Avem cam 3 milioane de români plecați în străinătate. Tot felul de oameni. Unii mai buni, alții mai răi. De la cerșetori până la doctori. De la muncitori în construcții până la specialiști în IT. Foarte mulți dintre oamenii ăștia și-ar dori să muncească acasă, dar fie nu au unde, fie sunt foarte prost plătiți. De curând, ministrul transporturilor acestei țări (fostul, că a demisionat între timp) a făcut o declarație șocantă despre acești oameni: „Vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe“, zice domnul Rus. „Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa, curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate“. Nu mai comentez aici lipsa de respect și de inspirație a lui Ioan Rus fiindcă a fiert deja internetul românesc pe subiect. Nici aroganța sa, de altfel specifică tuturor oamenilor politici ajunși ca prin minune bogați din salarii mai mici decât cel al unui IT-ist mediocru. Încerc doar să-mi imaginez cum ar arăta mediul de afaceri românesc daca cei aproximativ 3 milioane de căutători de lucru în străinătate și-ar putea găsi joburi bine plătite la noi în țară. Cât de ușor ar putea fi rezolvată uriașa problemă a deficitului de la fondul de pensii? Cât de mult s-ar schimba în bine sporul natural al populației dacă părinții ar avea încredere că vor avea din ce bani să-și crească odraslele?

Multe dintre necazurile noastre s-ar putea rezolva mult mai ușor, aproape de la sine, daca am schimba doar o variabilă: mersul economiei și încrederea în mediul de afaceri. De fapt, acesta este marea crimă de care se fac vinovați corupții cu gulere albe și poziții înalte în instituțiile statului: uciderea viitorului! Iar cel mai bun semnal al unei guvernări bune rămâne tot migrația forței de muncă. Nicio altă cifră nu reflectă mai corect performanța unui guvern decât numărul de cetățeni ai țării refugiați printre străini în căutarea unui trai decent. Oamenii sunt isteți și înțeleg repede unde este posibil să trăiască și unde nu. Dacă ar exista investiții, ar fi și locuri de muncă. Ar fi și bani pentru ele dacă nu i-ar mai fura politicienii. Iar locurile de muncă ar fi și ele bine plătite dacă evaluarea succesului în afaceri s-ar face după calitatea și durabilitatea unei lucrări, nu după numărul de cunoștințe și relații în îmbâcsitul aparat birocratic românesc. Până și funcționarii ar putea avea lefuri mari și respect din partea tuturor dacă și-ar putea face treaba cu adevărat, fără să conteze cine-i nașul cui și cine s-a încuscrit cu cine.

De aceea, nu cred că e așa o mare problemă că Rus a zis ce a zis. Tragedia cea mare este că, din cauza lui și a celor ca el, trăim într-o țară în care este posibil să existe cazuri în care are dreptate. Așa că nu mă bucur pentru demisia omului. Mi-ar fi plăcut mai mult să rămână în funcție și să explice personal celor peste un milion de muncitori în construcții din străinătate de ce nu suntem în stare să facem autostrăzi în România. Și să-l ia DNA la întrebări despre cum calculează el costurile la infrastructură. Poate atunci chiar s-ar mai schimba câte ceva.