Aceste firme au acuzat condiţii discriminatorii pentru participanţi. Data la care se va relua încă nu este ştiută, mai întâi CNSC urmând a se pronunţa asupra legalităţii cerinţelor PMB din caietul de sarcini.

Licitaţia de 100 de milioane de euro a Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze pentru RATB este suspendată şi nu se ştie când se va relua şi, mai ales, cu ce fel de caiet de sarcini. Supendarea a fost făcută ca urmare contestării de către unii concurenţi la CNSC a prevederilor din caietul de sarcini, dar şi ca urmare a plângerii făcute de o firmă locală care ar fi dorit să participe, dar nu se califica în cerinţele din caietul de carcini.

„De un an şi mai bine, practic de la preluarea mandatului, am muncit încontinuu pentru această licitaţie, care reprezintă un prim pas pentru modernizarea parcului auto al RATB. Din păcate, constatăm că actuala legislaţie le permite unor contestatari de profesie, antrenaţi în jungla birocratică, să hărţuiască autorităţile contractante şi chiar să blocheze proceduri de achiziţii publice, cum este în cazul de faţă. Acest lucru se răsfrânge direct asupra cetăţenilor, al căror acces la un transport public în comun la parametri ridicaţi de siguranţă şi confort este restricţionat pentru satisfacerea unor interese comerciale obscure şi, în unele cazuri, oculte „, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Însă, suspendarea acestei licitaţii este salutată de singurul producător român de autobuze diesel, Euro Bus Diamond, din comuna Ciorogârla, de lângă Bucureşti, care se declarase revoltat de condiţiile de participare cerute iniţial în caietul de sarcini şi care nu le permitea să participe. Astfel, primăria condusă de Gabriela Firea cerea în caietul de sarcini al licitaţiei trei tipuri de ampatament pentru autobuze, 320 de 12 metri, 50 de autobuze de 10 metri şi 30 de 18 metri. Ori, din start, doar marii producători mondiali au toată această gamă, niciunul local sau măcar regional. De asemenea, PMB cerea o cifră de afaceri pe anii anteriori de sute de milioane de euro, ceea ce , la fel, doar marii producători o au. Euro Bus, care a început să producă din 2014 şi a livrat doar câteva zeci de bucăţi unor primării mici din ţară, nu se încadra. Ceea ce, spune asociatul majoritar al afacerii, Sinan Kilici, este bizar pentru că nu poţi avea experienţă dacă nu ţi se dă cea mai mică şansă să o faci.

 

CNSC poate decide în sensul anulării licitaţiei sau reluării ei cu un alt caiet de sarcini. Lucru pe care îl doreşte şi producătorul român, dar şi alţi participanţi la licitaţiei, pentru că nu doar Euro Bus ar fi contestat-o, ci şi polonezii de la Solaris.

 

Problema cu trei modele de autobuz, toate ale aceluiaşi producător

Înainte de a se redacta caietul de sarcini al licitiaţiei, producătorul român a cerut o împărţire pe loturi, astfel încât să poată intra în competiţie măcar pentru o parte din autobuze. Răspunsul Primăriei a fost negativ, instituţia fiind fără echivoc în a argumenta că toate modelele de autobuz trebuie făcute de acelaşi producător. Or, doar giganţii internaţionali din domeniu se pot califica, firmele mici neavând nicio şansă. “În momentul de faţă noi producem autobuzul EURO BUS DIAMOND de 12 metri cu podea joasă complet , având practic posibilitatea să livrăm , în 4 ani , cum se solicită , fără niciun fel de problemă , aproximativ 80 % din totalul de 400 de autobuze solicitat de Municipiul Bucureşti. Însă, din start, suntem restricţionaţi , nu putem participa la licitaţie. De ce?!!!
Pentru că: 1. Nu se acceptă împărţirea pe loturi, adică se impune ca toate cele 400 de autobuze de game diferite, 12 m, 10 m, 18 m fie produse de acelaşi producător ”, arată reprezentanţii Euro Bus, într-un răspuns remis redacţiei.

