Până în 2020, retailul românesc ar urma să crească până la 26 de miliarde de euro, adică un plus de aproape două treimi faţă de 16 miliarde de euro nivelul actual, arată un studiu al Oxford Economics, citat într-un raport al firmei de consultanţă Contrast Management-Consulting.
În România există sub 80 de metri pătrați de spațiu de retail modern la 1.000 de locuitori, de 3,5 ori mai puțin decât media spațiului de retail modern din țări precum Polonia, Cehia, Ungaria, Austria sau Germania. Prin urmare, tara noastră oferă în continuare un potenţial bun de dezvoltare pentru reţelele de comerţ modern, în special pentru cele internaţionale.
”Anul 2012 a fost anul extinderilor pe piaţa de retail FMCG din România. Deşi am asistat la un val puternic de extinderi, încă nu putem spune că piaţa de retail a ajuns la suprasaturaţie din acest punct de vedere. De aceea, oportunităţile de extindere se păstrează şi pentru 2013”, consideră Adrian Comăneci, manager la Contrast Management-Consulting.
Iată care crede Comăneci ca sunt principalii factori care determină această atractivitate:
• Costurile de extindere sunt în continuare foarte atractive și oferă potenţialul unui randament bun pe termen mediu şi lung – ca urmare a reducerii preţurilor la proprietăţile imobiliare, la materiale de construcţii şi chiar la mărfuri.
• Gradul de consolidare a comerţului modern este încă redus în comparaţie cu pieţele mature (~ cota de piaţă a primilor 5 jucători este de 33% vs medie de 50-60% în pieţe mature). Comerţul modern va câştiga din ce în ce mai mult teren pe piaţa de retail, avantajele principalele (proximitate, diversitatea produselor şi preţurile accesibile) oferindu-i cale liberă în „lupta” cu comerţul tradiţional. Este un moment prielnic pentru comerţul modern în comparaţie cu cel tradiţional, acesta din urmă nereuşind să facă faţă scăderii consumului.
• Potenţialul de extindere geografică a retail-ului – stocul de spaţii moderne la mia de locuitori era în 2011 de aprox 75 mp, de 3,5 ori mai mic decât media ţărilor cu o piaţă de retail matură.
• Chiar dacă şi în acest moment există un scepticism manifestat din partea consumatorilor faţă de mărcile proprii ale magazinelor comerciale, comercianţii ar trebui să insiste din ce în ce mai mult pe această arie de dezvoltare. Mărcile proprii au avantajul de a avea preţurile mai mici faţă de celelalte de la raft, motiv pentru care clienţii cu bugete de cumpărare mai reduse ar putea fi atraşi să le achiziţioneze.
Ţinând cont de aceste lucruri, rămâne de văzut ”în ce măsură comercianţii reuşesc să îşi creeze singuri oportunităţi pe piaţa de retail FMCG. După expansiunile agresive din 2012, următorul pas este consolidarea acestora. Iar din acest punct de vedere, crearea de noi servicii poate fi o soluţie pentru stabilizarea magazinelor şi pentru fidelizarea clienţilor. Iar această strategie de creare de noi servicii poate contribui substanţial la diferenţierea faţă de competitori”, comentează managerul Contrast Management-Consulting.
Creşterea medie anuală a pieţei de retail se va plasa până în 2020 la 5%. Pe fondul acestor aşteptări optimiste reţelele plănuiesc să deschidă anul acesta alte peste 200 de magazine.
Magazinele tradiţionale, de tip alimentară şi chioşc, domină comerţul local ca număr de unităţi, cu un total de circa 74.000, în timp ce comerţul modern (cash&carry, hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de tip discount) numără aproape 1.000 de spaţii.