Ramona Burlacu are 31 de ani şi locuieşte cu soţul ei Doru, şi fiica ei Diana, de aproape un an, în Londra. Lucrează cu forme legale la un casino şi este îngrijorată pentru ce urmează să se întâmple. "Românii sunt foarte speriaţi. Eu lucrez legal. Însă foarte mulţi români care depind de ajutoarele şi beneficiile oferite de stat pentru că au venituri foarte mici. Acestea vor dispărea odată cu această decizie. De exemplu, house benefits, tax credit şi aşa mai departe", ne-a mărturisit Ramona. Situaţia este acum calmă pe străzi spune ea, însă ieri seară, după aflarea exitpolurilor, extremiştii au atacat şi devastat un magazin românesc în cartierul East Ham al Londrei.
Ana Maria Dima este cetățean român-canadian și chiar a votat în cadrul acestui referendum. A votat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE. Ea locuiește la Londra unde majoritatea oamenilor au votat pentru a rămâne în Uniune. „Zona unde locuiesc eu este foarte cosmopolită și pro-UE, oamenii și-au pus afișe la ferestrele caselor încurajând vote-ul remain în perioada campaniei. Primarul Londrei, Sadiq Khan, tocmai a postat un mesaj clar pe pagină lui de Facebook, confirmând că toți cetățenii europeni care locuiesc la Londra aduc o mare contribuție orașului la nivel economic și cultural. Sentimentul predominant este de mâhnire și șoc, cred sincer că nimeni nu se aștepta ca UK să iasă, chiar dacă nu a fost neapărat un vot ușor, pentru că oamenii sunt conștienți de nevoia de reformă a UE”, spune ea. Ana Maria Dima crede că una dintre principalele probleme pentru românii din Marea Britanie este că nu au reușit să se coalizeze într-un fel în care să contracareze în mod convigător discursul împotriva imigranților români și bulgari, care probabil că a contribuit la percepția negative față de UE a celor care au votat pentru ieșirea Mării Britanii. Spune că i se pare că discursul acesta a fost instrumentalizat politic de către dreapta britanică, în special Nige Farrage și poate că românii din Marea Britanie, puteau să facă mai mult pentru a încerca să contracareze acest discurs.
„ Momentan niciun angajator nu știe exact care sunt implicațiile imediate ale votului. Organizația la care lucrez eu, Save the Children, nu a exprimat încă o poziție clară, dar au loc discuții la nivelul consililui director, așa cum cred că este cazul în toate companiile și marile organizații din țară. Din punctul meu de vedere problema pentru angajații români din Marea Britanie nu este atât de mult o problemă a românilor angajați cu contracte de muncă, deși implicațiile votului îi pot afecta șip e ei. Cred că problema mai mare este a miilor de români care lucrează 'la negru' în Marea Britanie. Nu există statistici clare, dar cred că o mare parte dintre românii din UK lucrează cu tipuri de contract nedeterminat, sau poate chiar fără contract și ar putea fi mult mai discriminați de către angajatori, în cazul în care se pune problema pierderii locului de muncă, dar e prematur să ne gândim acum la asta”, explică ea. Șansele ca românii să-și piardă locurile de muncă doar pentru că sunt români sunt destul de reduse, adaugă Ana Maria Dima. Iar asta pentru că există măsuri legislative care să prevină abuzurile de putere la locul de muncă, deși nu sunt suficiențe pentru a garanta siguranță locului de muncă pentru niciun cetățean UE. „În mare măsură problemele românilor nu sunt neapărat diferite de ale altor europeni care locuiesc aici – costurile ridicate de viață, probabilitatea redusă de a putea achiziționa o locuința și acum nesiguranța provocată de perioada de instabilitate economică pe care o așteptăm cu toții. În următoarele luni vom putea afla mai multe despre ce consecințe va avea Brexitul și cum vom fi afectați, dar pentru moment previziunile majorității oamenilor din jurul meu, cel puțin sunt destul de sumbre. Momentan nu am făcut demersuri pentru a pleca din UK”, conchide ea.
Pentru Octavian Cocis, fondatorul business-ului online octaviank.co.uk , Made-to-measure suits în Uk, Brexitul e cu siguranță un rezultat neașteptat. El spune că I-a uimit chiar și pe londonezi, care au votoat într-o proporție covârșitoare pentru “Remain”. „O greșeală enormă a guvernului condus de David Cameron care nu ar fi trebuit să propună acest referendum în primă instanță și să lase o decizie de asemenea magnitudine în mâinile unor oameni care nici măcar nu înțeleg repercusiunile”, spune el. În opinia sa, economia Mării Britanii va trece printr-o zonă cu turbulențe severe.„Cu siguranță lucrurile se vor complica pe viitor. Șomajul va crește, salariile vor stagna / scădea și UK nu va mai fi o destinație atât de atrăgătoare pentru cei care vor să trăiască în afară României”, explică antreprenorul.
Conform spuselor sale, cel puțin pentru doi ani, termenul minim alocat negocierilor pentru ieșirea din UE, lucrurile nu se vor schimba în ceea ce privește activitatea companiei pe care o conduce. „Ce va fi după, nu știu dar voi lua în calcul relocarea companiei și poate chiar și personală dacă situația o va cere”, spune Octavian Cocis.