Potrivit producătorului român, justificarea PMB a refuzului împărţirii pe loturi a fost că nu are obligaţia să accepte împărţirea pe loturi. În replică, Euro Bus precizează că acceptă că Primăria nu are o obligaţie expres în acest sens, însă nu este obligată să cumpere nici de la un singur producător, să “direcţioneze licitaţia”. “Este obligată însă să utilizeze eficient fondurile publice , în interesul instituţiei , al economiei şi populaţiei. Noi vedem clar răspunsul negativ ca o măsură abuzivă , nelegală în dezinteresul instituţiei , economiei , populaţiei .  Tot cu scopul restricţionării concurenţei , au fost introduse cerinţe mari cu privire la cifra de afaceri şi experienţa similară , din care  practic Municipiul Bucuresti nu are nimic de castigat , doar de pierdut , spunem noi , şi asta cu atât mai mult cu cât legea specială a achiziţiilor publice nu prevede ca autorităţile contractante obligatoriu să solicite experienţa similară sau cifra de afaceri nici macar minimă , lăsând la latitudinea autorităţilor contractante dacă să ceară sau nu aceste cerinţe . Realitatea este dură însă , renunţarea la aceste cerinţe înseamnă pentru Municipiul Bucureşti să facă o economie de aproximativ 30 -40 milioane de euro , putând alege un autobuz mai ieftin şi de calitate superioara , inclusiv statul român să câştige un plus de aproximativ 10 milioane de euro provenit din impozite şi taxe rămase în România”, spun reprezentanţii Euro Bus.

 

Autobuzul românesc, mai ieftin decât ce este pregătită PMB să plătească

Potrivit Euro Bus, de doi ani, PMB este înştiinţată de produsul realizat la Ciorogârla, cu motor şi omologare Mercedes, şi care costă circa 175.000 de euro. Firma a propus RATB şi  PMB să îl testeze gratuit, primind însă un răspuns negativ la această tentativă. Nu acelaşi lucru l-a făcut Primăria Chişinăului , din Republica Moldova, care are în teste o unitate, faptul fiind relevat recent de o bună parte a presei de ambele părţi ale Prutului.

Euro Bus deţine o fabrică cu o capacitate de 450 de unităţi pe an în Ciorogârla, lângă Bucureşti, are la vânzare modelul Diamond City Bus Euro 6, cu motor Mercedes.

Despre autobuz, reprezentanţii companiei se laudă că este „un Mercedes mai bun decât un Mercedes“. Şi mai ieftin, având în vedere că preţul, în funcţie de dotări, numărul de unităţi dorite, perioada de garanţie, este între 150.000 şi 190.000 de euro, în timp ce un autobuz al concernului german porneşte de la 200.000 de euro. Ba chiar, la testele realizate de nemţi, City Bus ar fi obţinut un punctaj superior autobuzelor din gama similară Mercedes. Euro Bus a mai vândut acest model unor primării din ţară, precum cea din Caransebeş şi Târgu Jiu, dar este vorba de un număr relativ mic de unităţi. Miza este Bucureştiul, cu cele 400 de unităţi din licitaţia acum suspendată. Dacă se schimbă condiţiile restrictive din caietul de sarcini, Euro Bus va intra în competiţia pentru Bucureşti, spun reprezentanţii fabricii.

La prima licitaţie s-au înscris Anadolu Automobil Rom SRL, EVW Holding SRL, BMC Truck&Bus SA, MHS Truck&Bus SRL, Mercedes Benz Romania SRL, Briari‘s Ind SA, SC MLD Guns SRL, Megarosa Trade SRL, Ecopel SRL, Solaris Bus&Coach SA, Nera Caroserii SRL, Best Achizitii SRL, Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS, Thoreb Information Systems şi MAN Truck & Bus AG. Rămâne de văzut cine se înscrie la următoarea licitaţie.