Niciodată n-am putut să înţeleg de ce sunt atât de mari dobânzile pe care băncile din România le percep la credite! De-a lungul timpului, câţiva bancheri s-au chinuit să-mi explice: păi da, dar riscurile pe care ni le asumăm pe piaţa românească sunt considerabile, iar rata rezervei minime obligatorii este de vreo zece ori mai mare decât în ţările din UE. În plus, românii nu prea economisesc, iar noi trebuie să oferim dobânzi mari la depozite, lucru care nu are cum să nu se vadă la creditare…

Toate bune şi frumoase, dar tot n-am vrut să înţeleg! De ce? În 2009, băncile româneşti au obţinut profituri uriaşe. În timp ce în străinătate băncile înregistrau pierderi, la noi câştigau sute de milioane. Riscurile nu sunt la noi mai mari decât, de exemplu, în Grecia (timpul a demonstrat-o), iar banii pe care îi folosesc nu sunt atraşi cu dobânzi considerabile de la populaţie sau de pe piaţa internaţională, ci vin, de cele mai multe ori, de la băncile-mamă. În plus, orice discuţie cu privire la costul forţei de muncă specializate de la noi, în comparaţie cu cel din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, nu-şi are rostul. Totuşi, băncile nu trebuie blamate! Pierzi, câştigi, negustor te numeşti! Ele urmăresc profituri cât mai mari, cu riscuri cât mai puţine.

Vinovat este statul. În primul rând, nu favorizează un mediu bancar concurenţial, permiţând practici cu iz de cartel. Apoi, se împrumută în prostie de la băncile comerciale, fapt ce afectează creditarea atât la nivelul populaţiei, cât mai ales pentru mediul de afaceri. De vreo două luni, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 şi am putea spune că statul şi-a mai spălat din păcate. Multe comisioane au dispărut, de exemplu cel de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă sau cel de risc, iar banca are obligaţia de a calcula dobânda variabilă în mod transparent.

Nu sună chiar rău, numai că, la noi, unde-i lege, e şi tocmeală! De obicei, clienţii intrau în jocul creditelor fără să cunoască regulile. Dacă, prin absurd, ştiau ce semnează, tot nu le era de folos. Băncile schimbau regulile chiar în timpul jocului, normal, în favoarea lor. Prin urmare, când aud acum de Ordonanţă, instituţiile financiare se fac că plouă. În ultimele zile, mii de clienţi nemulţumiţi au format grupuri pe internet, unde discută despre abuzurile băncilor şi pun la cale strategii pentru declanşarea unor procese colective.

Băncile deja s-au speriat, dar nu pentru că le e frică de justiţie (un proces în România poate să dureze o viaţă de om), ci pentru că imaginea lor devine mai proastă decât a guvernanţilor. Ceea ce e mare lucru!