Conducerea Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au anulat greva programată în toată ţara. “Niciun membru COTAR nu va ieși mâine la protestul anunțat, considerând că cetățenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Dacă ar fi fost greva generală, ISCTR ne-ar fi suspendat licențele. Elevii și ceilalți călători au bilete și abonamente. Decizia referitoare la stabilirea acțiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Potrivit acestuia, un eventual protest se anunță înainte cu 10 zile, „astfel încât să nu deranjăm cetățenii și pe cei care plătesc abonamente și bilete”. „Oamenii nu vor înțelege, dacă noi oprim transportul mâine, că există un ministru care vrea să distrugă transportul de persoane cu capital românesc”, ne-a precizat Vasile Ștefănescu.
Nemulțumirile au pornit de la inițiativa ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care vrea, prin proietul de Ordin de ministru pentru modificarea regulilor de atribuire a licențelor de transport rutier de persoane, să schimbe regulile jocului în timpul jocului.