"Ca şi preşedinte al Patronatului Laptelui, nu pot să comentez decizii private ale firmelor private. Pot, însă, să discut la modul general despre caz. Din informaţiile pe care le am nu s-a luat încă nicio decizie cu Napolact. Sunt doar discuţii… Ca impact trebuie să înţelegem următoarea chestie: avem trei găleţi cu lapte – una e plină jumătate, alta un sfert, iar a treia tot un sfert. Ca să mergi mai departe şi mai comod pui tot laptele într-o singură găleată. Deci, în momentul în care ai trei capacităţi de producţie, este normal să muţi producţia într-o singură capacitate ca să reduci costurile, să poţi să fii competitiv în continuare pe piaţă. Practic, te pregăteşti, faci o strategie pentru 2014 când se încheie derogarea la laptele neconform. În 2015 ai desfiinţarea cotelor de lapte şi automat tu trebuie să devii competitiv cu procesatorii din afara României, din Comunitatea Europeană", a afirmat Dorin Cojocaru, directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
Potrivit şefului APRIL, singurii care ar avea de suferit de pe urma acestei sistări ar putea fi fermierii şi salariaţii din zona Clujului.
"Brandul rămâne, deci acesta nu va fi afectat. Târgu Mureş e tot în inima Ardealului, iar Napolact poate vinde în continuare lapte din inima Ardealului. Pe de altă parte, e posibil să fie afectaţi fermierii din zona Clujului pentru că nu ştiu, sincer, dacă ei şi-au făcut o strategie şi pe colectarea de lapte, adică să nu mai ia lapte din zonă. Dacă nu mai iau lapte din zona Clujului, atunci scade cererea, scade preţul. Mă gândesc că, după 2015, va veni şi lapte ieftin din zona Ungariei, mai ales din zona de graniţă – Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad – dar o să vină şi produs finit mai ieftin. Toată lumea îşi face o strategie pentru 2015 şi consider că închiderea capacităţii de la Cluj-Napoca face parte din această strategie, plus reducerea costurilor de producţie pentru că au scăzut vânzările cu 4-5% pe an, din 2000 încoace", a explicat Dorin Cojocaru.
De ce s-a închis fabrica
Luna trecută, acţionarul majoritar al societăţii Napolact Cluj-Napoca, compania olandeză FrieslandCampina, confirma, într-un comunicat de presă, faptul că va închide fabrica din comuna Ţaga, judeţul Cluj.
Decizia s-a luat ca urmare a scăderii vânzărilor şi a "interesului mic pentru specialităţile de brânzeturi româneşti".
Sursa: Agerpres