În paralel s-a creat o dinamica populară uriaşă în jurul Taxei pe Tranzacţii Financiare. Cetăţenii îi înţeleg potenţialele beneficii: o distribuire mai echitabila a sarcinii fiscale, o stabilitate mai mare în sectorul financiar şi venituri considerabile.Totuși, poate puţin surprinzător, cu cât ne apropiem de adoptarea Taxei pe Tranzacţii Financiare, cu atât mai înverşunată devine retorica oponenţilor. Cifrele Comisiei au fost utilizate abuziv şi reprezentate în mod eronat pentru a crea scenarii apocaliptice cu privire la impactul asupra creşterii economice, locurilor de muncă si competitivităţii. Provocarea unor temeri nefondate este un joc facil, dar nu unul responsabil. Fară îndoială, o dezbatere deschisă şi sinceră asupra acestei taxe este esenţială. Dar această dezbatere trebuie să se bazeze pe fapte şi raţiune şi să reflecte realităţile propunerii care se află în discuţie.

Din aceste motive, este timpul să clarificăm anumite mituri în ceea ce priveşte propunerea noastră pentru o taxă pe tranzacţii financiare. În primul rând, în ceea ce priveşte impactul economic, Taxa pe Tranzacţiile Financiare nu va dăuna creşterii economice europene şi nici competitivităţii. Nici nu va duce la pierderea slujbelor. Toate taxele, când sunt privite în afara contextului în care au fost propuse, au un cost economic. Dar costul Taxei pentru Tranzacţiile Financiare este mic şi este legitim în comparaţie cu volumul uriaş de sprijin pe care l-a primit sectorul financiar în ultimii ani. Mai mult, efectele pozitive din utilizarea veniturilor provenite din Taxa pe Tranzacţii Financiare trebuie luate în considerare. Dacă cele 57 de miliarde de euro pe an, conform previziunilor, sunt folosite pentru a consolida bugetele naţionale, a reduce alte taxe sau a investi în servicii publice şi infrastructură, aş sugera chiar că Taxa pe Tranzacţiile Financiare ar putea fi un lucru pozitiv pentru creşterea economică și ocuparea forţei de muncă din Europa.

În al doilea rând, putem să nu luăm în considerare argumentele care sugerează că cetăţenii obişnuiţi şi întreprinderile vor suporta grosul taxei. Pentru început, activităţile financiare zilnice ale cetăţenilor şi întreprinderilor nu sunt incluse în sfera de acţiune a taxei. Din tranzacţiile ce sunt vizate, 85% au loc doar între instituţii financiare. Chiar dacă sectorul financiar, care este direct vizat de această taxă, va transmite din costuri către clienţi, rezultatul tot nu va fi disproporţionat. Oricare cetăţean ce cumpăra, de exemplu, 10.000 de euro în acţiuni poate cu siguranţă să-şi permita o taxă de 10 euro la această tranzacţie.

În cele din urmă, aceia care susţin ca Taxa pe Tranzacţiile Financiare va duce la un exod masiv din Europa al pieţelor financiare, ori nu au citit propunerea Comisiei ori nu au înţeles-o. Propunerea include măsuri puternice de diminuare a consecinţelor negative: ponderea mică, baza largă şi, în mod crucial, ”principiul de rezidenţă”. Dacă operatorii financiari doresc să evite Taxa pe Tranzacţii Financiare, ar trebui să-şi abandoneze clienţii europeni în totalitate – un răspuns improbabil la o taxă aşa de mică. Aceia care se coalizează împotriva taxei ar trebui să ia în considerare ce alternative există. Multe state membre au atins deja limita rezonabilă în ceea ce priveşte impunerea măsurilor de austeritate. Ar fi această mică taxă pe sectorul financiar mai dăunătoare pentru creşterea economică şi competitivitate decât alte creşteri ale taxelor pe venit sau reduceri mai profunde ale cheltuielilor publice? Având în vedere că cetăţenii obişnuiţi au de-a face cu taxe mai mari pe salarii, hrană şi combustibil, cât şi reduceri în serviciile pulblice primare, nu este rezonabil să ne aşteptăm ca şi sectorul financiar să sprijine aceste eforturi?

Taxa pe Tranzacţiile Financiare oferă oportunitatea de a obţine noi venituri importante şi este o cale de a reechilibra sarcina financiară, astfel încât cei care îşi permit să contribuie, să o facă.

Algirdas Šemeta este comisarul european pentru taxare, uniune vamală, anti-fraudă şi audit