În discursul pe care l-a rostit în urma discuţiilor cu ministrii de finanţe în legătură cu posibilitatea de a acorda un rol sporit fondului de stabilitate financiară în rezolvarea crizei datoriilor, Geithener a spus că Europa pare să nu se coordoneze la fel de bine cum a făcut-o în 2009, dar Statele Unite sunt dispuse să facă tot ce le stă în putinţă ca să ajute.

"Ceea ce este îngrijorător în Europa în momentul de faţă nu sunt divergenţele în probleme precum strategia, ci conflictele care există între guverne şi banca centrală, şi trebuie să lucraţi împreună pentru a găsi o rezolvare la această criză", a spus secretarul trezoreriei americane, citat de Reuters.

"Guvernele şi băncile centrale trebuie să preia riscul catastrofic care există la nivelul pieţelor", a mai spus Geithner.

În opinia multor analişti, fondul de stabilitate financiară ar trebuie să preia şi o parte din povara Băncii Centrale Europene, care a investit masiv în bonduri ale Italiei şi Spaniei.

Geithner a spus că miniştrii de finanţe au capacitatea de a gestiona o criză cu care se confruntă de mai bine de doi ani, dar au nevoie de mai multă coodonare.

"Nu am vrea să vedem Europa slăbită de o criză prelungită, cel mai bine pentru SUA este ca economia să fie puternică", a mai spus secretarul trezoreriei SUA.