„Campania Brexit a fost făcută în mod neglijent cu o completă lipsă de informație”, spune Maria Constantinescu, CEO Perfect 10 Ltd. În opinia sa, cei pentru Remain au distribuit croissanturi în gară dar nu au explicat mai deloc despre impactul economic devastator pe termen scurt sau lung. „Oamenii au votat împotrivă izulaționismului de către propriul guvern, care este perceput ca elitist, self-serving și incompetent, a sărăciei, și datorită lipsei de informare a imigrației. Marea Britanie nu mai este de mult un imperiu și depinde masiv de SUA și Europa. Acest vot este unul neinformat și foarte dăunător pentru UK”, explică ea.
Conform spuselor sale, atât timp cât UE continuă să existe, impactul va fi minim. Cei care deja sunt Marea Britanie, susține antreprenoarea, vor putea să rămană și li se va oferi (cel mai probabil) o cale către rezidență permanentă și cetățenie. „Fluctuațiile de schimb valutar ne vor afecta pe toți în toate circumstanțele de la vacanțe în străinătate la costul de trai și abilitatea de a face economii. Noi ca business, ne-am pregătit pentru acest moment prin a ne transfera banii în mai multe monede și prin diversificarea de customer base în mai multe piețe (SUAși UK)”, este de părere Maria Constantinescu.
CEO-ul Perfect 10 Ltd. mai spune că, pe termen scurt, totul va fi ok, însă dacă lucrurile merg într-o direcție negativă, Anglia va deveni un loc trist în care nu vom mai vrea să locuim în maxim 5 ani.
Aleandru Nicolaica, Global Digital Manager în una din cele mai importante companii din FMCG la nivel Global, spune că majoritatea cunoștinețlor sale, atât britanici cât și din celelalte țări, sunt consternate și nemulțumite de rezultat. „ Cred că deși conștientizau posibilitatea, toată lumea spera să nu fie cazul.
Asta vine în special din 'bula' londoneză, cosmopolită și cu expunere mare către Europa. Românii au reacționat cam în aceași direcție, între mesaje serioase și glume, însă nimeni nu știe exact care sunt urmările și care va fi impactul și cum se va schimba modul în care lucrurile operează acum”, explică el. În glumă, spune că s-a gândit să meargă în Scoția: „oricum ne așteptăm să organizeze un nou referendum de ieșire din UK și de data asta chiar să voteze pentru”, zice el
În serios, potrivit spuselor sale, Londra face oricum notă discordantă, arătându-și suportul pentru Europa. „Încă nu ne gândim să plecăm, cel puțin până lucrurile nu devin mai clare. Până la urmă sunt câteva posibile variante: între decizia de a transforma referendumul în decizie legală, sau a-l ignora și a vota rămânerea în Parlament”, conchide Alexandru Nicolaica.
Lucian Alexandru Barboi, IT manager al companiei IKB Travel and Tours, nu crede că e o idee bună ieșirea Mării Britanii din UE deoarece va crea instabilitate economică. „Lira s-a prăbușit de dimineață după care și-a revenit după intervenția Băncii Centrale dar în continuare oscilează. Mai mult, vor crește tensiunile între Scoția/ Irnalnda de Nord și Anglia/Țara Galilor și într-adevăr oamenii (cel puțin cei cu care eu am contact) sunt îngrijorați de o eventuală ieșire a Mării Britanii din UE. Totuși, angajații români nu au de ce să se teamă, Marea Britanie nu va ieși din UE mâine și în eventualitate anunțării unei ieșiri nu pot fi deportați deoarece asta ar însemna aplicarea unor măsuri retroactive”, explică el.
Andreea Andrei lucrează part time în Londra într-una dintre cele mai mari firme din domeniul catering. Spune că percepe Brexit-ul ca un nod în gât. „Ideea genială a lui Cameron ca sa își ia țara înapoi. Într-adevăr sunt foarte orgolioși englezii și nu le convin multe lucruri dar per total faza cu Brexit-ul a fost o manipulare. Motivul principal fiind: imigrarea. Ei consideră că din cauza asta toți imigrantii vin aici, stau pe banii statului, merg la școala și beneficiază de ajutoare sociale sau de sanatate gratuit. Doar în NHS sunt 50.000 de imigranți care lucreaza. E adevărat, sunt și unii care au venit pentru beneficiile de la stat, dar totuși să nu ne bage în aceași oală”, spune ea. În opinia sa, e posibil ca angajatorii să facă demersurile cuvenite pentru a-și păstra angajații. Totuși, nu crede că vor face discriminări sau vor concedia oamenii din zona euro doar pentru că s-ar ajunge la Brexit. „Cred că toți imigranții au simțit o frustrate pentru că nu au putut face ceva din punct de vedere constituțional.. Pentru că nu au cetățenie”, explică Andreea Andrei. Ea menționează că și cei de 16 ani și-au declarat neputința și frustrarea pentru că nu au putut să voteze. „Dacă exista această clauză, poate votul ar fi fost în favoarea de a rămâne. E destul de trist să vezi știri de genul, dimineata britanicii au căutat pe google ce înseamnă de fapt acest vot de Brexit. Chiar cei de la google au zis ceva legat de faza asta și că majoritatea și-au dat seama prea tarziu ce efecte va avea”, mai spune ea.