De ce s-a scumpit combustibilul? Cîțu: Era mult mai mare dacă nu eliminam supraacciza introdusă de PSD

benzină motorină carburanţi

Sursă: Dreamstime

Florin Cîțu a vorbit recent despre scumpirea combustibilului și prețul petrolului. Potrivit celor spuse de premier, creșterea prețurilor ar fi fost mult mai mare dacă nu era eliminată „supraacciza introdusă de PSD”.

Florin Cîțu explică scumpirea combustibilului

Așadar, premierul a explicat că „scumpirea vine de la petrol”, deoarece a înregistrat o creștere. Totuși, prețul scade și se va modifica în aproximativ „două săptămâni sau o săptămână”.

„La combustibil scumpirea vine de la petrol. A avut o creștere. Prețul petrolului acum scade. O să se modifice, cam în două săptămâni sau o săptămână. Prețul era mult mai mare dacă nu eliminam supraacciza introdusă PSD. Prețul a crescut peste tot în lume datorită fluctuațiilor petrolului pe piața internațională. O să scadă prețul la pompă”, a declarat Florin Cîțu la Digi 24.

Cîțu caută soluții pentru consumatorul vulnerabil

De asemenea, premierul a explicat că veniturile din România au crescut „mult mai repede anul acesta”. Totuși, acesta caută „soluții pentru consumatorul vulnerabil” și „deja există în Parlament o lege în acest sens”.

„În România au crescut veniturile mult mai repede anul acesta. Asta îneamnă că ne păstrăm puterea de cumpărare. Mă refer la venitul mediu net. Veniturile în sectorul privat au crescut cu aproximativ 7,5 % – aproape 8%. Prețurile au crescut cu aproape 3%.

La energia electrică și gaz: au în plan sectorul construcțiilor, un sector foarte important în România. Ne uităm la soluții. Dar într-o economie de piață prețurile scad și cresc. Mie îmi place că discutăm acum când prețurile cresc să găsim soluții, dar nimeni nu vine să spună ce facem când prețurile scad. Atunci înseamnă un profit mai mare pentru companii. Și nimeni nu spune ce facem atunci. Căutăm soluții pentru consumatorul vulnerabil, deja există în Parlament o lege în acest sens”, a cochis Florin Cîțu.