Cu toții am am avut și continuăm, probabil, să avem momente când nu am reușit să lipim geană pe geană, indiferent de ce strategii am fi aplicat. Experții susțin că ar putea fi vorba de ”cronotipul” nostru sau de personalitatea somnului.
De ce nu reușim să adormim. Care pot fi explicațiile
Un sondaj publicat anul trecut a constatat că peste 60% dintre americani au probleme cu somnul. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) definește insomnia drept „incapacitatea de a iniția sau de a menține somnul”, care ar putea fi legată de trezirea mai devreme decât în mod normal.
”Cronotipurile” sunt însă profiluri somn care pot fi văzute ca o modalitate de a înțelege dacă suntem pregătiți biologic să ne trezim devreme, potrivit Healthcare.
Problemele cronice de somn au fost asociate cu probleme medicale, inclusiv cu diabetul, obezitatea și hipertensiune arterială, precum și cu disfuncția cognitivă și tulburări de dispoziție. Adulții ar trebui să doarmă între șapte și nouă ore noaptea, potrivit experților în somn. Dar ce este cronotipul de care se leagă unii specialiști?
Identificarea cronotipului
Conceptul de cronotipuri a apărut prin anii 90 pentru a descrie cursul ritmului nostru biologic natural. Altfel spus, este modul în care corpul aranjează relația dintre somn și odihnă, chiar fără să ne dăm seama. Cronotipurile sunt patru specii, asemănătoare unui leu, unui delfin, unui lup și unui urs. Acestea sunt grupate în funcție de obiceiurile umane și de caracteristicile personale.
Prin ce se caracterizează cronotipul leului și cel al definului
„Cronotipul leului” se caracterizează prin trezirea devreme și adormirea, ușor, noaptea. Aceste persoane sunt foarte active în intervalu 8:00 și 12:00. ”Delfinii” sunt, de asemenea, cei care se trezesc devreme, dar au dificultăți în a adormi și adesea suferă de insomnie. Somnul lor este neliniștit și de calitate slabă. Ei dorm pentru că organismul are nevoie de el, dar mintea rămâne întotdeauna activă. ”Cronotipul ursului” îi reprezintă pe cei care se trezesc devreme și adorm odată cu apariția întunericului. „Urșii” experimentează o scădere a energiei după prânz și cel mai adesea între orele 14:00 și 16:00.
De ce somniferele nu-și fac întotdeauna treaba
Dacă nu reușim să adormim, ar trebui să luăm somnifere? Răspunsul este negativ. Dacă suntem insomniaci cronici, somniferele vor crea dependență fizică. De asemenea, pot da dependență psihologică. Multe dintre somniferele recomandate de medici sunt, de fapt, medicamente care aparțin familiei valiumului sau benzodiazepinelor și ajută la relaxare, dar nu asigură un somn normal. Somnul este un proces foarte activ în care se păstrează cele mai bune și mai importante amintiri ale zilei, iar somniferele pot interfera cu asta.
Avem probleme de ”anxietate anticipativă”
Unul dintre principalele motive pentru care mulți oameni au dificultăți în a adormi este „anxietatea anticipativă”. Mai precis, este cea în care o persoană vrea să se culce, dar începe să-și facă griji dacă va adormi cu adevărat și dacă nu va avea, ca de fiecare dată, un somn perturbat. Această problemă poate fi depășită cu greu.
Modalități mai eficiente prin care insomnia poate fi combătută
Pentru insomniacul cronic somniferele nu ajută, dar terapia cognitiv comportamentală pentru insomnie (CBTI), da. Există modalități mai eficiente prin care insomnia poate fi combătută.
Un terapeut cognitiv comportamental vă poate ajuta ajuta atunci când aveți nevoie.