Ținerea respirației este imposibilă până când vă sufocați sau leșinați. Mai multe regiuni ale creierului lucrează pentru a vă menține respirația, inclusiv cortexul motor, care trimite semnale către centrul respirator, măduva, care controlează mușchii care vă ajută să respirați, și complexul pre-Bötzinger, care acționează ca generator al ritmului respirator al organismului.
Chemoreceptorii, grupuri de celule care urmăresc nivelurile de oxigen și dioxid de carbon din organism, joacă un rol mai important în prelungirea timpului de reținere a respirației.
Ce au descoperit cercetătorii
Cercetătorii au găsit modalități de a dezactiva unele dintre aceste sisteme pentru a vedea cum afectează acest lucru durata de timp în care participanții își pot ține respirația. De exemplu, persoanele care au suferit un transplant inimă-pulmoni și ai căror receptori pulmonari nu erau complet conectați la sistemul nervos central nu și-au putut ține respirația mai mult decât participanții normali. Cu toate acestea, chemoreceptorii par să joace un rol mai important în menținerea respirației.
Scafandrii de elită își pot ține respirația mult mai mult timp decât oamenii obișnuiți prin antrenament. Recordul pentru apnee statică este puțin sub 12 minute, iar pentru acești scafandri, inhibarea corpului carotidian nu face mare lucru. Ei pot trece peste semnalele trimise de chemoreceptorii lor și își pot reduce nivelul de oxigen mult mai mult decât o persoană neantrenată, respirând doar atunci când simt că sunt pe punctul de a cădea inconștienți.
Oamenii de știință au injectat anestezic în nervii frenici
O intervenție care are un efect enorm asupra timpului de reținere a respirației la persoanele neantrenate este paralizia diafragmei, mușchiul care aduce aerul în și din plămâni. În anii 1970, oamenii de știință au injectat anestezic în nervii frenici, care trimit semnale de la cortexul motor la diafragmă, și au constatat că acest lucru a dublat timpul în care participanții își puteau ține respirația, dar nu le-a permis să își țină respirația până la leșin.
Pentru a prelungi timpul de reținere a respirației, atât persoanele antrenate, cât și cele neantrenate pot aduce mai mult oxigen în sistemul lor, fie prin hiperventilație normală, fie prin inhalarea de oxigen pur. Acest lucru este folosit uneori în scanările medicale în care pacienții trebuie să rămână nemișcați pentru perioade lungi de timp, notează livescience.