altele, mărirea cu 40% a punctului de pensie și dublarea alocațiilor pentru copii, liberalii spun „nu sunt bani”. „Să indice PSD sursele de finanțare”, strigă ei cât îi țin bojocii.
Însă, apropo de dubla măsură și modul în care ea e la ordinea zilei în politică, dăm timpul înapoi, nu departe, ci în urmă cu doar doi ani. În 2019, când PSD se afla la guvernare, PNL a depus un amendament care prevedea dublarea alocației pentru copii. Fără a indica nici o sursă de finanțare. Când ministrul de finanțe de atunci a atras atenția că prin această măsură e posibil să se mărească deficitul dincolo de ținta agreată de UE, liberalii au răspuns sec: „Nu sunteți în stare să le dublați voi, poftiți în opoziție și o vom face noi”. În cele din urmă, guvernul PSD a găsit sursele de finanțare și alocațiile au fost dublate.
Astăzi, PSD propune un buget alternativ. Cât de serios este el e treaba specialiștilor economici să decidă. Social Democrații susțin însă că, dacă ar fi azi la guvernare, ar avea sursele de finanțare pentru a respecta legea, a crește nivelul de trai și a mări pensiile și alocațiile. Dacă facem o analogie și ne imaginăm că țara ar fi o multinațională, atunci când președintele corporației are nevoie de un manager, pe cine alege pentru post? Pe cel care spune că nu e posibil să se respecte planul de afaceri pe anul în curs sau pe cel care susține că dă din coate și face treabă în interesul organizației?
Similar, ne întrebăm de ce liberalii nu își respectă dictonul postulat în urmă cu doar doi ani: dacă se plâng constant de „greaua moștenire” și nu sunt capabili să satisfacă așteptările românilor și să crească nivelul de trai, să poftească în opoziție și să îi lase la butoane pe cei care susțin că pot. Ulterior, electoratul va aclama sau amenda modul în care exercită ei puterea.
Chiar președintele Iohannis ne spunea anul trecut când, deși izbucnise pandemia, era preocupat de anticipate, că „actualul parlament nu mai reflectă voința românilor”. Oare dl. Iohannis crede că voința poporului este să aibă la guvernare un partid care a ieșit pe locul doi în alegeri, după o campanie în care liderii săi nu au spus nimic despre înghețarea pensiilor și salariilor, eliminarea tichetelor de vacanță și a beneficiilor pentru studenți, buget de austeritate și circ făcut de dl. Cîțu în Parlament?
Pe cine reprezintă mai exact actuala coaliție de guvernare? 70% din populație nu a ieșit la vot. Dintre cei 30% care au ieșit la vot, liberalii au ieșit pe locul 2. Reprezintă ei așadar, conform logicii președintelui, voința majorității populației României? Dacă nu, e firesc să ne întrebăm: din moment ce au pierdut alegerile și, deși se află la guvernare de aproape un an și jumătate, încă folosesc marota „grelei moșteniri”, de ce nu intră PNL în opoziție chiar de astăzi? Astfel, i-ar lăsa pe cei despre care spun că „au băgat țara în criză cu măsuri populiste” să se descurce și să scoată cămașa. Le e frică liberalilor că un guvern PSD ar crește nivelul de trai și ar reuși să se încadreze în ținta de deficit de 7%? Sau nu vor să renunțe la borcanul cu miere înainte de a-l goli de tot?
